ICCJ. Decizia nr. 2835/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2835/2009
Dosar nr. 494/42/200.
Şedinţa publică din 26 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 august 2007 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R.R.M.R. SA Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C. (denumită în continuare A.N.A.F.) şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova (denumită in continuare D.G.F.P. Prahova), a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate, în principal, că Decizia nr. 116/2007 emisă de către pârâta A.N.A.F. este nelegală şi netemeinică, iar, în subsidiar, să dispună revocarea sau anularea deciziilor de calcul accesorii, de la nr. 1392964/1 la nr. 1392964/143 din data de 17 ianuarie 2007, emise de către D.G.F.P. Prahova, în sumă totală de 3.493.652 lei, reprezentând accesorii, dobânzi şi penalităţi de întârziere.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că Decizia este nelegală, având în vedere sentinţa civilă nr. 119 din 11 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care s-a dispus suspendarea executării actelor administrative contestate.
Reclamanta a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) lit. c) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pe perioada cuprinsă între înregistrarea cererii şi rambursarea efectivă a sumelor, organul fiscal nu are dreptul de a calcula accesorii.
Totodată, reclamanta a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 114 din 28 aprilie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea formulată de societate în contradictoriu cu A.N.A.F. şi a dispus anularea măsurilor dispuse prin adresa nr. 3964 din 02 februarie 2005 referitoare la anularea eşalonării de plată a datoriilor, iar introducerea recursului împotriva acestei sentinţe nu suspendă executarea, hotărârea pronunţată în contencios fiind executorie de drept potrivit art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta susţine că sumele pentru care au fost calculate accesoriile nu sunt datorate, întrucât societatea are de încasat sume cu titlu de TVA de la D.G.F.P. Prahova, cu accesoriile aferente, care urmau să fie compensate.
Prin sentinţa civilă nr. l38 din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâte şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că ambele sedii.
atât al reclamantei cât şi al pârâtei A.N.A.F. sunt în raza de competenţă a acestei instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3106 din 3 decembrie 2007 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti reţinând că este nerelevantă susţinerea reclamantei referitoare la mutarea sediului care a avut loc la 3 aprilie 2007, în condiţiile în care la data introducerii acţiunii - 23 august 2007, reclamanta şi-a exprimat opţiunea în sensul de a sesiza Curtea de Apel Ploieşti.
Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. l050 din 13 martie 2008, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, reţinând, în esenţă, că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie competenţa teritorială alternativă în funcţie de opţiunea reclamantului de a se adresa fie instanţei de la domiciliul său, fie instanţei de la domiciliul pârâtului, iar în speţă reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, astfel că nu se mai poate invocate excepţia necompetenţei teritoriale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 494/42/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 196 din 2 octombrie 2008, pronunţată în acest dosar, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC R.R.M.R. SA. Ploieşti, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 116 din 27 aprilie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziilor de calcul a sumelor accesorii, de la nr. 1392964/1 la nr. 1392964/143 din data de 17 ianuarie 2007, emise de către D.G.F.P. Prahova privind suma de 3.493.652 lei.
S-a mai reţinut că deşi prin contestaţia formulată reclamanta a solicitat anularea deciziilor respective întrucât sumele ce fac obiectul acestora nu sunt datorate, invocând, în apărarea sa, dispoziţiile sentinţei civile nr. 114 din 28 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 2496/2006 o atare apărare nu poate fi primită întrucât această sentinţă a fost modificată prin Decizia nr. 1977 din 12 aprilie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respinsă acţiunea reclamantei.
Astfel, prin respingerea acţiunii, reclamanta a fost repusă în situaţia anterioară formulării acţiunii, constând în pierderea înlesnirilor la plată acordate prin convenţiile nr. 383 din 12 februarie 2004, nr. 385 din 02 martie 2004 şi nr. 595 din 18 august 2003, aşa cum i s-a comunicat prin adresa nr. 3964 din 02 februarie 2005.
