ICCJ. Decizia nr. 2515/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2515/2009
Dosar nr. 917/33/2008
Şedinţa publică din 12 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 717 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanţii B.S.O., M.D.M., B.C.R. şi SC E.L. SRL Giurgiu, în contradictoriu cu M.E.F., A.N.A.F., D.G.F.P. Giurgiu şi Garda Financiară – secţia Giurgiu şi având ca obiect obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 14.546.097 lei, cu titlu de daune materiale, actualizată cu rata inflaţiei până la data pronunţării şi în continuare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 120 C. proCod Fiscal către societatea reclamantă, precum şi la plata sumei de 3.000.000 lei daune morale către fiecare dintre reclamanţii persoane fizice.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.E.F. în apărare.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor persoane fizice, invocată de pârâţi în apărare.
A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţi pe temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că reclamanţii au solicitat anularea unor acte administrativ-fiscale, fără a cere şi despăgubiri, iar printr-o decizie irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din 1 iunie 2004, au fost anulate actele. A constatat instanţa că acţiunea în daune, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, trebuia introdusă în termenul de un an de la data pronunţării instanţei în mod irevocabil, în speţă cererea fiind formulată abia la 31 mai 2007.
I. Împotriva acestei sentinţe au formulat în termen recurs reclamanţii, cererea fiind legal timbrată (fila 6 recurs).
În motivarea cererii, reclamanţii arată că Decizia irevocabilă prin care au fost anulate actele fiscale a fost pronunţată sub imperiul Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ care nu prevede nici un termen de prescripţie special pentru acţiunea în despăgubiri.
Arată recurenţii că dispoziţiile art. 12 din această lege făceau o referire generică la termenul de prescripţie pentru despăgubiri, în timp ce termenele speciale de prescripţie şi de decădere prevăzute de art. 5 din lege se refereau doar la cererile pentru anularea actului sau pentru obligarea autorităţii să-l elibereze, iar nu la despăgubiri.
Ca urmare, consideră recurenţii că termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, chiar şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, motivat de două argumente: că noua lege nu conţine dispoziţii tranzitorii privitor la prescripţiile care au început să curgă sub imperiul legii vechi; că, potrivit dispoziţiilor art. 1911 C. civ., prescripţiile care au început să curgă sub imperiul legii vechi vor continua să curgă în aceleaşi condiţii.
În fine, susţin recurenţii că, dacă actele administrative prejudiciabile pentru reclamanţi au fost emise şi anulate sub imperiul Legii nr. 29/1990, la fel şi condiţiile privitor la prescripţia dreptului material la acţiune trebuie analizate în raport cu aceeaşi lege.
Recursul nu se fondează.
1. Termenul general de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958 este cel de 3 ani şi el se aplică ori de câte ori legea nu prevede un termen special de prescripţie.
În speţă, însă, Legea nr. 29/1990 prevede un termen de prescripţie special în art. 5 alin. ultim: cel de un an.
2. Or, dacă legea specială care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ prevede un termen de un an pentru introducerea acţiunii în anularea actului administrativ, acelaşi termen trebuie să fie aplicabil şi acţiunii separate în despăgubiri. Soluţia se impune în primul rând pe baza unui argument de interpretare prin analogie: dacă acţiunea principală având ca obiect anularea actului administrativ generator de prejudicii este supusă unui termen de un an, cererea accesorie pentru plata daunelor va trebui introdusă în acelaşi termen.
În al doilea rând, chiar şi în situaţia în care acţiunea în daune este ulterioară anulării actului, rămâne esenţială natura raportului juridic principal dintre părţi, acela de raport de drept public. Acesta impune existenţa unor termene mai scurte pentru exercitarea dreptului la acţiune, ca o garanţie a stabilităţii juridice în domeniul administrativ.
3. Aşadar, termenul de un an este aplicabil în speţă chiar pe temeiul legii sub a cărei incidenţă s-au anulat atele administrative – Legea nr. 29/1990, soluţia primei instanţe fiind principial valabilă.
II. Împotriva aceleiaşi sentinţe au declarat în termen un recurs comun M.E.F. şi A.N.A.F., prin DGFP Cluj (împuternicită prin mandatul nr. 78749 din 19 iunie 2008).
Recurenţii critică respingerea celor trei excepţii invocate în faţa primei instanţe .
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F. şi la excepţia lipsei calităţii procesual active a celor trei reclamanţi persoane fizice, recurenţii reiau argumentele din întâmpinările depuse la prima instanţă.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, recurentele susţin că au formulat-o ca excepţie de fond, legată de situaţia că nu s-a făcut dovada existenţei prejudiciului şi a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Recursul nu se fondează.
1. Instanţa de fond a respins în mod corect primele două excepţii invocate de pârâte, argumentele juridice ale soluţiei fiind în concordanţă cu situaţia procesuală a părţilor.
2. În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii, pârâtele şi-au întemeiat excepţia în faţa instanţei de fond pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, susţinând că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă. Instanţa a înlăturat în mod corect excepţia.
În recurs se invocă însă o inadmisibilitate a acţiunii argumentată pe alte temeiuri, noi în recurs, astfel încât susţinerile recurenţilor nu pot fi primite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de B.S.O., M.D.M., B.C.R., SC E.L. SRL Cluj Napoca şi de M.F.P. şi A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 717 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2381/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2576/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
