ICCJ. Decizia nr. 2834/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2834/2009

Dosar nr. 1673/57/2008

Şedinţa publică din 26 mai 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 183/9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost admisă cererea reclamantei SC L.P. SRL - Alba Iulia, formulată în contradictoriu cu A.F.P. Alba Iulia şi având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 227 din 17 septembrie 2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 439 din 17 septembrie 2008, emise de pârâtă.

Au fost suspendate cele două acte fiscale până la pronunţarea instanţei de fond investită cu cererea de anulare a aceloraşi acte.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut: că temeiurile cererii sunt art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal; că reclamanta a îndeplinit cele trei condiţii cumulative de admisibilitate a cererii: plata unei cauţiuni, cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube; că pârâta a trecut la punerea în executare a deciziei de impunere pe care reclamantul o contestase, fapt ce reprezintă dovada unei cauze bine justificate; că suma la care a fost obligată reclamanta are un cuantum mare, astfel încât, prin executarea ei, societatea va suferi o pagubă iminentă, ca urmare a imposibilităţii efectuării celorlalte plăţi către furnizori, intrând în faliment.

Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă autoritatea pârâtă, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.

În motivare, recurenta arată, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14, astfel încât suspendarea s-a dispus fără temei.

Arată recurenta că executarea silită, în sine, nu este un argument pentru existenţa unei cauze bine justificate, ci doar o modalitate legală de stingere a obligaţiilor fiscale.

În fine, susţine recurenta că executarea silită a debitelor nu constituie o pagubă iminentă, pe de o parte, fiindcă există o obligaţie legală a contribuabilului de a achita impozite şi taxe, iar pe de altă parte, întrucât C. proCod Fiscal prevede posibilitatea restituirii sau a compensării sumelor achitate, dar nedatorate.

Recursul se fondează, sentinţa urmând a fi modificată în tot, iar în fond respinsă cererea, ca neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pentru următoarele considerente:

1. Dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 definesc „cazurile bine justificate" (iar nu „cauzele") ca fiind acele împrejurări, legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Legiuitorul se referă la o „îndoială serioasă" pentru a sublinia caracterul de excepţie pe care îl are măsura suspendării şi în considerarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative, inclusiv cele fiscale.

În speţă, reclamanta nu a invocat, iar instanţa nu a constatat nici o împrejurare de asemenea natură care să justifice suspendarea actelor în discuţie, sentinţa nefiind motivată sub acest aspect.

2. Paguba iminentă, astfel cum este definită de litera s) a articolului susmenţionat, presupune existenţa unor efecte prejudiciabile care să rezulte din existenţa actului, din măsurile pe care le dispune. Dar cuantumul însemnat al sumei a cărei executare o prevede actul nu constituie, prin el însuşi, un argument suficient pentru a se dispune măsura suspendării executării actului, astfel cum a reţinut în mod eronat instanţa de fond, în lipsa oricăror probe privind iminenţa unui prejudiciu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.F.P. Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. l83/F/CA/2008 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC L.P. SRL – Alba Iulia, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2834/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs