ICCJ. Decizia nr. 2795/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2795/2009
Dosar nr. 4740.1/30/2007
Şedinţa publică din 22 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta SC L.D.T.I. SRL Timişoara a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Comisia Pentru Autorizarea Antreprizelor Fiscale şi a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, solicitând să se anuleze Decizia nr. 101 din 29 mai 2007 emisă de pârât, comunicată la data de 05 iunie 2007, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamantă pentru autorizarea, ca antrepozitar, pentru un antrepozit fiscal de ţigarete, obligarea pârâtului să procedeze la acordarea autorizaţiei de antrepozit fiscal societăţii reclamante, în conformitate cu prevederile legale, şi, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la data de 28 septembrie 2006, în condiţiile stabilite de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi de HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, a înregistrat la D.G.F.P. Timiş o cerere privind acordarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, sub nr. 49233 din 28 septembrie 2006.
S-a arătat că, în conformitate cu actele normative în vigoare privind acordarea antrepozitului fiscal, societatea a depus, la autoritatea administrativă competentă, toate documentele prevăzute de lege, sens în care a evidenţiat datele de identificare ale antrepozitarului şi antrepozitului fiscal, declaraţii privind sediile secundare ale acestuia, contractul pentru utilităţi privind energia termică, copia bilanţului şi contul de profit şi pierderi pe anul 2004, copia contractului de vânzare cumpărare pentru spaţiul destinat antrepozitului, scrisoare de bonitate bancară, planul de detaliu al antrepozitului, etc., mai precis, toate documentele prevăzute în modelul de cerere pus la dispoziţie de autoritatea administrativă.
La data de 19 octombrie 2006, adică la un termen de 3 (trei) săptămâni de zile de la înregistrarea cererii la care reclamanta a făcut referire, D.G.F.P. Timiş a comunicat societăţii adresa nr. 23541 din 19 octombrie 2006 prin care a solicitat completarea dosarului cu o serie de documente care au fost depuse de societatea reclamantă la data înregistrării cererii de acordare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, mai precis la data de 28 septembrie 2006.
Reclamanta a învederat instanţei că nu cunoaşte motivul pentru care autoritatea administrativă să procedeze într-o astfel de manieră, solicitându-se din nou documentele depuse cu ocazia înregistrării cererii.
Cu toate acestea, societatea reclamantă a depus încă o dată documentele solicitate pentru acordarea autorizaţiei, însă nici de această dată autoritatea administrativă nu a răspuns cererii sale.
Prin adresele nr. 27438 din 21 noiembrie 2006 şi nr. 29491 din 14 decembrie 2006, s-a menţionat în mod cu totul nejustificat faptul că societatea reclamantă nu ar fi depus situaţia privind sediile secundare.
S-a mai arătat de către reclamantă faptul că, prin aceste tergiversări, multe din documentele depuse cu ocazia înregistrării cererii şi-au pierdut valabilitatea, societatea fiind nevoită să obţină alte documente necesare obţinerii autorizaţiei.
Reclamanta a arătat că, după ce s-a conformat solicitărilor formulate, în diverse rânduri, de D.G.F.P. Timiş, această autoritate administrativă a trimis întreaga documentaţie la Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice - Comisia Pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale şi a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, acţiune care se identifică prin adresa nr. 8408 din 12 aprilie 2007, deci, la un interval de 7 (şapte) luni de la depunerea cererii de către societatea reclamantă.
Prin Decizia nr. 101 din 29 mai 2007, comunicată la data de 05 iunie 2007, autoritatea administrativă centrală a respins cererea formulată de societatea reclamantă, apreciind că, din analiza documentaţiei depuse şi a referatului nr. 8408 din 06 aprilie 2007 întocmite de D.G.F.P. Timiş, rezultă faptul că societatea nu îndeplineşte condiţiile legale de autorizare.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale şi a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării - prin D.G.F.P. Timiş a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată
Prin sentinţa nr. 3 din 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel Timişoara, judecând cauza în fond după casare, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că Decizia atacată a fost emisă în baza documentaţiei pregătită de D.G.F.P. Timiş şi a referatului nr. 8408 din 12 aprilie 2007 întocmit de aceeaşi instituţie.
Motivele invocate în Decizia atacată, în sensul respingerii cererii formulate de către reclamantă, au fost determinate de poziţia exprimată de către D.G.F.P. Timiş, ca urmare a constatărilor efectuate personal de reprezentanţii acestei autorităţi fiscale în vederea verificării îndeplinirii de către societatea reclamantă a condiţiilor privind acordarea autorizaţiei de antrepozit fiscal de producţie ţigarete. Constatările efectuate de către reprezentanţii acestei instituţii au fost cuprinse în procesul verbal din 05 aprilie 2007 şi reluate în referatul întocmit la data de 06 aprilie 2007.
Instanţa de fond a mai apreciat că, pentru analizarea cererii reclamantei de acordare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, pârâta D.G.F.P. Timiş a avut în vedere înscrisurile depuse în dosarul Tribunalului Timiş.
