ICCJ. Decizia nr. 2123/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2123/2009
Dosar nr. 809/54/200.
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anularea Ordinului nr. 42 din 21 februarie 2008 şi reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior, cu plata drepturilor băneşti cuvenite până la efectiva reintegrare.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii
În motivarea acţiunii, s-a arătat că măsura de destituire s-a aplicat în perioada în care reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă, astfel încât ordinul atacat este nul absolut.
A mai precizat reclamantul că a luat măsuri pentru încetarea stării de incompatibilitate încă din luna august a anului 2006, depunând în acest sens cererea de suspendare din activitatea de expert la Biroul local de expertize înregistrată sub nr. 2008 din 21 august 2006, formulând o nouă cerere în acest sens înregistrată sub nr. 3480 din 27 octombrie 2007.
A apreciat reclamantul că Biroul local de expertize avea obligaţia de a-i comunica faptul că nu este posibilă suspendarea sa din funcţie, ci numai radierea şi a arătat totodată că despre imposibilitatea suspendării a aflat cu ocazia citării la comisia de disciplină.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 117 din 16 mai 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă.
4. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fon.
S-a reţinut că la data emiterii ordinului atacat reclamantul nu se afla în stare de incapacitate de muncă, această stare intervenind eventual ulterior, concediul medical fiind acordat la 25 martie 2008, cu începere de la 24 martie 2008.
în ce priveşte cererile formulate de reclamant prin care acesta a solicitat suspendarea din activitatea de expert, instanţa a reţinut că măsura suspendării se constituie într-o sancţiune disciplinară potrivit legislaţiei aplicabile în materie, astfel încât, pentru acest motiv, Biroul de expertize nu a dat curs solicitărilor formulate în acest sens.
Instanţa a reţinut că reclamantul nu poate invoca în sprijinul său necunoaşterea legii privind desfăşurarea activităţii de expert, astfel încât acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, aspect ce a condus la încetarea raporturilor de funcţie publică.
5. Recursul declarat de reclamantul G.V.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
5.1. Măsura de destituire a fost aplicată în perioada în care recurentul se afla în incapacitate temporară de muncă, fapt interzis de prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu cele din Codul muncii.
Susţinerea instanţei de fond în sensul că valabilitatea ordinului se apreciază în funcţie de data emiterii nu are suport legal, deoarece actul administrativ individual îşi produce efectele de la data comunicării.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar lua ca dată a intrării în vigoare, data înregistrării ordinului, 24 martie 2008, recurentul se afla şi atunci în concediu medical.
5.2. Nu sunt aplicabile prevederile art. 77 alin. (2) lit. j) şi art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, deoarece recurentul a făcut diligenţele necesare pentru a ieşi din starea de incompatibilitate încă din luna august 2006, când a depus cererea de suspendare, fără să cunoască însă că nu este posibilă suspendarea ci doar radierea.
Biroul local de expertize i-a comunicat faptul că nu este posibilă suspendarea, abia în urma adresei formulate.
Expertizele au fost efectuate deoarece instanţele de judecată l-au obligat să le facă, primind amenzi de peste 1600 lei.
5.3. Măsura destituirii nu putea fi aplicată, deoarece nu există vinovăţia, nu mai efectua expertize de peste şase luni, iar starea de incompatibilitate nu mai exista.
5.4. Lipsa de vinovăţie este demonstrată şi de existenţa punctului de vedere al Ministerului administraţiei Publice, conform căruia, „Legea nr. 161/2003 nu interzice funcţionarului public să fie numit expert judiciar sau să fie autorizat să facă evaluări". Şi practica Tribunalului Gorj, în dosarul nr. 13663/95/2007, este în acelaşi sens.
6.Apărările invocate de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
Intimatul consideră că recursul este nefondat, avându-se în vedere că actul administrativ atacat a fost emis la o dată la care recurentul nu se afla în incapacitate temporară de muncă, iar responsabilitatea pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 188/1999 revine funcţionarului public.
II. Considerentele instanţei de recurs
1 .Recursul este nefondat
2. Ordinul nr. 42 din 21 martie 2008 ce a privit destituirea din funcţia publică de director executiv adjunct a recurentului a produs efecte începând cu data de 1 aprilie 2008.
Data comunicării ordinului interesează numai în vederea calculării termenelor de formulare a plângerii prealabile dacă este cazul şi de introducere a acţiunii în justiţie.
Potrivit art. 94 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de o lună, în condiţiile legii.
Recurentul nu se afla în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de o lună în momentul în care a fost emis ordinul.
De asemenea, conform art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, pe perioada suspendării, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză.
Cum deja s-a stabilit, recurentului nu i se suspendase raportul de serviciu, deoarece la data emiterii ordinului nu era în concediu medical pe o perioadă mai mare de o lună.
Această împrejurare nu survine nici în data de 1 aprilie 2008, deoarece concediul medical era pentru o perioadă de şapte zile.
Rezultă că, din această perspectivă, motivul de recurs este nefondat.
3. Textul art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 republicată este cât se poate de clar
Destituirea din funcţia publică se dispune dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data ivirii cazului de incompatibilitate.
„Nu acţionează pentru încetarea stării de incompatibilitate" este o obligaţie de rezultat şi nu de diligenţă, astfel cum afirmă recurentul.
Recurentul avea obligaţia să iasă din starea de incompatibilitate.
Justificarea recurentului în sensul că nu a ştiut că nu este posibilă suspendarea din corpul experţilor, ci numai radierea, nu poate fi luată în considerare şi doar pentru singurul motiv, că se încalcă un principiu general de drept: nemo censetur ignorare legem".
Recurentul s-a aflat în stare de incompatibilitate mai mult de doi ani, de unde rezultă că sunt îndeplinite prevederile art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, nefiind necesară o altă condiţie.
4. Împrejurarea că în doctrină şi practică s-au exprimat păreri contrare legate de existenţa stării de incompatibilitate în cazul expertului judiciar nu justifică neaplicarea prevederilor legale şi nici nu face ca recurentul să fie absolvit de obligaţia impusă de lege şi pe care acesta a recunoscut-o ca fiind în sensul existenţei incompatibilităţii.
5.Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D.
Respinge recursul declarat de G.V. împotriva sentinţei civile nr. 117 din 16 mai 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2009 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2118/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2124/2009. Contencios → |
|---|
