ICCJ. Decizia nr. 3384/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3384/2009
Dosar nr. 5448/2/200.
Şedinţa publică din 18 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2617 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea reclamantului M.S. în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României – Camera Deputaţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Ordinul nr. 635 din 2 iulie 2007 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor reclamantul a fost eliberat din funcţia de director general al Direcţiei generale pentru dezvoltare, cu avizul conform al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
Instanţa a constatat, din înscrisurile depuse la dosar că eliberarea din funcţie a reclamantului şi numirea în această funcţie a unei alte persoane a fost pusă în discuţia Biroului permanent care a emis avizul conform, fiind respectate întrutotul dispoziţiile prevăzute de art. 17 alin. (3) Legea nr. 7/2006 şi ale art. 4 alin. (2) din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 23/2006.
De asemenea, s-a constatat că autoritatea pârâtă a respectat şi dreptul la stabilitatea în funcţie a reclamantului, fiind îndeplinite prevederile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 7/2006, arătând că după eliberarea din funcţie s-a procedat la reîncadrarea acestuia conform Ordinului nr. 639/2007 în funcţia de consilier parlamentar la cabinetul Secretarului adjunct N.S., iar ulterior prin Ordinul nr. 197 din 15 februarie 2008 a fost definitivat în această funcţie, aceste ordine fiind emise la cererea recurentului-reclamant.
Având în vedere dezlegarea dată capătului de cerere privind anularea ordinului de eliberare din funcţia de director general, instanţa de fond a respins cererea privind repunerea reclamantului în situaţia anterioară cât şi pe cea referitoare la daunele materiale şi morale solicitate de acesta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate.
- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În sprijinul acestui motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susţine că motivarea instanţei de fond este contradictorie atât în ceea ce priveşte reţinerea situaţiei de fapt dar şi a celei de drept, precum şi faptul că nu au fost analizate apărările formulate de recurent, neexistând motivarea înlăturării lor.
Precizează recurentul că aprecierile instanţei de fond referitoare la repunerea în situaţia anterioară dovedesc necunoaşterea sau ignorarea prevederilor art. 67 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006.
- Se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., referitor la faptul că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Se arată că ordinul atacat prin care a fost eliberat din funcţie a determinat încetarea raporturilor de serviciu potrivit art. 62 din Legea nr. 7/2006 şi nu modificarea acestora.
- În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. conform căruia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recurentul-reclamant a reiterat motivele din cererea de chemare în judecată referitoare la nelegalitatea ordinului atacat, subliniind lipsa avizului Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sub forma unui înscris motivat.
De asemenea, se precizează că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu mai poate fi reintegrat ca urmare a faptului că în prezent funcţia este deţinută cu caracter definitiv de o altă persoană, întrucât această situaţie este reglementată de art. 64 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006.
Se susţine şi faptul că era îndreptăţit, conform art. 70 din Legea nr. 7/2006, la acordarea de despăgubiri în cuantum egal cu drepturile băneşti de care ar fi beneficiat pe această perioadă în funcţia anterioară, sau măcar la diferenţa de venituri, instanţa fiind lipsită de rol activ cu privire la soluţionarea acestor cereri.
Intimata-pârâtă Camera Deputaţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că litigiului dedus judecăţii îi sunt aplicabile dispoziţiile din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările şi completările ulterioare, iar invocarea anumitor prevederi din Legea nr. 188/1999 şi Codul Muncii nu se justifică.
La eliberarea din funcţie a recurentului-reclamant, prin ordinul contestat, a fost respectat principiul simetriei actelor juridice cât şi toate prevederile legale incidente procedurii de eliberare din funcţie.
Înalta Curte, analizând recursul formulat, în raport de motivele invocate, de dispoziţiile legale incidente, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.
Din considerentele sentinţei recurate rezultă faptul că prima instanţă a arătat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa în pronunţarea soluţiei.
Hotărârea pronunţată a ţinut seama de probele administrate în cauză, fiind în concordanţă cu acestea, răspunzându-se în fapt şi în drept la pretenţiile şi apărările părţilor din litigiu. De asemenea, a fost analizat fiecare argument invocat de reclamant în ceea ce priveşte nelegalitatea şi netemeinicia ordinului contestat.
Prin urmare, hotărârea recurată respectă cerinţele prevăzute de art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
Faptul că prima instanţă face referire la o situaţie ipotetică în care s-ar fi constatat nelegalitatea ordinului ce ar fi pus în discuţie repunerea în situaţia anterioară, menţionând faptul că acest lucru nu ar fi posibil pentru că funcţia pe care acesta a deţinut-o anterior este ocupată de o altă persoană, nefiind solicitată anularea ordinului de numire a acesteia, nu conduce la concluzia că motivarea instanţei de fond este contradictorie sau că sunt ignorate prevederile art. 67 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006, întrucât soluţia adoptată este cea de respingere a cererii care vizează nelegalitatea ordinului contestat, iar aceasta determină şi respingerea cererii de reintegrare.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8, se reţine că Ordinul nr. 635 din 2 iulie 2007 de eliberare din funcţie are ca efect încetarea raporturilor de serviciu conform art. 62 din Legea nr. 7/2006 de la momentul emiterii actului contestat.
Instanţa de fond a analizat acest ordin de eliberare din funcţie în raport de efectele pe care un asemenea ordin le produce.
Referirile la modificarea raportului de serviciu prin trecerea definitivă în funcţia publică parlamentară de consilier parlamentar au vizat Ordinele nr. 639 din 4 iulie 2007 şi nr. 197/2008, care nu au fost contestate, nu au constituit obiectul cererii deduse judecăţii şi nici analizei instanţei de fond.
În consecinţă, acest motiv de recurs este nefondat întrucât nu a fost schimbată natura juridică ori înţelesul actului juridic dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte criticile care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.
Soluţia de respingere a cererii de anulare a ordinului contestat este legală şi temeinică.
Funcţia publică parlamentară din care recurentul-reclamant a fost eliberat prin Ordinul nr. 635/2007, emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, este corespunzătoare înalţilor funcţionari publici, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 7/2006.
Litigiile care vizează această categorie a înalţilor funcţionari publici parlamentari, deci inclusiv legalitatea ordinului contestat cât şi celelalte capete de cerere, se analizează prioritar, prin raportare la legea specială, respectiv Legea nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările şi completările ulterioare.
În art. 17 din Legea nr. 7/2006 se prevede că numirea în înaltele funcţii publice parlamentare cum este şi cea de director general pe care a ocupat-o recurentul, nu se face prin concurs, ci se face de Secretarul General, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
De asemenea, conform art. 4 alin. (2) din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 23/2006, numirea şi eliberarea din funcţia de şef de departament şi cea de director general se realizează prin ordin, de către Secretarul General, cu avizul conform al Biroului permanent.
Potrivit acestor dispoziţii legale, numirea şi de eliberarea din funcţie, în lipsa oricăror criterii sau cerinţe, este atributul Secretarului General cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
Examinându-se Ordinul de numire nr. 280 din 07 iulie 2006 (fila 37) cât şi avizul acordat pentru numirea în funcţie a recurentului (fila112), se constată că acestea au fost emise în aceeaşi formă şi modalitate cu cele referitoare la eliberarea din funcţie.
În concluzie, potrivit principiului simetriei actelor juridice, eliberarea din această funcţie a urmat aceeaşi procedură cu cea a numirii.
Sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant în ceea ce priveşte lipsa avizului, întrucât Memorandumul intern al Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 859 din 27 iunie 2007 conţine rezoluţia de acordare a avizului de eliberare din funcţie a acestuia şi de numire în funcţia de director general a domnului C.C. Atât din stenograma şedinţei cât şi din extrasul ordinii de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 27 iunie 2007 rezultă că a fost dat avizul de eliberare din funcţia de director general a recurentului-reclamant S.M. (fila 116 dosar).
Cum legea nu impune o anumită formă, modalitate sau un anumit conţinut al acestui aviz, ci prevede doar existenţa acestuia, ca act premergător actului de eliberare din funcţie, nu poate fi reţinută critica recurentului potrivit căreia acest aviz trebuia să îmbrace forma unui înscris material distinct, motivat în drept şi în fapt.
În altă ordine de idei, în mod corect prima instanţă a apreciat că au fost respectate dispoziţiile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 7/2006, întrucât din înscrisurile existente la dosar rezultă că, deşi la 2 iulie 2007 i s-a oferit reclamantului funcţia de consilier la Direcţia generală pentru dezvoltare din structura serviciilor Camerei Deputaţilor (fila 94), acesta, prin cererea înregistrată la nr. 51/3017 din 3 iulie 2007 (fila 39), şi ulterior printr-o altă cerere din 4 februarie 2008 (fila 123), a solicitat trecerea definitivă în funcţia de consilier parlamentar în cadrul cabinetului Secretarului General Adjunct, N.S., fiind emise în acest sens ordinele nr. 639/2007 şi 197/2008.
Aceste ordine au determinat modificarea raporturilor de serviciu ale acestuia conform art. 53 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 7/2006 la solicitarea expresă a recurentului.
Acordarea preavizului nu se mai justifica în condiţiile în care i s-a oferit recurentului o altă funcţie. Mai mult, în ziua în care ordinul contestat începea să-şi producă efectele, recurentul a solicitat trecerea pe altă funcţie.
În raport de cele reţinute, se apreciază că ordinul atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate anterior privind procedura specială de numire şi de eliberare din funcţie pentru înalţii funcţionari publici parlamentari din serviciile Camerei Deputaţilor, astfel că nu pot fi reţinute criticile referitoare la greşita aplicare a legii în cauza dedusă judecăţii.
Dat fiind modul de soluţionare a capătului de cerere principal referitor la anularea Ordinului nr. 635/2007, în mod corect instanţa de fond a apreciat că repunerea în situaţia anterioară a reclamantului nu mai este posibilă. Prin urmare, în cauză nu se poate pune problema incidenţei dispoziţiilor art. 67 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006 invocate de recurent.
De asemenea, acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 70 din Legea nr. 7/2006 este strâns legată de cererea privind constatarea nelegalităţii ordinului de eliberare din funcţie, ori, cum aceasta a fost apreciat ca fiind legal emis în nici un caz nu se poate dispune obligarea intimatei pârâte la aceste daune materiale şi implicit a celor morale.
Prin urmare şi aceste cereri au primit o rezolvare corectă.
Avându-se în vedere considerentele expuse, cât şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 , coroborate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.S. împotriva sentinţei civile nr. 2617 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3383/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3386/2009. Contencios → |
|---|
