ICCJ. Decizia nr. 2836/2009. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2836/2009
Dosar nr. 609/35/2008
Şedinţa publică din 26 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 169 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, a fost admisă acţiunea formulată de SC A. SA Satu-Mare, în contradictoriu cu A.N.A.F., A.F.P. Satu-Mare şi D.G.F.P. Satu-Mare.
Au fost anulate Decizia nr. 157 din 23 mai 2008 emisă de A.N.A.F., Decizia de impunere nr. 215 din 31 martie 2008 emisă de A.F.P. Satu-Mare şi raportul de inspecţie fiscală nr. 26324 din 31 martie 2008 întocmit de aceasta din urmă, cu privire la sumele de 1.405.615 lei impozit pe venituri din dobânzi şi 597.386 lei majorări de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt: că prin raportul de inspecţie fiscală s-a constatat că acţionarii societăţii, M.I.M. şi N.M., au împrumutat societatea cu diverse sume, în baza a două contracte de împrumut, pentru o perioadă de 30 de zile şi cu o dobândă de 10% pe zi de întârziere; că prin Hotărârea A.G.A. nr. 13 din 12 februarie 2007 s-a stabilit că sumele împrumutate şi dobânda vor fi vărsate la capitalul social al societăţii, întrucât aceasta nu mai putea restitui împrumutul; că, pe baza acestei hotărâri, a fost înscrisă la registrul comerţului menţiunea majorării capitalului social cu 14.231.816 lei, vărsat integral; că societatea nu a calculat şi nu a evidenţiat impozitul pe dobânzi de 10% aferent acestei sume; că societatea a încălcat astfel dispoziţiile art. 67 alin. 2 din Legea nr. 571/2003; că organul fiscal a calculat acest impozit, în sumă de 1.405.615 lei precum şi dobânzi de întârziere de 597,386 lei; că apoi a fost emisă Decizia de impunere pentru aceleaşi sume.
A mai reţinut instanţa că, prin sentinţa civilă nr. 222 din 12 noiembrie 2007 a Tribunalului Satu-Mare – definitivă şi irevocabilă – s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.A. privind majorarea de capital, fiind radiată din Registrul comerţului menţiunea cu privire la această majorare.
În drept, instanţa a stabilit că, în urma acestor operaţiuni, obligaţia societăţii de a plăti impozitul pe dobânda datorată acţionarilor nu mai subzistă, iar constatările şi calculul organelor fiscale nu sunt legale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursul de faţă pârâtele D.G.F.P. Satu Mare şi A.N.A.F. prin reprezentanta sa D.G.F.P. Satu-Mare, în baza mandatului nr. 121637/20 octombrie 2008, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.
În motivarea recursului, pârâtele arată, în esenţă, că majorarea de capital efectuată de societate la 31 decembrie 2006 includea dobânda pentru împrumuturile acordate de acţionari şi, indiferent de natura contractelor din care rezulta ea, reprezenta „venituri din dobânzi" supuse impozitării cu o cotă de 10% în temeiul art. 67 alin. (2) din Cod Fiscal
Consideră recurenta că încheierea de menţiuni de la Registrul comerţului, chiar dacă nu consemnează termenul „numerar", reprezintă dovada suficientă că s-a plătit o sumă de bani, întrucât în ea se menţionează „vărsarea" sumei care reprezenta majorarea de capital – 14.231.816 lei, astfel încât societatea era obligată să aplice la această sumă impozitul de 10%.
Consideră recurenta că, din punct de vedere economic, societatea - având calitatea de debitor – a stins dobânda aferentă împrumuturilor datorate acţionarilor ei - având calitatea de creditori - prin transformarea dobânzii în noi acţiuni şi majorarea, în acest mod, a capitalului social şi că, astfel, cei doi acţionari au dobândit noile acţiuni de care pot dispune fie păstrându-le şi obţinând dividende, fie cesionându-le şi încasând contravaloarea lor.
Susţine recurenta că, din punct de vedere juridic, raportul juridic născut pe baza contractelor între societate şi cei doi acţionari s-a stins la momentul majorării de capital prin subscrierea dobânzilor aferente împrumuturilor acordate de aceştia din urmă.
În fine, din punct de vedere contabil, consideră recurenta că modul în care societatea a înregistrat suma de 14.056.151 lei în conturile 668, 4551 şi 1011, raportat la funcţia contabilă a fiecăruia dintre acestea, dovedeşte că obligaţia societăţii, cu titlu de „dobândă", către acţionari s-a stins prin acordarea de acţiuni pentru care creditorii-acţionari - dacă nu s-ar fi utilizat dobânzile – ar fi trebuit să vireze contravaloarea lor în contul societăţii.
Recursul nu se fondează.
