ICCJ. Decizia nr. 2777/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2777/2009
Dosar nr. 2090/54/200.
Şedinţa publică din 21 mai 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 23 octombrie 2008, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, Comisia de aplicare a prevederilor OG nr. 105/1999, să se dispună anularea hotărârii nr. 41 din 9 octombrie 2008 şi să i se recunoască statutul de deportat în Transnistria pentru perioada 15 septembrie 1941 – 1943.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat, în esenţă, că s-a născut pe teritoriul fostei URSS, în lagărul din Transnistria, iar ulterior a fost înregistrat ca având cetăţenia română. A motivat că nu a fost înregistrat la naştere, prin faptul că părinţii săi erau neştiutori de carte, înregistrarea naşterii fiind efectuată ulterior, în municipiul Caracal.
Consideră că este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 8 din 8 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului C.G.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamantul nu a făcut dovada deportării, declaraţiile autentificate depuse la dosar necoroborându-se cu înscrisurile emise de Arhivele Statului, potrivit cărora numai tatăl reclamantului, I.C., ar fi fost evacuat, la o dată ulterioară celei la care reclamantul susţine că s-ar fi născut.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul C.G., considerând-o netemeinică şi nelegală.
Recurentul critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, considerând că a făcut dovada că a fost deportat împreună cu părinţii săi în U.R.S.S. la 13 septembrie 1942, fiind născut în luna iunie 1942, iar înregistrarea naşterii s-a făcut ulterior, la 3 martie 1943, în municipiul Caracal.
Menţionează că această situaţie se datorează faptului că etnia căreia îi aparţine ducea o viaţă nomadă, iar părinţii săi erau neştiutori de carte.
Consideră că instanţa de fond nu a făcut o analiză concretă a situaţiei sale şi nici nu i-a pus în vedere suplimentarea probatoriului pentru a-şi forma o convingere deplină asupra cauzei deduse judecăţii.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Dolj a solicitat respingerea recursului, pe considerentul că, din actele depuse la dosar, rezultă că recurentul s-a născut la 3 martie 1942 în municipiul Caracal, nefiind justificată solicitarea acestuia de a beneficia de drepturile prevăzute de lege, începând cu anul 1942.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei menţionate persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii pe motive etnice.
Printre situaţiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 105/1999 sunt şi cele referitoare la:
- deportarea în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate [lit. a)];
- strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu [lit. c)];
- supravieţuitorii terenului morţii [lit. e)].
Prin normele pentru aplicarea ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare unui tratat bilateral.
Art. 4 din Normele menţionate prevede că dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999 se face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declaraţie cu martori.
De asemenea, în cuprinsul aceloraşi norme, se mai prevede că, în situaţia în care persoana în cauză dovedeşte cu acte oficiale data de la care a început perioada de persecuţie pe motive etnice, fără să rezulte când încetează aceasta, se poate face uz de proba cu martori pentru stabilirea intervalului de timp pentru care se solicită drepturi conform legii.
Din cuprinsul materialului probator existent la dosar, rezultă, după cum a reţinut şi instanţa de fond, că declaraţiile de martor nu se coroborează cu înscrisurile depuse. Însă, având în vedere complexitatea perioadei istorice vizate, precum şi susţinerile recurentului referitoare la posibilitatea completării probatoriului, se impunea să se permită reclamantului administrarea unor probe suplimentare, care să ducă la aflarea adevărului.
Nelămurind pe deplin aspectele cauzei, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, astfel că recursul declarat urmează a fi admis potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar cauza să fie trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu suplimentarea probatoriului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.G. împotriva sentinţei nr. 8 din 8 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal .
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2768/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2780/2009. Contencios → |
|---|
