ICCJ. Decizia nr. 2381/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2381/2009
Dosar nr. 4502/2/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.L. Napoca SRL Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc, suspendarea executării Hotărârii Comisiei de Autorizare a Jocurilor de Noroc nr. 551984 din 21 iulie 2008 până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actului atacat.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin hotărârea a cărei suspendare se solicită, s-a dispus suspendarea pe o perioadă de trei luni a licenţei de exploatare a jocurilor de noroc deţinută de societate, fapt ce produce prejudicii grave, echivalând cu încetarea activităţii acesteia.
A mai arătat că organul administrativ care a dispus măsura suspendării licenţei a avut o compunere nelegală, contrară prevederilor Ordinului nr. 224/2007 al Ministrului Finanţelor Publice şi Ministrului Administraţiei şi Internelor, iar abaterile reţinute în sarcina societăţii sunt neînsemnate neputând să atragă nici măcar aplicarea amenzii contravenţionale, cu atât mai puţin suspendarea licenţei.
Prin sentinţa civilă nr. 2087 din 25 august 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 551984 din 21 iulie 2008 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în situaţia în care reclamantei i-a fost suspendată chiar licenţa de exploatare, care-i conferea dreptul de a desfăşura activitatea lucrativă pentru care era autorizată, este evident că actul administrativ, executoriu de drept este pe cale să producă un prejudiciu material direct, măsura suspendării fiind necesară pentru prevenirea producerii unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Curtea de Apel a considerat a fi îndeplinită şi condiţia existenţei unei îndoieli serioase asupra legalităţii actului, atâta vreme cât, deşi reclamanta a invocat şi dovedit, într-o oarecare măsură că s-au încălcat anumite prevederi ale legii, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice nu a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii actului atacat, deşi instanţa i-a solicitat în mod expres acest lucru.
A concluzionat prima instanţă că apărarea neserioasă a autorităţii pârâte reliefează neînţelegerea naturii juridice a cererii de suspendare reglementată de Legea nr. 554/2004 şi chiar dacă pe această cale nu se statuează asupra fondului, pârâtul trebuia să administreze probele necesare combaterii argumentelor reclamantei.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, susţinând că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, motiv pentru care a cerut casarea hotărârii cu trimiterea cauzei pentru rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În susţinerea recursului petenta susţine că în întâmpinarea depusă la instanţa de fond s-a făcut referire la adresa nr. 504020 din 15 iulie 2008, adresă asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat.
S-a mai susţinut că din considerentele sentinţei nu rezultă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei că sunt îndeplinite cele 2 condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 55/2004, precum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor invocându-se art. 261 C. proc. civ.
S-a considerat de recurentă că instanţa de fond a preluat susţinerile reclamantei privind calitatea persoanelor care au participat la şedinţa Comisiei care a emis hotărârea contestată, fără a le raporta la cele prezentate de emitentul actului administrativ.
S-a apreciat de recurentă sub aspectul reţinerii de către instanţă a prejudiciului material direct prin suspendarea licenţei că greşit s-a reţinut că „s-ar pierde clientela reclamantei" fără ca reclamanta să facă dovezi că acea clientelă a existat anterior datei formulării cererii.
S-a menţionat că în mod greşit a fost sancţionată autoritatea emitentă a actului administrativ contestat pentru nedepunerea procesului verbal al şedinţei din 21 iulie 2008 când s-a luat hotărârea suspendării licenţei „pentru că instanţa nu a pus în discuţia părţilor depunerea acestui proces-verbal".
S-a depus în recurs de recurentul Ministerul Finanţelor Publice procesul-verbal din 21 iulie 2008, în legătură cu care reclamanta a afirmat că oglindeşte nelegalitatea comisiei ce a luat hotărârea atacată în cauză.
Sub acest aspect este relevant de reţinut că în această cauză nu se analizează legalitatea actului administrativ contestat, întemeiat pe acte eventual nelegale, ci cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Din actele cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa civilă nr. 2087 din 25 august 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC C.L. Napoca SRL în contradictoriu cu Ministerului Economiei şi Finanţelor – Comisia de Autorizare a Jocurilor de noroc.
S-a suspendat Hotărârea nr. 551984 din 21 iulie 2008, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Curtea de Apel Bucureşti a considerat că cererea de suspendare a executării actului administrativ prin care s-a dispus suspendarea licenţei având seria B nr. 0000714 din 13 februarie 2008 pentru exploatarea jocurilor de noroc, pentru o perioadă de 3 luni, este întemeiată.
Aceasta întrucât reclamantei i-a fost suspendată chiar licenţa de exploatare, care-i conferea dreptul de a desfăşura activitatea lucrativă pentru care era autorizată deci evident actul administrativ, executoriu de drept, este pe cale să producă reclamantei un prejudiciu material direct, în ceea ce priveşte încasările. De asemenea, actul administrativ este de natură a afecta credibilitatea, pierderea clientelei, pierderea investiţiilor în publicitate, pierderea personalului specializat.
S-a considerat de Curtea de Apel că este îndeplinită şi condiţia cazului bine justificat, aspectele de fapt şi de drept invocate de reclamantă creând o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.
În mod expres Curtea de Apel Bucureşti a precizat în sentinţa recurată în cauză că: „în mod esenţial, Curtea constată că este de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ faptul că, deşi reclamanta a invocat şi dovedit într-o anumită măsură cu înscrisurile depuse la dosar nelegala compunere a organului care a emis actul administrativ, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în mod inexplicabil şi inacceptabil, în condiţiile în care instanţa i-a solicitat în mod expres să depună la dosar întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, deci inclusiv procesul verbal al şedinţei în care a fost adoptată hotărârea a cărei suspendare se solicită, că reclamanta nu are de unde să cunoască persoanele care au participat la şedinţă, deoarece legea nu-i permite accesul la aceasta. Mai mult s-a susţinut că ordinul comun nr. 402/224 al ministrului economiei şi finanţelor şi ministrului internelor şi reformei administrative prevede posibilitatea participării la şedinţe a înlocuitorilor desemnaţi, dar fără a depune actele de desemnare".
S-a mai precizat că: "această apărare neserioasă a pârâtului reliefează neînţelegerea naturii juridice a cererii de suspendare reglementată de Legea nr. 554/2004. S-a mai menţionat de instanţa de fond că deşi în cauză nu se statuează asupra fondului legalităţii actului administrativ contestat., instanţa este obligată să analizeze aspectele de fapt şi de drept invocate de reclamantă, pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite cerinţele art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, iar pârâtul este dator să administreze probele necesare combaterii susţinerilor argumentate şi demonstrate într-o anumită măsură de reclamantă", cu atât mai mult în ipoteza în care deţine probe esenţiale, ca în situaţia de faţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat este neîntemeiat şi va fi respins conform art. 312 C. proc. civ. întrucât sentinţa atacată este legală şi temeinică în cauză fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 141 din Legea nr. 554/2004 (în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente după rezolvarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul său a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poată să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond).
Suspendarea executării actului administrativ se poate dispune deci, în cazul în care sunt cumulativ îndeplinite cerinţele legale expres prevăzute, respectiv cazul bine justificat şi iminenta pagubă.
Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată şi în documente emise de organismele internaţionale, în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004.
Astfel, Recomandarea nr. R/89 din 8 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă prevede ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat „de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda, atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
În cauză cererea de suspendare a executării, priveşte un act administrativ prin care se suspendă însăşi licenţa de funcţionare a petentei, situaţie de natură a duce la însăşi încetarea activităţii reclamantei (reclamanta SC C.L. Napoca SRL cu sediul în Constanţa, fiind o societate de jocuri de noroc). Prin încetarea activităţii dispuse se produce o pagubă iminentă precum şi celelalte efecte colaterale ca pierderea credibilităţii (mai ales la o societate cu acest profil de activitate) pierderea clientelei, pierderea personalului specializat etc.
Susţinerea recurentei că intimata-reclamantă nu a dovedit existenţa clientelei este neîntemeiată, singurul fapt că se realizau încasări fiind dovada existenţei clientelei.
Procedura suspendării executării actului administrativ este caracterizată ca fiind o procedură sumară, în care se verifică numai aparenţa dreptului fără dovezi ca cele ce se reclamau de recurentul-pârât, în cazul procedurii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, neputând fi prejudecat fondul cauzei.
Este de semnalat că în cauză nu există o propunere a unui organ constatator cu privire la suspendarea licenţei de exploatare a jocurilor de noroc aşa cum cere art. 82 din HG nr. 251/1999.
Recursul fiind neîntemeiat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C ID .
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 2087 din 25 august 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2325/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2515/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
