ICCJ. Decizia nr. 3446/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3446/2009
Dosar nr. 58/2/2009
Şedinţa publică din 19 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti reclamantul M.I. a chemat in judecată pe pârâţii M.A.I., M.F.P., D.G.P. a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul General al Poliţiei Române solicitând obligarea acestora la plata, în solidar, a primei de concediu pe perioada 1 ianuarie 2004 - martie 2006 şi a sporului de fidelitate pe anul 2005 şi perioada ianuarie - martie 2006, sume care să se actualizeze cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost ofiţer de poliţie, în gradul de comisar şef, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane – B.C.C.O., de unde i-au încetat raporturile de muncă la data de 31 martie 2006.
A precizat reclamantul că în perioada 2004 – 2006 prin legile bugetare anuale a suspendat plata sporului de fidelitate şi a primei de concediu de odihnă, prevăzute de art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 şi art. 6 din OG nr. 38/2003; suspendare nelegală şi de natură a afecta drepturile legal dobândite.
Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei de interes, cu privire la obligarea la plata primei de concediu de odihnă, în raport de prevederile Deciziei nr. 12 din 5 februarie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .
Referitor la plata sporului de fidelitate s-a apreciat că în raport de suspendarea aplicării art. 6 din OG nr. 38/2003 şi nealocarea fondurilor pentru anul 2005, acţiunea este neîntemeiat.
Pârâta D.G.P. a Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de faptul că reclamantul nu a fost angajatul său.
M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F.P., pentru ca în cazul admiterii acţiunii să fie obligat chematul în garanţie să-i vireze sumele de bani necesare plăţii drepturilor salariale.
Prin sentinţa nr. 687 din 20 februarie 2009, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.P. a Municipiului Bucureşti şi excepţia lipsei interesului reclamantului ca neîntemeiate; s-a Admis cererea reclamantului Matei Ilie în contradictoriu cu pârâţii M.A.I., M.F.P., D.G.P. a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul General al Politiei Române; a obligat pe pârâţii D.G.P. a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul General al Poliţiei Române să plătească reclamantului sporul de fidelitate începând cu 01 ianuarie 2005, până la 31 martie 2006, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii; s-a respins cererea de chemare în garanţie împotriva M.F.P. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei de interes este neîntemeiată, după care şi aceea a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.P. a Municipiului Bucureşti, care a recunoscut că datorează reclamantului prima de concediu, efectuând şi plata.
Pe fond a avut în vedere că prima de concediu şi sporul de fidelitate a fost reglementat prin lege şi că fiind un drept câştigat derivat dintr-un raport de muncă, nu pot fi anulate sau suspendate prin acte normative, că suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanţilor la aceste prime.
S-a respins cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată deoarece chematul în garanţie nu este titularul obligaţiei virării sporului de fidelitate, ci are obligaţia întocmirii bugetului de stat în calitate de ordonator principal de credite potrivit Legii nr. 500/1992.
Instanţa de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, au declarat recurs M.A.I., Inspectoratul General al Poliţiei Române şi D.G.P. a Municipiului Bucureşti .
În motivele de recurs, pârâţii au susţinut că în anul 2006 poliţiştii au beneficiat de acest spor, plata sporului fiind realizată efectiv, întrucât nu au fost adoptate acte normative prin care să se dispună suspendarea acordării acestui spor.
Examinând motivele de recurs, Înalta Curte le găseşte fondate.
Raportul de serviciu al poliţistului este un ansamblu de drepturi şi obligaţii ale acestuia, dar şi ale instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea.
Sporul de fidelitate este una dintre componentele drepturilor salariale, aşa cum rezultă din prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003, care dispun că pentru activitatea desfăşurată, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Examinând structura normei juridice care reglementează sporul de fidelitate, Înalta Curte constată că aceasta are o ipoteză bine determinată, pentru că sunt prezentate împrejurările în care se aplică dispoziţia normei.
Aceste împrejurări sunt deduse din calitatea de poliţist, iar dispoziţia normei stabileşte drepturile subiectului raportului juridic, respectiv dreptul de a primi sporul de fidelitate.
Analiza dispoziţiei normei juridice relevă că aceasta are caracter imperativ cu privire la acordarea sporului de fidelitate, fără a institui posibilitatea unei derogări .
Dreptul poliţistului de a primi sporul de fidelitate a fost suspendat prin art. 2 din OUG nr. 118/2004 pentru anul 2005.
Instanţa de fond a reţinut corect că acest act normativ a suspendat plata dreptului, fără a-l înlătura, dreptul rămânând în vigoare, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Aşadar, sub aspectul obligării pârâţilor la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.
Însă, este întemeiată critica privind obligarea pârâţilor şi la plata sporului de fidelitate pentru anul 2006, deoarece în acest an plata nu a mai fost suspendată, poliţiştilor acordându-li-se acest drept în mod efectiv, cum de altfel a recunoscut şi reclamantul-pârât.
În consecinţă, argumentele care au condus la obligarea pârâţilor la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 nu îşi mai găsesc aplicabilitate în anul 2006, motiv pentru care sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este nelegală şi netemeinică.
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 şi art. 3041 C. proc. civ., recursurile se vor admite, se va modifica sentinţa primei instanţe, în parte, în sensul că sporul de fidelitate va fi acordat reclamantului numai pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.A.I., Inspectoratul General al Poliţiei Române şi D.G.P. a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 687 din 20 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că sporul de fidelitate va fi acordat reclamantului pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2005.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3444/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3447/2009. Contencios → |
|---|
