ICCJ. Decizia nr. 2976/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2976/2009
Dosar nr. 5899/2/2008
Şedinţa publică din 29 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti reclamanta Ţ.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi M.E.F., obligarea acestora la plata primelor de concediu aferente anilor 2002-2003, care i se cuvin în considerarea calităţii sale de poliţist - funcţionar public cu statut special.
În motivarea acţiunii reclamanta a invocat prevederile legii generale a funcţionarilor publici, Legea nr. 188/1999, la care face trimitere Legea nr. 360/2002, prin dispoziţiile art. 78 alin. (1), art. 35 alin. (2), prevederi incidente în perioada anterioara adoptării OG nr. 38/2003.
Reclamanta a mai arătat că suspendarea plăţii primei de concediu, care a operat succesiv, începând cu anul 2001, în baza legilor bugetare anuale, a încetat la data de 31 decembrie 2006, iar termenul de prescripţie a dreptului la acţiune a început să curgă doar din acest moment.
Prin întâmpinare pârâtul M.I.R.A. a solicitat respingerea acţiunii, susţinând ca recurenta îşi desfăşoară activitatea în cadrul I.N.E.P.
Prin sentinţa civilă nr. 3468 din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu M.I.R.A. ca inadmisibilă, iar faţă de pârâtul M.E.F.P. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a invocat, din oficiu, excepţiile inadmisibilităţii acţiunii faţă de pârâtul M.I.R.A., respectiv a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.F.
Instanţa de fond a mai reţinut că, aşa cum a invocat însuşi pârâtul M.I.R.A. şi cum reiese din adeverinţa nr. 403318 din 22 octombrie 2008 depusă de reclamantă, aceasta în perioada de referinţă a anilor 2002-2003, mai exact începând cu data de 01 octombrie 2003, a avut calitatea de funcţionar public cu statut special în cadrul I.N.E.P.
În aceste condiţii, reclamanta avea obligaţia ca, alături de ordonatorul principal de credite, să cheme în judecată instituţia direct responsabilă de plata primei de concediu şi, în general, a drepturilor sale băneşti, adică instituţia cu care are legate raporturile de serviciu.
Nefiind conturat corect cadrul procesual în prezenta cauză, prin nechemarea în judecată a instituţiei angajatoare, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei fata de pârâtul M.I.R.A., ca inadmisibilă.
De asemenea instanţa de fond a mai considerat că nu se pune problema lipsei legitimării procesuale pasive a ministerului, în condiţiile în care este ordonator principal de credite, iar în considerarea acestei calităţi practica judiciară este unanimă în a considera că are calitate procesuală pasivă, alături de instituţiile angajatoare, fiind obligaţi la rândul lor la plată, însă doar alături de instituţiile cu care reclamanţii au legate raporturile de serviciu.
Or, între reclamantă şi pârâtul M.E.F. nu există nici un fel de raporturi juridice directe, care să legitimeze calitatea de pârât a acestuia într-o cerere de obligare la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu, astfel că faţă de acest pârât acţiunea a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta Ţ.O. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că dreptul la prima de concediu este prevăzut în art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţistului, iar suspendarea lui succesivă prin legile anulare ale bugetului de stat nu echivalează cu însăşi înlăturarea dreptului.
A mai arătat că anterior intrării în vigoare a OG 38/2003, Legea nr. 360/2002, privind statutul poliţistului, se completa cu normele cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care prevedea dreptul la prima de concediu în art.35 alin. (2).
Recurenta a făcut referire şi la practica judiciară în materie, inclusiv Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este adevărat că potrivit art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 „La plecarea în concediu poliţistul are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Ulterior, în anii 2004-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
De asemenea, este adevărat că nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2004-2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Prin urmare, recurenta a dobândit dreptul la prima de concediu, conform dispoziţiilor art. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, act normativ care a intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 2004.
Pentru perioada anilor 2002 - 2003, în ceea ce priveşte modul de salarizare a poliţiştilor, erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în conformitate cu norma de trimitere prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului. Or, faţă de existenţa unei dispoziţii exprese referitoare la modul de salarizare a poliţiştilor, cuprinsă în legea specială nr. 360/2002, nu se poate primi susţinerea potrivit căreia sunt aplicabile speţei dispoziţiile Legii nr. 188/1999 - act normativ cadru pentru statutul funcţionarilor publici, care se aplică doar atunci când legea specială nu reglementează în mod expres într-un anumit domeniu şi în condiţiile în care prevederea generală nu contravine scopului avut în vedere de legiuitor prin adoptarea actului normativ special.
În acest context, se constată că pretenţiile recurentei sunt neîntemeiate, deoarece dreptul la primă de concediu în cazul poliţiştilor a fost instituit începând cu data de 1 ianuarie 2004, în Legea nr. 138/1999 aplicabilă în perioada 2002-2003 neexistând vreo dispoziţie care să prevadă acest drept.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că drepturile reclamantei nu pot fi conferite şi acordate pentru perioada anterioară intrării în vigoare a OG nr. 38/2003, respectiv 1 ianuarie 2004.
În ceea ce priveşte invocarea Deciziei nr. 12/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Soluţionând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia invocată a statuat că: „în aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) teza a II-a din OG nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziţia legală menţionată".
Prin urmare, susţinerile recurentei au nici un suport legal.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală,motiv pentru care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Ţ.O. împotriva sentinţei civile nr. 3468 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2971/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2977/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