De asemenea, Curtea a mai constatat că afirmaţiile reclamantei din cererea de chemare în judecată, în sensul că se impune anularea deciziei contestate şi acordarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, nu sunt susţinute de nici un mijloc de probă, reclamanta având obligaţia să facă dovada pretenţiilor exprimate în cererea de chemare în judecată, conform art. 1169 C. civ. raportat la art. 129 C. proc. civ.
Instanţa a precizat faptul că afirmaţia reclamantei în sensul că Decizia atacată nu conţine şi nu are indicat în mod concret nici una din dispoziţiile legale nesatisfăcute de către societate nu subzistă, faţă de împrejurarea că Decizia cuprinde descrierea faptelor reţinute în sarcina reclamantei şi trimiterea la actele normative incidente în cauză.
În plus, la pronunţarea soluţiei, Curtea de Apel a avut în vedere şi dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cuprinse în Decizia nr. 3044 din 23 septembrie 2008, conform cărora reclamanta a luat cunoştinţă de faptele reţinute în sarcina sa prin Decizia atacată şi avea obligaţia să consulte actele normative menţionate chiar în decizie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., modificarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii.
În dezvoltarea căii de atac, recurenta susţine faptul că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea normelor legale aplicabile în materie.
În concret, recurenta arată că a depus toate documentele necesare pentru obţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal, motiv pentru care soluţia dată de autoritatea fiscală cererii este nelegală.
Intimata D.G.F.P. Timiş a formulat întâmpinare (filele 12-15 dosar) în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Decizia nr. 101 din 29 mai 2007, Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării a respins cererea recurentei de autorizare ca antrepozitar pentru un antrepozit fiscal de ţigarete.
În motivarea actului administrativ, autoritatea emitentă a consemnat faptul că societatea recurentă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru autorizare, prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi de pct. 8 alin. (9) din HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv:
- documentele prezentate nu corespund cu realitatea: societatea nu a anunţat faptul că a mai solicitat anterior autorizaţie de antrepozitar pentru un antrepozit fiscal de producţie ţigarete, situat în aceeaşi locaţie ca şi cea de faţă, iar această cerere i-a fost respinsă prin Decizia nr. 439 din 20 decembrie 2005;
- locaţia declarată de societate nu corespunde cu realitatea: planul general de amplasare a locaţiei, precum şi planul în detaliu nu corespund cu datele prezentate de către administratorul societăţii la faţa locului, în sensul că locaţia pentru care se solicită autorizarea se află în jumătatea nordică din structura clădirii (halele A-C), iar, în realitate, întregul ansamblu necesar pentru producerea ţigaretelor se află în jumătatea sudică a clădirii;
- la solicitarea organului fiscal teritorial, reprezentantul societăţii nu a facilitat accesul în toate încăperile aferente antrepozitului fiscal propus;
- societatea nu face dovada deţinerii dreptului de folosinţă, sub orice formă legală, a terenului pe care este amplasat antrepozitul fiscal propus.
Într-adevăr, Înalta Curte constată, după cum a reţinut şi instanţa de fond, faptul că, prin probele pe care le-a administrat în cauză, recurenta nu a putut să dovedească faptul că cele reţinute în Decizia contestată nu corespund realităţii.
Astfel, în partea a II-a a cererii privind acordarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, la Secţiunea – informaţii privind antrepozitul fiscal propus, pct. 3 se menţionează: „arătaţi dacă anterior a fost respinsă, revocată sau anulată vreo autorizaţie de antrepozit fiscal pentru locul respectiv". La această întrebare, recurenta a declarat următoarele: „nu este cazul" (a se vedea fila 11 dosar nr. 4740/30/2007 al Tribunalului Timiş).
În realitate, prin Decizia nr. 439 din 20 decembrie 2005, recurentei i s-a respins o cerere cu un obiect similar cu cel dedus judecăţii în cauza de faţă.
Pe de altă parte, din schiţele existente la dosar, rezultă faptul că locaţia declarată de societate nu corespunde cu realitatea (a se vedea filele 34-36 dosar nr. 4740/30/2007 al Tribunalului Timiş).
De asemenea, recurenta nu a probat faptul că a permis accesul reprezentanţilor autorităţii fiscale în toate spaţiile aferente antrepozitului fiscal aflat în discuţie.
De asemenea, conform certificatului constatator nr. 3391 din 5 martie 2007 emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, asupra clădirii, utilajelor de producţie ţigarete, precum şi a materiilor prime necesare procesului de fabricaţie există instituite măsuri de sechestru asigurator (a se vedea filele 43-51 dosar nr. 4740/30/2007 al Tribunalului Timiş).
În acest sens, prezintă relevanţă şi menţiunile făcute în extrasul de carte funciară emis de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş, datat 5 martie 2007, act aflat la filele 39-40 din dosarul nr. 4740/30/2007 al Tribunalului Timiş).
În acelaşi timp, societatea recurentă nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte faptul că are drept de folosinţă asupra terenului pe care se află amplasate construcţiile unde urma să se desfăşoare activitatea de antrepozitar fiscal.
În raport de cele anterior reţinute, apreciind că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC L.D.T.I. SRL Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 3 din 12 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2780/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2813/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
