ICCJ. Decizia nr. 2770/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2770/2009

Dosar nr. 2415/36/2008

Şedinţa publică din 21 mai 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 18 noiembrie 2008, reclamanta S.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanţa, să se dispună anularea Hotărârii nr. 31312 din 3 noiembrie 2008, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat, în esenţă, că s-a născut la 31 octombrie 1943, în localitatea Corbu, judeţul Constanţa, în perioada refugiului părinţilor săi, strămutaţi din Bulgaria, în baza Tratatului de la Craiova.

Prin sentinţa civilă nr. 23/CA din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei S.F., a anulat Hotărârea nr. 31312 din 3 noiembrie 2008 emisă de C.J.P. Constanţa, recunoscând reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi dispunând emiterea de către pârâtă a unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada că părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria în România, în anul 1940, reclamanta fiind născută în perioada de refugiu.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs pârâta C.J.P. Constanţa.

Recurenta critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, considerând că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuţiile prevăzute de lege, la data strămutării părinţilor nefiind nu numai născută, dar nici concepută. Nefiind născută la data strămutării părinţilor săi, reclamanta nu a avut cum că-şi schimbe domiciliul în altă localitate.

Mai arată că Tratatul româno-bulgar încheiat la Craiova în septembrie 1940 a avut o perioadă de punere în aplicare de 3 luni de la data schimbului instrumentelor de ratificare, astfel că nu se poate considera că reclamanta s-a născut pe timpul strămutării părinţilor.

Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei menţionate persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)).

Prin Normele pentru aplicarea ordonanţei aprobate prin HG nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei evidenţiază cu claritate că reclamanta s-a născut pe teritoriul României, în localitatea Corbu, judeţul Constanţa, la data de 31 octombrie 1943, după ce părinţii acesteia au fost obligaţi să se refugieze de pe teritoriul cedat Bulgariei prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a îndurat familia sa ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor al persoanei strămutate – aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 din OG nr. 105/1999 - a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii şi copilul născut în perioada de strămutare a părinţilor.

Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare şi astfel persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturile compensatorii nu cuprinde vreo limitare în această privinţă.

În cauză, se observă că reclamanta S.F. a făcut dovada că părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria în România, ca urmare a schimbului de populaţii reglementat prin Tratatul încheiatla Craiova, în septembrie 1940.

Ca urmare, nu se poate refuza reclamantei beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, sub motivaţia că s-a născut după strămutarea părinţilor săi.

Rezultă că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 23/CA din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2770/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs