ICCJ. Decizia nr. 3364/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3364/2009

Dosar nr. 1264/2/200.

Şedinţa publică din 17 iunie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3534 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a dispus anularea Hotărârii nr. 42 din 9 mai 2008, adoptată de pârât, în prealabil fiind respinsă excepţia de tardivitate a formulării acţiunii.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că excepţia de tardivitate invocată este neîntemeiată, reclamantul respectând termenul prevăzut de art. 20 din OG nr. 137/2000 de formulare a acţiunii, aceasta fiind formulată la data de 26 februarie 2008, conform ştampilei aplicată pe plicul de la fila 12 dosar, termen calculat în raport de data comunicării hotărârii contestate, aceea de 11 februarie 2008.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, în raport de prevederile art. 21 alin. (1) şi art. 128 din Legea nr. 128/1997, condiţia instituită prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Metodologia aprobată prin O.M.E.C. nr. 3142 din 25 ianuarie 2006, modificat prin Ordinul Ministrului Economiei şi Comerţului nr. 5617/2006, potrivit căruia persoana care candidează la concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct, trebuie ca la data susţinerii concursului să aibă vârsta cu cel puţin patru ani mai mică decât vârsta standard de pensionare, este una justificată obiectiv, dat fiind că mandatul unui director are o durată de 4 ani, iar exercitarea acestuia presupune a priori calitatea de personal didactic titular, calitate care încetează la data pensionării, menţinerea unei persoane ca titular în funcţia didactică peste vârsta standard de pensionare fiind doar o posibilitate supusă anumitor condiţii, astfel că nu poate constitui un argument valabil în susţinerea hotărârii atacate.

Instanţa de fond a reţinut astfel că hotărârea nr. 42 din 9 ianuarie 2008 adoptată de pârât, prin care s-au făcut recomandări reclamantului în sensul de a modifica criteriile de participare la concursul pentru ocuparea funcţiilor de director sau director adjunct din învăţământul preuniversitar de stat, constatând un tratament discriminatoriu prin limitarea accesului la un asemenea post a unei categorii de cadre didactice, este nelegală şi netemeinică şi a dispus anularea acesteia.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul susţine în esenţă că în cauză a fost încălcată legislaţia în vigoare în materie de nediscriminare, referindu-se atât la legislaţia internă cât şi la jurisprudenţa C.E.D.O.

Sunt enunţate dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 16 ale OG nr. 137/2000, republicată, art. 16 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Constituţia României, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi prevederilor Codului Muncii – art. 61, referitor la situaţiile în care angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului.

În raport de toate aceste reglementări care conţin prevederi referitoare la discriminare, susţine recurentul, modificarea Ordinului Ministrului Economiei şi Comerţului nr. 3142/2006 prin Ordinul Ministrului Economiei şi Comerţului nr. 5617/2006, referitoare la condiţiile impuse de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în învăţământul preuniversitar „la data susţinerii concursului, cu vârsta cu cel puţin 4 ani mai mică decât vârsta standard de pensionare", nu este justificată obiectiv de un scop legitim, Ordinul nr. 5617/2006 producând efecte discriminatorii.

Tratamentul diferenţiat pe criterii de vârstă, susţine recurentul, a înlăturat, de fapt, dreptul ori libertatea persoanei de a candida la un concurs pentru accederea într-o anumită poziţie profesională de conducere.

Aceasta, cu atât mai mult, cu cât în situaţia asigurării unui management oportun, eficient, performant, angajatorul în spiritul continuităţii în managementul unităţilor de învăţământ, poate menţine persoana în cauză în funcţie, până la finalizarea mandatului, chiar dacă a împlinit vârsta standard de pensionare, astfel încât nu se poate vorbi de o „concediere de drept".

Cum art. 128 din Legea nr. 128/1997 prevede posibilitatea menţinerii în funcţiile didactice peste vârsta standard de pensionare, arată recurentul, acelaşi personal din cadrul unităţilor de învăţământ poate beneficia şi de dreptul de a-şi finaliza mandatul de director, care se poate prelungi după vârsta standard de pensionare din considerente ce ţin de competenţa profesională deosebită.

Intimatul-reclamant Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte îl va respinge, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Critica formulată de pârâtul-recurent Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se rezumă la faptul că, contrar celor stabilite de instanţa de fond, tratamentul diferenţiat în ceea ce priveşte vârsta pentru candidaţii la funcţia de director în învăţământul preuniversitar, nu este justificat în mod obiectiv de un scop legitim .

Critica este neîntemeiată.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond criteriul prevăzut de Ordinul nr. 5617/2006 privind modificarea şi completarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3142/2006, are o justificare obiectivă şi anume aceea de a asigura o exercitare cursivă a mandatului de 4 ani de zile, mandat pentru care candidatul depune un plan managerial ce trebuie adus la îndeplinire.

Susţinerea recurentului în sensul că legislaţia în vigoare permite executarea mandatului de 4 ani de director cu depăşirea vârstei de pensionare nu poate fi reţinută.

Prelungirea activităţii şi menţinerea persoanei respective în funcţia de director şi peste vârsta de pensionare este condiţionată de deţinerea gradului didactic I sau a titlului ştiinţific de doctor, precum şi avizul Consiliului profesoral şi aprobarea inspectorului şcolar, deci această prelungire este o posibilitate şi nu o certitudine.

Pe de altă parte, exercitarea acestui mandat presupune a priori calitatea de personal didactic titular, care încetează la data pensionării.

Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, se referă doar la prelungirea activităţii cadrelor didactice titulare şi nu la prelungirea activităţii de director, astfel încât legea se aplică categoriei profesionale strict vizate şi ea nu poate fi extinsă şi asupra altor categorii de personal, după cum în mod eronat considera recurentul-pârât.

A admite teza susţinută de recurent, ar însemna ca pe parcursul mandatului de 4 ani acesta să poată fi exercitat de două sau mai multe persoane, fiecare având planul său managerial propriu, ceea ce ar conduce la o destabilizare a procesului de învăţământ în unităţile şcolare.

Aşadar, prin stabilirea cerinţei de vârstă legiuitorul a dorit să asigure continuitatea managementului unităţilor de învăţământ şi evitarea destabilizării procesului de învăţământ în unităţile şcolare, justificarea acestui tratament diferenţiat fiind deci unul obiectiv şi rezonabil.

În acest sens sunt şi prevederile art. 6 al Directivei 200/78/CE din 27 noiembrie 2000, care la alin. (1) lit. c), consideră că tratamentul diferenţiat se poate referi în special şi la „stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării".

De menţionat, că în acest sens, într-o speţă similară Înalta Curte s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 3131 din 5 iunie 2009, menţinând hotărârea instanţei de fond - sentinţa civilă nr. 3112 din 12 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru toate aceste considerente, constatând că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, cu aplicarea corectă a legii, sentinţă ce urmează a fi menţinută, recursul declarat de pârât se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 3534 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3364/2009. Contencios