ICCJ. Decizia nr. 3302/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3302/2009
Dosar nr. 73/35/200.
Şedinţa publică din 12 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 20 ianuarie 2009, reclamanta SA A. Foieni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Satu-Mare, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 555 din 8 decembrie 2008, emisă de D.G.F.P. Satu-Mare, în temeiul art. 215 alin. (2) C. proCod Fisca.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a contestat parţial Decizia de impunere, cu privire la suma de 573.192 le reprezentând TVA, impozit pe profit şi dobânzi şi penalităţi aferente, sumele necontestate, până la totalul de 669.624 lei, stabilit prin decizie, fiind achitate la data de 5 ianuarie 2009, prin ordinele de plată nr. 1, 2, 3 şi 4.
A mai arătat că Decizia de impunere este nelegală în privinţa sumelor contestate, întrucât distribuirea către membrii asociaţiei a unei cote părţi din produsele agricole rezultate din activitatea societăţii nu constituie operaţiuni impozabile, iar paguba iminentă a intervenit în condiţiile în care D.G.F.P. Satu-Mare a început executarea silită; indisponibilizarea unor sume băneşti considerabile ar avea ca rezultat imposibilitatea de continuare a desfăşurării activităţii societăţii.
Prin sentinţa nr. 28/CA/2008 – P.I. din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.N.A.F. prin întâmpinare şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta, a admis cererea formulată în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Satu-Mare şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere până la pronunţarea instanţei de fond, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În considerentele sentinţei, curtea de apel a reţinut, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., că această autoritate nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, pentru că actul administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită a fost emis de D.G.F.P. Satu-Mare, autoritate publică având personalitate juridică, în subordinea A.N.A.F.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a considerat îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2008 referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă, în condiţiile în care reclamanta contestă Decizia de impunere nr. 555 din 08 decembrie 2008, invocând nelegalitatea sumelor calculate cu titlu de TVA de plată asupra produselor distribuite membrilor asociaţi între anii 2003-2008, cu motivarea că nu constituie operaţiuni impozabile acordarea unor cote - părţi din produsele rezultate. Acest lucru implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, iar pe de altă parte, având în vedere valoarea obligaţiilor de plată stabilite în sarcina societăţii reclamante şi faptul că s-a început executarea silită, prejudiciul suferit de reclamantă prin indisponibilizarea unor sume băneşti considerabile ar fi evident, ceea ce ar avea drept rezultat imposibilitatea desfăşurării în continuare a activităţii societăţii.
Pârâta D.G.F.P. Satu-Mare, în nume propriu şi ca reprezentantă a A.N.A.F., a atacat cu recurs sentinţa menţionată, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, solicitând modificarea ei în parte, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ - fiscal.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că aspectele invocate de reclamantă nu sunt de natură să justifice măsura suspendării executării deciziei de impunere, act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, fiind emis în baza şi pentru executarea legii.
Criticile formulate nu au fost structurate potrivit art. 304 C. proc. civ., urmând a fi examinate prin prisma prevederilor art. 3041 din acelaşi cod.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului, cu motivarea că în cererea de recurs nu au fost menţionate elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 3021 C. proc. civ. (număr de înmatriculare în registrul Comerţului, Cod fiscal, Cod bancar), sentinţa nu a fost pronunţată de Tribunalul Satu-Mare, ci de Curtea de Apel Oradea, iar sediul societăţii nu se află în Carei.
Cu privire la fondul cererii, a arătat, pe de o parte, că pretinsa prezumţie de legalitate şi veridicitate a actului administrativ a fost înlăturată prin caracterul nelegal şi abuziv al unora dintre prevederile lui, sancţionat, de altfel, prin admiterea acţiunii în anulare, prin sentinţa nr. 88/CA/2009 din data de 11 mai 2009 (depusă în copie la dosar) şi pe de altă parte, că executarea unei sume uriaşe pentru reclamantă ar duce la falimentarea societăţii, ceea ce constituie o pagubă iminentă.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil şi în această etapă procesuală conform art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, Curtea Constituţională a constatat că textul art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. este neconstituţional în ceea ce priveşte sancţionarea cu nulitate absolută a omisiunii de a se preciza în cererea de recurs elementele enumerate în prevederea legală menţionată.
În condiţiile în care partea nu a suferit nicio vătămare, pentru că dosarul în care a fost pronunţată sentinţa atacată a fost identificat corect şi înaintat instanţei de control judiciar, unde intimata-reclamantă a fost citată legal şi a avut posibilitatea să-şi formuleze apărările necesare, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului.
Cât priveşte soluţia dată fondului cererii de suspendare a executării, Înalta Curte constată că sentinţa atacată reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport cu baza factuală rezultată din probele cauzei, care oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, fără a fi necesară o analiză aprofundată, care ar prejudeca fondul cauzei.
În plus faţă de cele reţinute în sentinţă, este de menţionat că prin sentinţa nr. 88/C/2009 – PI din 11 mai 2009, depusă în copie la dosarul de recurs, Curtea de Apel Oradea a admis, în primă instanţă acţiunea în anularea parţială a deciziei de impunere, împrejurare ce conferă consistenţă argumentelor privind existenţa cazului bine justificat.
Şi în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, curtea de apel a ajuns la o concluzie corectă, având în vedere cuantumul sumei în litigiu, raportat la obiectul de activitate al intimatei-reclamante (societate agricolă).
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1 ) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata SA A. Foieni.
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Satu Mare în nume propriu şi al A.N.A.F. împotriva sentinţe civile nr. 28/CA/2009-PI din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3282/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3310/2009. Contencios → |
|---|
