ICCJ. Decizia nr. 2243/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2243/2009
Dosar nr. 636/57/200.
Şedinţa publică din 14 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 160/CA/2008 din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost admisă acţiunea reclamantului D.C. în contradictoriu cu pârâţii Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Sibiu al Gărzii Naţionale de Mediu şi P.O.M., dispunându-se anularea deciziei nr. 59 din 14 ianuarie 2008, reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale calculate de la data eliberării din funcţie şi până la data reintegrării acestuia.
De asemenea, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Sibiu, precum şi capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată anularea deciziei prin care a fost eliberat din funcţia deţinută şi reintegrarea sa, cu obligarea pârâtelor la plată drepturilor salariale şi a daunelor morale, întrucât actul administrativ atacat a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Sibiu prin întâmpinare, reţinând că această autoritate are calitate procesuală pasivă în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii. De asemenea, a respins şi excepţia de necompetenţă materială invocată de Garda Naţională de Mediu, întrucât reclamantul are la îndemână posibilitatea de a alege între două instanţe deopotrivă competente, astfel încât prin introducerea cererii la Curtea de Apel Alba Iulia şi-a manifestat opţiunea privind instanţa de la domiciliul său.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanţa a apreciat întemeiată acţiunea reclamantului, întrucât Decizia atacată a fost emisă fără respectarea procedurii prevăzută de dispoziţiile imperative ale art. 69 C. muncii şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 şi art. 74 din acelaşi cod, în sensul că nu a fost întocmit un plan de măsuri sociale cu consultarea sindicatelor, nu s-a propus un program de formare profesională şi nu s-a iniţiat întocmirea unor notificări către organele teritoriale de muncă, în condiţiile în care la nivelul Gărzi Naţionale de Mediu a avut loc o concediere colectivă, prin concedierea unu număr de 32 persoane.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Garda Naţională de Mediu şi Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Sibiu, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de reclamant împotriva deciziei nr. 59 din 14 ianuarie 2008, emisă de Comisariatul General.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile Codului Muncii, prin prisma cărora în mod greşit a fost examinată legalitatea acestei decizii, nu sunt aplicabile în cazul încetării raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, ci numai în ceea ce priveşte raporturile de muncă ale personalului contractual din cadrul unei instituţii publice.
În caz contrar, susţine recurenta, dispoziţiile generale C. muncii s-ar suprapune cu dispoziţiile din legea specială, fiecare din aceste acte normative stabilind în sarcina angajatorului obligaţii fiscale diferite, care nu pot fi aduse la îndeplinire în acelaşi timp.
Or, în raport cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, Decizia atacată este legală, fiind emisă ca urmare a adoptării HG nr. 1224/2007, după obţinerea avizului A.N.F.P. şi cu respectarea tuturor condiţiilor supuse de acest act normativ u caracter special.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile recurentei, prin prisma dispoziţiilor art. 304, art. 3041 C. proc. civ. şi a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reţine că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Comisarul General al Gărzii de Mediu, prin Decizia nr. 59 din 14 ianuarie 2008, a dispus eliberarea a reclamantului D.C. din funcţia publică de consilier juridic clasa I, grad profesional superior, treapta 2 de salarizare, deţinută în cadrul Comisariatului General, cu un preaviz de 30 de zile calendaristice, în perioada căruia Direcţiei resurse umane îi revenea obligaţia de a identifica funcţiile publice vacante corespunzătoare şi a le pune la dispoziţia acestuia.
Decizia a fost emisă în temeiul art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici, republicată, avându-se în vedere desfiinţarea unor posturi publice dispusă prin HG nr. 1224/2009 şi deciziile nr. 300 şi 302/2007 ale Comisariatului General al Gărzii de Mediu privind aprobarea statului de funcţii şi a structurii organizatorice, avizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
În demersul său judiciar, reclamantul a invocat nelegalitatea acestei decizii pentru depăşirea sferei de atribuţii de către emitentul ei şi încălcarea procedurilor prevăzute de Titlul II, Cap V, Secţiunea a 5-a C. muncii, pretins aplicabile în speţă în considerarea dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, dar şi nerespectarea procedurilor legale prevăzute de art. 99 alin. (6) din acest act normativ şi celor prevăzute de art. 49-52 din Legea nr. 76/2002.
A susţinut, de asemenea, că a fost eliberat dintr-o funcţie care nu mai exista la data emiterii deciziei contestate, toate activităţile de elaborare şi aplicare a HG nr. 1224/2007 fiind abuzive şi în afara cadrului legal.
Reţinând că la nivelul Corzii Naţionale de Mediu a avut loc o concediere colectivă, prima instanţă a examinat legalitatea deciziei contestate numai prin prisma dispoziţiilor Codului Muncii, considerate aplicabile speţei potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Or, dreptul comun în materia concedierilor colective este format atât din prevederile Codului Muncii cât şi din cele ale OUG nr. 98/1999 privind protecţia persoanelor ale căror contracte de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, care nu a fost abrogată în mod expres, rămânând în vigoare şi aplicându-se în măsura în care nu contravin dispoziţiilor Codului Muncii.
Acest punct de vedere este majoritar şi în literatura de specialitate[1], fiind întrutotul justificat, în condiţiile în care în acte normative ulterioare[2] acestui cod se fac referiri exprese la respectiva ordonanţă.
Conform art. 1 alin. (2) din OUG nr. 98/1992, prevederile acesteia nu se aplică salariaţilor încadraţi în aparatul propriu şi în serviciile publice descentralizate ale administraţiei publice centrale şi locale.
Această prevedere concordă atât cu cea a art. 1 pct. 2 lit. b) din Directiva 98/59/CE privind armonizarea legislaţiei statelor membre relativ la concedierile colective, prin care lucrătorii din administraţia publică sunt exceptaţi de la aplicarea normelor referitoare la concedierea colectivă, cât şi cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, care nu reglementează o atare formă de concediere.
Prin urmare, hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident în speţă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că recursul va fi admis.
Întrucât prima instanţă nu a examinat şi celelalte motive de nelegalitate a deciziei nr. 59 din 14 ianuarie 2008, invocate de reclamant, ceea ce echivalează cu soluţionarea procesului fără a intra în cercetarea fondului, sub acest aspect, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 313 C. proc. civ., se va dispune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în aceste limite, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Sibiu şi Garda Naţională de Mediu, Comisariatul General împotriva sentinţei nr. 160/CA/2008 din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2009.
[1] I.T. Ştefănescu, Tratat de dreptul muncii, 2007, p.360
[2] Ex: art. 9 din OUG nr. 8/2003, modificată şi completată prin OUG nr. 22/2003, aprobată prin Legea nr. 569/2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2235/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2248/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
