ICCJ. Decizia nr. 2429/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2429/2009
Dosar nr. 1577/33/2008
Şedinţa publică din 7 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.P.E.R. SRL Bistriţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Bistriţa, suspendarea Deciziei de impunere nr. 482 din 14 iulie 2008 emisă de S.I.F. – Persoane Juridice din cadrul A.F.P. Bistriţa şi obligarea pârâtelor la scoaterea obligaţiei de pe fişa ROL a societăţii până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei contestaţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada 2 octombrie 2007 – 12 octombrie 2007 şi 9 iunie 2008 – 8 iulie 2008, în urma inspecţiei s-a încheiat un raport de inspecţie fiscală nr. 1484 din 15 iulie 2008 fiind emisă Decizia de impunere nr. 482 din 14 iulie 2008 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia suplimentară de plată către buget a sumei de 806.117 lei reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit. Reclamanta a arătat că această decizie este nelegală şi netemeinică şi, că în acest context, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, impunându-se suspendarea. Pe de altă parte, a mai arătat că nu au fost respectate nici prevederile art. 98 şi art. 65 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, reclamanta a precizat că prin obligarea la înregistrare în contabilitate şi înscrierea în fişa ROL a debitului îi este blocată în mare parte activitatea, ceea ce ar determina ajungerea în insolvenţă pe de o parte iar, pe de altă parte, prin începerea executării silite şi emiterea somaţiei prin incapacitate de plată.
Prin întâmpinările formulate, pârâtele au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 777/2008 din 19 decembrie 2008 a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC C.P.E.R. SRL Bistriţa.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa, a reţinut, în esenţă, că făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/ 2003, republicată, a stabilit o cauţiune de 161.223,4 lei, pe care reclamanta a susţinut că nu o poate plăti, astfel că i s-a pus în vedere să achite 10% din valoarea contestată, adică 80.611,7 lei, dar aceasta nu s-a conformat.
Concluzionând, instanţa a arătat că cerinţa depunerii cauţiunii este imperativă şi, faţă de acest aspect, nu a putut trece la analiza altor susţineri fără a fi îndeplinită condiţia prealabilă a consemnării unei sume cu acest titlu.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC C.P.E.R. SRL Bistriţa invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond nu a verificat îndeplinirea cerinţelor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004;
- instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, stabilind în mod arbitrar cuantumul cauţiunii;
- cauţiunea stabilită, prin cuantumul său, reprezintă, în fapt, o împiedicare a accesului liber la justiţie, fiind încălcate prevederile art. 6 parag. (1) din C.E.D.O.
Autoritatea publică fiscală a depus întâmpinare prin care a susţinut că soluţia atacată este legală şi temeinică, instanţa de fond făcând o interpretare corectă a prevederilor art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, potrivit art. 215 alin. (2), fraza a II-a din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, republicată în anul 2007, instanţa competentă poate suspenda executarea actului administrativ fiscal dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
În cauză, este necontestat că instanţa de fond, în aplicarea acestor dispoziţii legale, a stabilit iniţial o cauţiune egală cu 20% din cuantumul sumei contestate, iar ulterior, la cererea societăţii comerciale recurente, a redus valoarea cauţiunii la 10% din cuantumul sumei contestate, cauţiune care nu a fost depusă.
Societatea comercială recurentă a susţinut, printr-o primă critică, faptul că instanţa de fond a stabilit valoarea cauţiunii cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003, republicată, ceea ce este lipsit de temei legal, cauţiunea fiind stabilită în limitele prevăzute de aceste dispoziţii legale.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, potrivit căreia cauţiunea prevăzută la art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003, republicată, reprezintă o încălcare a art. 6 paragraful (1) din C.E.D.O., fiind o restricţionare a accesului liber la justiţie, Înalta Curte reţine că această susţinere este lipsită de temei.
Astfel, prevederile art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003, republicată, nu au fost declarate ca fiind neconstituţionale, iar recurenta-reclamantă, deşi a formulat critica de mai sus, nu a invocat neconstituţionalitatea acestor dispoziţii şi nu a cerut sesizarea Curţii Constituţionale.
Mai mult, Curtea Constituţională, într-o altă cauză în care fusese sesizată în legătură cu prevederile art. 215 alin. (2) teza a II-a, a respins excepţia de neconstituţionalitate, motivând că stabilirea cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării actului administrativ fiscal nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie (Decizia nr. 500/2008, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008).
În ceea ce priveşte critica referitoare la neverificarea de către instanţa de fond a îndeplinirii condiţiilor cerute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării unui act administrativ, Curtea de apel a reţinut în mod corect că obligativitatea depunerii cauţiunii prevăzute la art. 215 alin. (2) teza a II-a din OG nr. 92/2003, republicată, este o condiţie prealabilă verificării existenţei condiţiilor cerute de legea contenciosului administrativ: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
În concluzie, având în vedere că societatea comercială recurentă nu a depus cauţiunea stabilită în condiţiile art. 215 alin. (2) fraza a II-a din OG nr. 92/2003, republicată, instanţa de fond nu avea temei legal să verifice existenţa condiţiilor prevăzute la art. 14 - art. 15 din Legea nr. 554/2004, nefiind posibilă adoptarea unei alte soluţii decât cea pronunţată.
Astfel fiind, rezultă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.P.E.R. SRL Bistriţa împotriva sentinţei civile nr. 777 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2428/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2464/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
