ICCJ. Decizia nr. 2977/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2977/2009
Dosar nr. 6060/2/2008
Şedinţa publică din 29 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2 din 5 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul R.M. împotriva sentinţei civile nr. 1672 din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca inadmisibilă.
A constatat că hotărârea a rămas irevocabilă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă următoarele:
A apreciat că sentinţa civilă nr. 1672 din 26 iunie 2008 împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire nu poate fi atacată cu o astfel de cale de atac, deoarece nu evocă fondul, conform dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva Deciziei nr. 2 din 5 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs revizuentul R.M.
În conţinutul motivelor de recurs revizuentul a menţionat că odată cu respingerea cererii de revizuire, Curtea de Apel Bucureşti i-a anulat titlul de proprietate şi i-a creat alte dezavantaje, deoarece ar fi încălcat o serie de principii şi drepturi, cum ar fi depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, accesul liber la justiţie, dreptul la executarea hotărârilor judecătoreşti definitive, etc.
Examinând recursul declarat de recurentul revizuent împotriva Deciziei nr. 2 din 5 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că acesta are caracter inadmisibil, având în vedere considerentele ce succed.
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
În cauză, hotărârea revizuită, şi anume sentinţa civilă nr. 1672 din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal nu evoca fondul, astfel că nu putea forma obiectul unei cereri de revizuire, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., după cum a observat şi prima instanţă.
De asemenea, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat are caracter irevocabil, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunţată în calea de atac a recursului.
Având caracter irevocabil, împotriva sentinţei civile nr. 1672 din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, nu se mai poate exercita calea de atac a recursului, ceea ce înseamnă că în raport cu dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., nici împotriva hotărârii date în cererea de revizuire a sentinţei arătate nu se mai poate exercita recursul, acesta fiind inadmisibil.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
Caracterul absolut al inadmisibilităţii recursului, face inutilă şi inoperantă examinarea motivelor de recurs de către instanţa de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuentul R.M. împotriva Deciziei civile nr. 2 din 5 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2976/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2979/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|