ICCJ. Decizia nr. 3360/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3360/2009
Dosar nr. 91/39/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a declarat recurs împotriva încheierii din 2 martie 2009 pronunţată în dosarul civil nr. 91/39/2009.
În motivarea recursului declarat, recurentul a susţinut că reţinerea din salariu a unei cote de 20% timp de 3 luni este de natură a diminua veniturile reclamantului, dar această împrejurare nu poate conduce prin ea însăşi, în lipsa altor condiţii, la admiterea cererii de suspendare, cu atât mai mult cu cât acest prejudiciu poate fi integral recuperat în cazul admiterii acţiunii principale.
În acest sens recurentul a invocat faptul că actul administrativ ce se bucură de prezumţia de legalitate, care, la rândul ei se bazează pe prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis organul emitent). Din aceste considerente, a susţinut recurentul, suspendarea actului administrativ are caracter de excepţie, având în vedere trăsătura generală a actelor administrative de a fi executorii din oficiu, ceea ce semnifică faptul că imposibilitatea executării lor trebuie să fie legitimată de situaţii speciale, şi în limita acestor situaţii.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţine că la 2 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de contestatorul I.G. şi a suspendat executarea dispoziţiei nr. 282008 din 13 ianuarie 2009 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Română până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
S-a reţinut că potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, reclamantul poate solicita suspendarea executării actului administrativ unilateral, fie odată cu acţiunea principală împotriva actului administrativ, fie prin acţiune separată pentru motivele arătate în art. 14 din acelaşi act normativ.
Astfel, sub aspectul „cazului bine justificat" instanţa invocă faptul că, în zilele în care i se impută faptul că nu ar fi stabilit măsuri concrete cu privire la incidentul petrecut la frontiera cu Ucraina, intimatul era în timpul său liber şi totuşi a dat îndrumări agentului de la dispecerat.
Cu privire la paguba iminentă Curtea de apel a precizat că reţinerea din salariul petentului a unei cote de 20% timp de 3 luni ar însemna reducerea substanţială a veniturilor acestuia, reducere care în condiţiile actuale ar determina insuficienţa resurselor financiare pentru un trai decent.
Recursul declarat este întemeiat şi va fi admis conform art. 312 C. proc. civ.
Din actele cauzei rezultă că inspectorul de poliţie I.V.G., adjunct şef sector I la sectorul Poliţiei de Frontieră Siret din cadrul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 20% pe o perioadă de 3 luni pentru „neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege", abatere prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 cu modificările şi completările ulterioare coroborat cu art. 12 alin. (1) lit. b) din OMAI nr. 400/2004.
Mai exact s-a reţinut că la 9/10 august 2008, în jurul orelor 0145, un element al Poliţiei de Frontieră de la SPF Siret, pe timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat în zona de responsabilitate, a descoperit indicii de trecere dus-întors pe stratul de nisip pe direcţia S.F. 821, în zona P.T.F. Climăuţi. Deşi a coordonat verificările cu privire la urmele şi indiciile de trecere descoperite nu s-au stabilit măsuri concrete, în conformitate cu procedurile de lucru în astfel de situaţii şi a dispus ca evenimentul să nu fie raportat la dispeceratul I.J.P.F. Suceava încălcând prevederile Fişei postului S/2809863 din 22 decembrie 2007 cap. D pct. 5.
Aprecierea instanţei de fond că ar fi realizate cele 2 condiţii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ contestat respectiv „cazul bine justificat şi paguba iminentă" este incorectă.
Cât priveşte „cazul bine justificat" este greşit apreciat în raport de susţinerea că petentul ar fi fost liber de la serviciu, această situaţie urmând a fi analizată cu ocazia soluţionării acţiunii principale şi în raport de fişa postului petentului şi procedurile prevăzute în astfel de cazuri.
Cât priveşte paguba iminentă este de asemenea greşit apreciată de instanţă, reducerea cu procentul stabilit din salariu, însemnând desigur o diminuare a veniturilor petentului, specifică sancţiunii disciplinare dar nereprezentând o „pagubă iminentă" de natură a determina suspendarea executării actului administrativ prin ea însăşi.
Aşa fiind recursul urmează a fi admis cu consecinţa modificării încheierii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva încheierii din 2 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 91/39/2009 al Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal .
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării dispoziţiei nr. 282008 din 13 ianuarie 2009 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 3357/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3362/2009. Contencios → |
---|