ICCJ. Decizia nr. 3362/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3362/2009
Dosar nr. 1297/35/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 24/A din 9 februarie 2008, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii C.S., B.L., M.M., M.D., P.A. şi K.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, având ca obiect obligarea acesteia din urmă la plata drepturilor băneşti reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul gradului (suplimentul treptei de salarizare) în procent de 25% din salariul de bază, ambele începând cu data de 1 ianuarie 2004 şi până la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că drepturile salariale solicitate de reclamanţi, în calitate de funcţionari publici în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, sunt prevăzute de dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarului public.
S-a mai reţinut că, deşi art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din această lege, prevăd acordarea celor două sporuri, nu a fost adoptat nici un act normativ care se prevadă cuantumul acestora, apreciindu-se, pe cale de consecinţă că, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar pe de altă parte, cuantificarea lor de către instanţă cu nesocotirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008, care a prevăzut expres că „instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuz pe larg, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cal judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
S-a mai apreciat că şi în ipoteza în care suspendarea legală a acestor drepturi, în perioada 2004 - 2006, nu poate fi luată în considerare, nu se poate face totuşi o analogie între prezenta cauză şi litigiile având ca obiect plata primelor de concediu, dispoziţiile Legii nr. 188/1999, cu privire la aceste din urmă drepturi, fiind fără echivoc.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.
Recurenţii au susţinut că instanţa de fond a dat o interpretare total eronat a prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, prin care a lăsat fără aplicabilitate acest text de lege deşi era îndrituită şi chiar obligată să reglementeze problema de drept supusă examinării sale, în condiţiile în care, la nivelul instanţelor din ţară, s-au înregistrat foarte multe litigii şi faţă de împrejurarea că există în legislaţie exemple în care legiuitorul a lăsat instanţelor judecătoreşti latitudinea de a stabili, în mod concret, ceea ce nu s-a prevăzut expres, cum este cazul art. 103 C. proc. civ.
S-au invocat în acest sens prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi legislaţia internă, respectiv art. 53 din Constituţia României şi art. 38 C. mun.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 161/2003, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului
(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale în condiţiile legii.
(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
În aplicarea acestor dispoziţii A.N.A.F. a elaborat un proiect de act normativ, privind salarizarea funcţionarilor publici, care reglementează acordarea acestor drepturi salariale.
Întrucât acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, nu există bază legală pentru calcularea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului gradului, iar în acest caz legiuitorul nu a prevăzut, expres posibilitatea instanţei de a complini lipsa unor dispoziţii din actul normativ, aşa cum s-a întâmplat în cazul art. 103 C. proc. civ. şi art.690 Cod civil, invocate de recurent.
Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine, în speţă, nesocotirea legislaţiei şi jurisprudenţei europene.
Aşa fiind, constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.S., B.L., M.M., M.D., P.A. şi K.M. împotriva sentinţei civile nr. 24/CA din 9 februarie2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 3360/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3364/2009. Contencios → |
|---|
