ICCJ. Decizia nr. 2833/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2833/2009
Dosar nr. 434/2/2008
Şedinţa publică din 26 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 ianuarie 2008, reclamanta SC C.E.T. Govora SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor - Departamentul pentru Finanţe, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acestuia la plata de dobânzi în sumă de 7.705.968,27 lei, reprezentând daune interese pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin executarea necorespunzătoare a Ordinului comun nr. 3739 din 24 mai 2004 al Consiliului Judeţean Vâlcea, nr. 854 din 01 iunie 2004 al Ministerului Economiei şi Finanţelor şi nr. 5 din 01 iunie 2004 al A.V.A.S., în baza căruia ministerul avea obligaţia să vireze către societate suma de 33.359.167,32 lei până la data de 27 decembrie 2006.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâtul i-a virat această sumă cu o întârziere de 231 de zile, respectiv la data de 15 august 2007, iar din cauza întârzierii, societatea a suferit o pagubă în valoare de 7.705.968,27 lei, reprezentând nivelul dobânzii datorat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, conform art. 124 şi art. 120 alin. (7) C. proCod Fisca.
S-a precizat că sumele virate de pârât reprezintă contravaloarea creanţelor societăţii în calitatea sa de furnizor de utilităţi al SC U.S.G. SA, care a beneficiat de măsurile de sprijin stabilite prin art. 14 din OUG nr. 8/2003, privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, iar creanţele datorate de societatea debitoare, în valoare de 42.648.202,5 lei, au fost convertite în acţiuni, reprezentând un pachet de 17.059.281 acţiuni nominative.
Reclamanta susţine că, după vânzarea acţiunilor rezultate în urma conversiei, A.V.A.S. a transmis către Ministerul Economiei şi Finanţelor notificarea la data de 19 decembrie 2006, indicând suma de 33.359.167,32 lei, care trebuia să fie virată până la data de 27 decembrie 2007.
Reclamanta s-a adresat pârâtului cu notificarea nr. 9462 din 11 aprilie 2007, prin care a învederat faptul că este de drept în întârziere, urmând să solicite plata dobânzilor aferente conform legii.
Pârâtul a efectuat plata sumei la data de 15 august 2007, iar reclamanta solicită daune interese de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere conform art. 124 şi art. 120 alin. (7) C. proCod Fiscal, respectiv suma de 7.705.968,27 lei.
La data de 09 aprilie 2008, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, îl reprezintă refuzul nejustificat de soluţionare a cererii înregistrată la pârât sub nr. 124021 din 18 octombrie 2007, prin care a solicitat plata de daune interese în sumă de 7.705.968,27 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 2708 din 15 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul să soluţioneze, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cererea reclamantei înregistrată sub nr. 124021 din 18 octombrie 2007 cu privire la plata sumei de 7.705.968,27 lei, reprezentând daune interese.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele.
Prin cererea înregistrată la Ministerul Economiei şi Finanţelor cu nr. 124021 din 18 octombrie 2007, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 124 şi art. 120 alin. (7) C. proCod Fiscal, plata sumei de 7.705.968,27 lei cu titlu de dobânzi pentru decontarea cu întârziere a sumei de 33.359.167,32 lei reprezentând acoperirea valorii nominale a acţiunilor rezultate din conversia datoriilor SC U.S.G. SA, după deducerea sumelor încasate din valorificarea acţiunilor.
Printr-o adresă de răspuns, autoritatea publică pârâtă nu a soluţionat cererea reclamantei nici prin plata sumei solicitate prin cerere şi nici prin exprimarea refuzului de soluţionare favorabilă a cererii.
In raport cu dispoziţiile art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, având în vedere tăcerea autorităţii publice, care nu şi-a exprimat poziţia faţă de solicitarea reclamantei, precum şi faptul că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea autorităţii publice la daune interese solicitate prin cererea administrativă, Curtea de apel a reţinut ca în această etapă procesuală nu poate obliga pârâtul să achite efectiv suma, astfel cum a fost unilateral calculata şi apreciată de reclamantă, urmând ca, în funcţie de modalitatea de soluţionare a cererii, reclamanta să reaprecieze asupra dreptului său la repararea pagubelor suferite.
Împotriva sentinţei civile nr. 2708 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în termen legal au declarat recurs atât reclamanta SC C.E.T. Govora SA cât şi pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor.
