ICCJ. Decizia nr. 3340/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3340/2009
Dosar nr. 20016/3/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 9 martie 2007, reclamantul B.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, obligarea acesteia din urmă să pună în executare mandatele emise pentru transfer şi să ia măsuri pentru a nu mai fi discriminat şi supus la rele tratamente.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1181 din 15 aprilie 2008 a respins acţiunea reţinând că aceasta este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, măsura transferării reclamantului nefiind cenzurabilă în contencios administrativ, ci doar prin atacarea în instanţă a actului administrativ prin care i s-a respins contestaţia formulată cu privire la modul de transferare dintr-un penitenciar în altul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.F.I.
Recurentul a învederat că în cauză a îndeplinit cerinţa procedurii administrative prealabile prin cererile adresate intimatei Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Giurgiu şi a reiterat criticile privind conţinutul mandatului de transfer.
Pe cale de consecinţă a solicitat admiterea recursului şi acordarea posibilităţii de a avea un proces echitabil.
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
În speţă, cererea recurentului-reclamant are ca obiect executarea unor mandate de transfer de către intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, aspect ce excede sfera contenciosului administrativ, recurentul având, în acest sens deschisă calea contestării în condiţiile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor judiciare, în cursul procesului penal şi a HG nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a acestei legi.
Pe cale de consecinţă, constatând că, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea recurentului-reclamant ca inadmisibilă, va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.F.I. împotriva sentinţei civile nr. 1181 din 15 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Onorariul de avocat din oficiu se va achita de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti .
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 3339/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3354/2009. Contencios → |
---|