ICCJ. Decizia nr. 2309/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2309/2009
Dosar nr. 5089/2/200.
Şedinţa publică din 30 aprilie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat anularea art. 33 lit. a) din Ordinul nr. 57 din 3 iunie 2008 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat, în esenţă, că prin prevederile actului administrativ contestat, pârâta şi-a depăşit domeniul de reglementare, încălcând art. 82 din Legea nr. 13/2007.
S-a susţinut că pârâta a stabilit un consum specific la un nivel de 1 Mwh/Mwh, fără ca modul de determinare a costurilor cu combustibilul să fie fundamentat tehnic, fără a se da curs solicitărilor repetate făcute de reclamant privind stabilirea pe bază de măsurători a consumului de combustibil necesar producerii energiei termice. Reclamantul a mai arătat că această modalitate de calcul este susţinută de Consiliul Concurenţei şi confirmată ca posibilă de I.C.E.M.E.N.E.R.G. Modalitatea de stabilire a consumului de energie primară a determinat creşterea artificială a preţului energiei termice, impunând ca reclamantul să subvenţioneze cu sume importante, preţul energiei termice livrate populaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 3274 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 13/2007 nu impun măsurarea cantităţii de combustibil utilizată în procesul de cogenerare pentru producerea energiei termice, dar prevăd repartizarea costurilor totale între cele două forme de energie, produse simultan prin cogenerare.
Totodată, instanţa de fond a mai constatat că metodologia contestată a fost elaborată după consultarea tuturor factorilor interesaţi, iar aceştia nu au solicitat măsurarea cantităţii de combustibil utilizată în procesul de cogenerare pentru producerea energiei termice şi au fost de acord cu modalitatea de repartizare a costurilor totale între cele două forme de energie produse simultan.
Nu a fost reţinută susţinerea reclamantului potrivit căreia consumul de combustibil aferent producerii energiei termice în cogenerare poate fi determinat prin măsurare/ cuantificare, instanţa apreciind că măsurarea acestui consum nu este posibilă în practică fără afectarea costurilor totale.
Curtea de Apel Bucureşti a mai reţinut că HG nr. 219/2007, care a transpus o directivă comunitară în materie, a reglementat doar eficienţa globală a producerii energiei electrice şi termice în cogenerare de înaltă eficienţă şi nu cea individuală. De asemenea, instanţa de fond a apreciat că împrejurarea că reclamantul a solicitat pârâtei să stabilească pe bază de măsurători consumul de combustibil necesar producerii energiei termice, iar pârâta nu a dat curs solicitării sale, nu poate fi apreciată ca refuz nejustificat.
S-a concluzionat că art. 33 din Metodologia de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândută de producători pe bază de contracte de reglementare a preţurilor pentru energia termică livrată în centrale cu grupuri de cogenerare este legal.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General.
În cuprinsul recursului este criticată soluţia instanţei de fond, pe motivul că a reţinut că nu se poate determina prin măsurare consumul de combustibil aferent producerii energiei termice în cogenerare, întrucât acest fapt a fost contrazis atât prin adresa I.C.E.M.E.N.E.R.G. SA, dar şi prin punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, care a arătat că partea din consumul de combustibil aferent energiei termice livrate trebuie să fie determinată prin măsurători directe.
Totodată, recurentul critică sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti deoarece s-a reţinut că, în practică, măsurarea consumului de combustibil necesar exclusiv energiei termice în procesul de cogenerare nu este posibilă fără afectarea costurilor totale, având în vedere că stabilirea consumului de energie primară la 1 Mwh-Mwh a fost determinat prin normare, ceea ce a permis creşterea eronată a preţului reglementat al energiei termice.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei civile atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anularea art. 33 din Ordinul nr. 57 din 3 iunie 2008.
Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând motivele de recurs şi susţinerile intimatei-pârâte, în raport cu materialul probator existent la dosarul cauzei şi reglementările incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Dispoziţiile art. 82 din Legea energiei electrice nr. 13/2007 prevăd că operatorii economici care produc combinat energie electrică şi termică şi care comercializează cel puţin una din acestea vor repartiza costurile între cele două forme de energie, potrivit reglementărilor aprobate de autoritatea competentă, fiind interzisă subvenţionarea încrucişată între cele două forme de energie. La art. 11 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ se prevede că A.N.R.E. are în competenţă elaborarea şi aprobarea metodologiilor de calcul necesare stabilirii preţurilor şi tarifelor reglementate.
Articolul 74 din Legea energiei electrice prevede că pentru activităţile desfăşurate în sector se aplică diferite preţuri şi tarife, printre care şi cele reglementate pentru energia termică destinată consumului populaţiei, produsă în instalaţiile de cogenerare [lit. i)], iar art. 76 stipulează că preţurile şi tarifele reglementate se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea competentă, în calculul acestora luându-se în considerare costurile justificate ale activităţilor de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi de producere a energiei termice în cogenerare, cheltuielile pentru dezvoltare şi protecţia mediului, precum şi o cotă rezonabilă de profit. Acelaşi articol mai prevede că aprobarea metodologiilor de reglementare a preţurilor şi tarifelor se face după informarea şi consultarea tuturor părţilor interesate
Metodologia de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul nr. 57/2008 al preşedintelui A.N.R.E. prevede, la art. 33, a cărui anulare se solicită prin prezenta acţiune, o serie de principii pentru alocarea costurilor totale de producere între energia electrică şi energia termică sub formă de abur şi/ sau apă fierbinte livrate din grupuri de cogenerare.
Nu poate fi reţinută critica din recurs, potrivit căreia art. 33 din metodologia amintită ar încălca prevederile art. 82 din Legea nr. 13/2007, fiind necesară măsurarea cantităţii de combustibil utilizată în procesul de cogenerare pentru producerea energiei termice, această cerinţă neregăsindu-se în prevederile legii menţionate. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că Legea nr. 13/2007 nu impune măsurarea cantităţii de combustibil utilizată în procesul de cogenerare pentru producerea energiei termice, dar impune repartizarea costurilor totale între cele două forme de energie produse simultan, prin cogenerare.
Totodată, nu se poate reţine ca fiind întemeiată susţinerea recurentului-reclamant, potrivit căreia, prin adresele I.C.E.M.E.N.E.R.G. şi Consiliului Concurenţei ar fi contrazice concluziile instanţei de fond referitoare la determinarea prin măsurători directe a părţii din consumul de combustibil aferent energiei termice.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, urmând ca recursul declarat să fie respins ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 3274 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2239/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2325/2009. Contencios → |
|---|