(i) Recurenta-reclamantă SC C.E.T. Govora SA, promovând recurs împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a solicitat modificarea acesteia în sensul obligării intimatului-pârât la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere în sumă de 7.705.968,27 lei cu titlu de daune – interese, astfel cum s-a menţionat şi în cuprinsul cererii sale de chemare în judecată, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs dezvoltate recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă următoarele:
- instanţa de fond a interpretat eronat obiectul acţiunii sale de chemare în judecată, formulată în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin care în mod expres s-a solicitat plata efectivă a daunelor interese şi nu obligarea autorităţii publice la soluţionarea cererii sale, la baza acestei interpretări eronate aflându-se încheierea de şedinţă din data de 9 aprilie 2008, cu ignorarea precizării scrise de acţiune depusă în dosar (filele 30-31);
- instanţa avea posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, în sensul acordării despăgubirilor solicitate cu atât mai mult cu cât recurenta avea posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată pentru suma cuvenită, ulterior formulării cererii prealabile la MFP, înregistrată la nr. 42775 din 11 aprilie 2007, dreptul fiindu-i recunoscut prin virarea sumei la data de 15 august 2008;
- în cauză este aplicabil un regim derogator de la dispoziţiile Codului de procedură fiscală, regim instituit prin dispoziţiile Ordinului comun nr. 3739 din 24 mai 2004 al Consiliului Judeţean Vâlcea, nr. 854 din 01 iunie 2004 al MFP şi nr. 5 din 01 iunie 2004 al A.V.A.S.;
- dreptul recurentei la restituire s-a născut în baza unui act special respectiv al Ordinului comun al A.V.A.S./MFP/CJV la momentul reglementat prin acest act special, termenul de soluţionare fiind de asemenea prevăzut de acest act special, astfel că momentul de început al curgerii dobânzilor îl constituie practic expirarea termenului de soluţionare prevăzut de Ordinul comun;
- instanţa nu s-a pronunţat practic pe cererea formulată ci pe cu totul altceva decât s-a cerut.
(ii) Recurentul-pârât Ministerul Economiei şi Finanţelor, („MEF"), la rândul său, a criticat soluţia primei instanţe, apreciind în esenţă, că se impunea respingerea acţiunii formulate de reclamanta-recurentă ca inadmisibilă, în acord cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, deoarece în cauză nu a fost contestat nici un act administrativ tipic sau atipic şi nici nu a precizat reclamanta că obiectul cererii l-ar reprezenta un refuz de soluţionare, indicând totodată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu se poate subroga autorităţii publice în dreptul acesteia de a da curs cererii reclamantei.
Recursurile nu sunt fondate.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de prevederile legale incidente, faţă de criticile formulate de ambele recurente dar şi de apărările lor reciproce şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate, potrivit art. 304 C. proc. civ. care să impună, fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea argumentelor în continuare prezentate, corespunzător fiecăruia dintre recursurile declarate.
(i) Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate şi ca atare nici una din criticile recurentei-reclamante nu poate fi primită, dată fiind determinarea şi corecta calificare realizată de instanţa de fond în ceea ce priveşte natura juridică şi obiectul prezentei cauze, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Prin cererea iniţială de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtului MEF la plata de dobânzi în sumă de 7.705.968,27 lei, reprezentând daune interese în repararea pagubei cauzate prin executarea necorespunzătoare a Ordinului comun nr. 3739 din 24 mai 2004 al CJV, nr. 854 din 1 iunie 2004 al MFP şi nr. 5 din 1 iunie 2004 al A.V.A.S., respectiv urmare a virării sumei ce i se datora (de 33.359.167,32 lei) abia la data de 15 august 2007, executarea cu o întârziere de 231 zile a obligaţiei de plată reprezentând un act vătămător de autorităţii publice.
După cum a reţinut instanţa de fond şi potrivit celor arătate de recurenta-reclamantă în chiar cuprinsul acţiunii introductive (fila 4 dosar fond), prin adresa nr. 27876 din 17 octombrie 2007, înregistrată la Ministerul Economiei şi Finanţelor sub nr. 124021 din 18 octombrie 2007 s-a solicitat pârâtei plata sumei de 7.705.968,27 cu titlu de dobânzi pentru decontarea cu întârziere a sumei de 33.359.167,32 lei, în temeiul art. 124 şi al art. 120 alin. (7) C. proCod Fiscal, însă această cerere a rămas fără răspuns în sensul că nu s-a dat curs solicitării formulate, dar nici refuzul de plată nu a fost exprimat.