Ca atare, întrucât nu au fost anulate de instanţă şi fiind neachitate, debitele respective generează accesorii potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal
Totodată, Curtea de apel a arătat că reclamanta datorează dobânzile şi penalităţile de întârziere, întrucât prin sentinţele nr. 109 din 26 aprilie 2006 şi nr. 119 din 11 mai 2006 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus doar suspendarea executării acestor sume accesorii, ceea ce nu înseamnă că ele nu sunt datorate pentru perioada respectivă, ci doar faptul că ele nu se execută până la soluţionarea în fond a cererii vizând debitul principal.
Împotriva sentinţei civile nr. 196 din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a formulat recurs reclamanta SC R.R.M.R. SA Ploieşti criticând-o pentru nelegalitate, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivat de faptul că sumele solicitate de către intimatul A.N.A.F. nu sunt datorate către bugetul de stat de către SC R.R.M.R. SA şi în consecinţă nu trebuiau calculate accesorii, cu atât mai mult cu cât prin sentinţa nr. 119 din 11 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus suspendarea executării plăţii.
S-a mai arătat că sumele pentru care s-au calculat accesoriile ce fac obiectul deciziilor emise de D.G.F.P. - A.N.A.F. nu sunt datorate de către societatea recurentă, întrucât aceasta are la rândul său de recuperat sume cu titlu de TVA, ce urmau a se compensa cu accesoriile aferente, fiind făcute referiri şi la prevederile art. 86 lit. c) şi respectiv art. 85 din OG nr. 92/2003 potrivit cu care deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii sunt acte administrativ fiscale asimilate deciziei de impunere.
Recursul nu este fondat.
Analizând hotărârea atacată ca şi motivele de recurs invocate de recurent, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare sau de modificare a sentinţei date de prima instanţă, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin Decizia nr. 116 din 24 aprilie 2007 emisă de intimata-pârâtă, contestată în cauza de faţă, s-a examinat măsura în care societatea datorează cu titlu accesoriu, calculată până la data de 31 decembrie 2006, suma de 3.493.652 lei, în condiţiile în care, debitele asupra cărora au fost calculate accesoriile nu au fost anulate de către instanţă prin hotărâre judecătorească.
Înalta Curte apreciază că în mod legal şi pe baza unei juste evaluări a actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a determinat că Decizia nr. 116 din 27 aprilie 2007 este legală şi urmează a fi menţinută întrucât sumele accesorii calculate de organele fiscale sunt aferente unor obligaţii fiscale, în vigoare şi neachitate în termen.
Nu sunt fondate şi relevante susţinerile recurentei privitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti favorabile, respectiv sentinţa civilă nr. 114 din 28 aprilie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care a avut câştig de cauză, câtă vreme această sentinţă, printr-o decizie irevocabilă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1977 din 12 aprilie 2007, a fost casată iar pe fond a fost respinsă o acţiune anterioară promovată de aceeaşi recurentă-reclamantă, având drept consecinţă pierderea înlesnirilor de plată acordate societăţii prin convenţiile nr. 383 din 12 februarie 2004, nr. 385 din 2 martie 2004 şi nr. 595 din 18 august 2003.
Drept urmare, debitele asupra cărora au fost calculate sumele accesorii au rămas valabile, nefiind anulate pe cale judecătorească.
Reţinând în plus şi împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a contestat nici modalitatea de calcul a accesoriilor, susţinând numai că nu le datorează, pentru alte considerente, Înalta Curte reţine că nici sub acest aspect Decizia nr. 16 din 27 aprilie 2007 nu apare ca fiind nelegală, astfel că în mod corect a fost menţinută de instanţa de fond care, făcând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal, cu temei a stabilit că debitele neanulate de instanţă, chiar în condiţiile în care hotărârea judecătorească în acest sens a rămas irevocabilă la o dată ulterioară datei formulării contestaţiei administrative, sunt legal datorate.
La data soluţionării contestaţiei administrative a recurentei reclamante, respectiv la 27 aprilie 2007, hotărârea judecătorească având ca efect menţinerea debitelor principale era deja irevocabilă (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1077 din 12 aprilie 2007).
Faţă de toate cele sus-arătate în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.R.M.R. SA. Chitila împotriva sentinţei civile nr. 196 din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2834/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2836/2009. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