În fapt, societatea a încheiat cu cei doi asociaţi contractele de împrumut nr. 250 din 1 septembrie 2004 şi nr. 251 din 1 septembrie 2004, în baza cărora a primit de la ei diverse sume de bani. În situaţia în care societatea nu putea restitui sumele în 30 de zile, contractele prevedeau plata unei dobânzi de 10% pe zi de întârziere. Ca urmare, în anul 2006 societatea a înregistrat în contul 668 suma de 14.056.151 lei „cheltuieli cu dobânzi".
La 12 februarie 2007 se hotărăşte majorarea capitalului social în modalitatea descrisă de prima instanţă.
Anularea Hotărârii A.G.A. a fost dispusă la 12 noiembrie 2007.
Controlul fiscal a început la 12 martie 2008 şi a vizat perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2007.
În drept.
În perioada de executare a contractelor de împrumut erau aplicabile dispoziţiile art. 67 alin. 2 din Codul fiscal în forma modificată prin pct. 14 din Legea nr. 163/2005.
Art. 67 alin. 2 fraza I prevede trei categorii de operaţiuni susceptibile a genera venituri – fructe civile de natura dobânzilor : depozitele la termen (i); instrumentele de economisire (ii) şi contractele civile (iii).
Ele sunt supuse unui impozit în cotă de 10% din suma lor, calculat şi reţinut de către plătitorul acestor dobânzi către beneficiarii lor.
În speţă, organul fiscal a calificat cele două contracte de împrumut încheiate de societate cu acţionarii ei ca fiind contracte civile, iar ca urmare a făcut aplicarea frazei a IV-a alineatului 2 din art. 67, conform căreia:
„În situaţia sumelor primite sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate în baza contractelor civile, calculul impozitului datorat se efectuează la momentul plăţii dobânzii".
Pentru a face aplicarea acestui text, organul fiscal a pornit de la premisa că societatea, în calitate de plătitor al venitului reprezentat de dobândă către acţionari, era datoare să calculeze impozitul la momentul plăţii dobânzii.
În realitate, însă, o asemenea plată nu a avut loc niciodată din partea societăţii către acţionari, căci societatea nu a avut posibilitatea să restituie împrumutul, dar nici dobânda. Tocmai din acest motiv, adunarea generală a acţionarilor a recurs la soluţia „conversiei" întregii datorii în majorare de capital.
Aşadar există două situaţii în speţă: a) cea în care, de la 1 iunie 2005 până la 12 februarie 2007, impozitul pe venituri din dobânzi nu trebuia calculat pentru că în fapt dobânda nu a fost plătită de societatea acţionarilor împrumutători şi b) cea în care aceeaşi dobândă nu trebuia calculată întrucât, în principiu, noul raport juridic născut între părţi nu se încadrează în ipoteza legală a art. 67 alin. (2) fraza a IV-a.
Organul fiscal a considerat că societatea era obligată să calculeze, în cea de-a doua situaţie, intervenită după 12 februarie 2007, impozitul pe veniturile sub formă de dividende pe care cei doi acţionari le-ar fi încasat ca urmare a majorării capitalului societăţii, la acţiunile primite în plus, în urma acestei majorări. În acest caz, temeiul juridic era art. 67 alin. (1) din Cod Fiscal
În realitate, însă, cei doi acţionari nu au primit asemenea dividende, întrucât împotriva hotărârii AGA prin care s-a aprobat operaţiunea de majorare a capitalului s-a formulat acţiunea în constatarea nulităţii ei şi a tuturor actelor subsecvent, admisă la 12 noiembrie 2007.
Aşadar, în niciuna dintre ipotezele art. 67 din Cod fiscal societatea nu era obligată să calculeze impozitul pe venituri, fie din dobânzi (alin. (2) fraza a IV) fie din dividende (alin. (1)), întrucât ea nu a plătit nici o sumă, cu unul sau celălalt titlu, celor doi acţionari.
În fine, este esenţial a observa că susţinerea recurenţilor privind stingerea raportului juridic născut pe baza celor două contracte de împrumut, prin majorarea capitalului, este eronată.
Aceasta deoarece efectul nulităţii operaţiunii de majorare a capitalului constă în desfiinţarea raportului juridic născut în temeiul ei, retroactiv, din ziua în care a fost făcut şi pentru viitor, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Ca urmare, nu se poate vorbi de stingerea obligaţiei de plată a dobânzii pe care societatea o avea în temeiul contractelor de împrumut şi nici despre o plată efectivă a dobânzii, cel puţin până la 31 decembrie 2007, data limită a perioadei supuse controlului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Satu Mare, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F., împotriva sentinţei civile nr. l69/CA/2008 - P.I. din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentele la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A. SA stabilită prin apreciere conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2835/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2873/2009. Contencios → |
|---|
