ICCJ. Decizia nr. 2878/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2878/200.
Dosar nr. 6623/2/200.
Şedinţa public de la 27 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A.M., A.V., A.A., B.G., B.P., B.N., ş.a., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, respectiv Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară, obligarea la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare recunoscute de Legea nr. 188/1999, republicată, actualizate în raport cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, până la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 230 din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 188/1999 a prevăzut în mod expres că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici, actele normative în perioada de referinţă fiind OUG nr. 92/2006 şi OG nr. 2/2006.
A apreciat prima instanţă că din prevederile acestor acte normative nu rezultă că cele două sporuri sunt reglementate într-un anumit procent.
Menţionând cu titlu de exemplu situaţiile prevăzute de art. 9 alin. (2) teza ultimă şi art. 13 din OUG nr. 92/2004, precum şi pe cele prevăzute de art. 6 alin. (3), (4) şi (6) din OG nr. 2/2006, respectiv art. 6 alin. (3) şi (4) din OG nr. 6/2007, prima instanţă a conchis în sensul că cele două sporuri nu sunt drepturi de care beneficiază toţi funcţionarii publici, ci drepturi care se acordă de autoritatea publică angajatoare, în situaţia în care, în urma transferului, promovării ori a altor cazuri de modificare ale raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, trebuie să i se asigure creşterea salarială prevăzută de lege.
Reclamanţii nu au probat că se află în situaţiile specifice reglementate de prevederile legale, astfel încât nu sunt îndrituiţi la cele două sporuri.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin prisma art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentii-reclamanti susţin, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 13 din OUG nr. 92/2004, apreciind că doar funcţionarul public ce exercită cu caracter temporar o funcţie publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici beneficiază de suplimentul postului ocupat cu caracter temporar.
Au apreciat recurenţii că motivarea instanţei în sensul acestei reglementări nu are legătură cu cauza, nefăcând trimitere la suplimentul postului şi la suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste drepturi sunt reglementate strict de legea de bază, respectiv de Legea nr. 188/1999, iar potrivit prevederilor OUG nr. 92-2004 sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele sau alte drepturi, salariile funcţionarilor publici neputând face obiectul vreunei limitări sau renunţări, cu excepţia reţinerilor din salariu efectuate în conformitate cu prevederile legale.
Se mai precizează că drepturile în speţă prevăzute atât de Legea nr. 188/1999 cât şi de OUG nr. 92/2004 au fost suspendate începând cu 01 ianuarie 2004, însă începând cu 01 ianuarie 2007 au reintrat în vigoare, fără ca funcţionarul public să beneficieze de ele.
Noţiunea de suspendare presupune o încetare temporară a exercitării unui drept legiferat, fără a-i suprima însă existenţa, urmând ca după perioada stabilită de suspendare să poată fi reluat cursul firesc al exerciţiului anterior început.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., precum şi cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Într-adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
„Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază.
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
(3) Salarizarea funcţionărilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici".
Este necontestat faptul că dispoziţiile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, şi prin OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Insă, în cauză, dreptul la salariu al funcţionarilor publici este reglementat în Secţiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi şi îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Or, în reglementările drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici în vigoare pentru perioada în care recurenţii-reclamanţi solicită plata drepturilor în calitate de funcţionari public în cadrul autorităţii intimate, nu a fost prevăzut nici suplimentul postului şi nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel fiind, a admite teza recurenţilor şi a obliga autoritatea să acorde suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment, ar însemna ca instanţa, în lipsa unor reglementări şi criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.
Or, o asemenea situaţie echivalează cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti limitate constituţional la aplicarea legii pozitive şi substituirea autorităţii judecătoreşti în rolul ce revine puterii legislative, în speţă de a adapta legea de salarizare a funcţionarilor publici, ori în rolul ce revine puterii executive, respectiv de a emite norme de organizare a executării reglementărilor în litigiu.
Totodată, dreptul solicitat de reclamanţi la plata suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu îşi găseşte o justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenţei CEDO, o creanţă care să poată fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Susţinerile recurenţilor relative la aplicarea în cauză a prevederilor art. 13 din OUG nr. 92/2004 nu pot fi reţinute, întrucât judecătorul fondului a analizată speţa dedusă judecăţii prin prisma prevederilor legale incidente, situaţia reglementată de textul de lege amintit fiind menţionată cu titlu de exemplu.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este legală şi temeinică, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.M., A.V., ş.a., împotriva sentinţei civile nr. 230 din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2873/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2886/2009. Contencios → |
|---|