Aceeaşi susţinere, a fost reiterată şi în cuprinsul acţiunii precizatoare (fila 31 paragraf final dosar fond).
În fine, în contextul arătat, în mod just instanţa de fond a acordat relevanţă şi precizării orale, consemnate în încheierea de şedinţă de la 9 aprilie 2008 (fila 26 dosar fond), în sensul că reclamanta, prin apărător a precizat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă refuzul soluţionării cererii înregistrate sub nr. 124021 din 18 octombrie 2004.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, interpretat în coroborare cu art. 18 din acelaşi act normativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege şi atunci când nu a primit niciun răspuns la plângerea sa în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h, legea reglementând ceea ce tradiţional se exprima prin sintagma „tăcerea administraţiei publice", configurând astfel cazul actului administrativ atipic, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, care, soluţionând cererea poate după caz, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
Raportat la actele dosarului la cuprinsul acţiunii reclamantei-recurente, astfel cum a fost ea precizată, Înalta Curte reţine aşadar că în cauză, prima instanţă în mod corect a stabilit că în situaţia de faţă, în care cererea recurentei-reclamante de acordare a penalităţilor de întârziere, ce reprezintă o solicitare de valorificare a unui drept legitim derivat din acte şi/sau operaţiuni administrative anterioare, la care nu s-a primit nici un răspuns dar nici un refuz explicit de rezolvare, în sensul art. 18 din Legea nr. 554/2004, republicată [art. 18 alin. (1)] nu poate fi soluţionată direct, în sensul obligării efective a autorităţii pârâte la plata sumei solicitate.
Nu se poate susţine aşadar, după cum eronat a pretins recurenta-reclamantă, că instanţa de fond a acordat altceva decât s-a cerut, întrucât soluţia de obligare a autorităţii pârâte de-a soluţiona cererea recurentei-reclamante, înregistrată sub nr. 124021 din 18 octombrie 2007, cu privire la plata sumei de 7.705,968,27 lei cu titlu de penalităţi, în termen legal de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii este nu numai corespunzătoare stadiului procedural atestat de actele şi lucrările dosarului, dar şi cea care se impunea legal, faţă de prevederile art.8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, republicată, sus menţionate.
În fine, nefondate sunt şi celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă câtă vreme, după cum a arătat de altfel şi instanţa de fond, în măsura în care soluţia ce va fi dată de autoritatea pârâtă solicitărilor formulate, cuprinse în adresa nr. 121021/2007 nu corespunde dreptului şi intereselor recurentei-reclamante şi nu reflectă în mod just pagubele suferite de aceasta din urmă, nu este afectat dreptul său corelativ la contestarea acesteia, în condiţiile legii.
(ii) Înalta Curte apreciază, raportat la soluţia pronunţată de instanţa de fond, că nici criticile recurentului-pârât nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât acestea au vizat necesitatea respingerii acţiunii reclamantei-recurente ca inadmisibilă, justificat de împrejurarea că nu a fost contestat în cauză nici un act administrativ.
În completarea argumentelor deja prezentate cu ocazia examinării recursului reclamantei-recurente, ce se constituie în tot atâtea considerente pertinente şi în susţinerea netemeiniciei recursului pârâtului-recurent MEF, Înalta Curte reţine că instanţa de fond s-a pronunţat asupra inadmisibilităţii, ca apărare de fond invocată de pârâtul-recurent prin chiar soluţia dată, fiind evident din considerentele hotărârii că a fost avută în vedere tăcerea administraţiei şi nu un act administrativ propriu-zis.
De altfel criticile acestui recurent sunt şi contradictorii în condiţiile în care se susţine că soluţia legală pe care trebuia să o pronunţe instanţa, potrivit art. 18 era să oblige autoritatea să emită un act administrativ, prin care să soluţioneze cererea reclamantului, câtă vreme instanţa de fond, practic, chiar în acest sens a şi dispus.
Faţă de toate cele mai sus arătate în temeiul art. 312 C. proc. civ. se vor respinge ca neîntemeiate ambele recursuri formulate, nefiind incidente motive de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 şi respectiv art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.E.T. Govora SA împotriva sentinţei civile nr. 2708 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva aceleiaşi sentinţe civile, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2829/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2834/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
