ICCJ. Decizia nr. 3478/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3478/2009
Dosar nr. 1761/36/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 970/CA din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Smârdan, în contradictoriu pârâtele D.G.F.P. Tulcea şi Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Tulcea şi a anulat Decizia nr. 37 din 09 iulie 2008, Decizia de impunere nr. 3956 din 13 iunie 2008 ca şi raportul de inspecţie fiscală ce a stat la baza acesteia din urmă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 37 din 9 iulie 2008, a fost respinsă contestaţia formulată de societatea reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 3956/13 iunie 2008, potrivit cu care în sarcina reclamantei au fost stabilite obligaţii suplimentare constând în accize şi majorări de întârziere, în valoare totală de 525.360 lei (RON), aferente cantităţii de 314.716 litri de motorină, folosite pentru macaralele plutitoare fără propulsie, în activitatea de încărcare/descărcare de mărfuri.
D.G.F.P. a reţinut în motivarea deciziei nr. 37/2008, faptul că macaralele plutitoare, fără autopropulsie, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 201 alin. (1) lit. b) Cod Fiscal, pentru a beneficia de scutire de accize pentru combustibilul utilizat, precum şi faptul că SC D. SRL nu deţinea autorizaţie de utilizator final şi nu a dovedit că furnizorul este distribuitor agreat.
Instanţa de fond a constatat nelegalitatea actelor atacate, reţinând, în esenţă, faptul că definiţia cuprinsă în art. 23 din OG nr. 42/1997, cu privire la noţiunea de „navă" poate fi utilizată pentru identificarea sferei de aplicare a scutirilor de accize, astfel încât, în raport şi de termenii generali utilizaţi de Codul fiscal, în această sferă trebuie inclusă şi macaraua plutitoare.
Instanţa a concluzionat astfel, luând în considerare şi adresa nr. 285763 din 16 octombrie 2008 a Direcţiei de legislaţie în domeniul accizelor din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, emisă ulterior rezolvării contestaţiei reclamantei, prin care, după cum s-a reţinut autorităţile fiscale - ca urmare a reanalizării legislaţiei fiscale în corelare cu legislaţia transporturilor şi cu liniile directoare ale Comitetului de Accize de la nivelul Comisiei Europene - au exprimat o opinie schimbată, în sensul că produsele energetice utilizate pentru desfăşurarea activităţilor de încărcare/descărcare de către macarale plutitoare ar intra sub incidenţa scutirii de la plata accizelor. prevăzută de art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003.
Instanţa a mai constatat că din conţinutul raportului de inspecţie fiscală rezultă că întreaga cantitate de motorină pentru care se datorau accize a fost achiziţionată cu factura nr. 1125520 din 12 iulie 2004 de la distribuitorul autorizat SC R.S. SRL, pe această factură făcându-se vorbire despre existenţa autorizaţiei nr. 27 din 12 martie 2004. A mai constatat şi faptul că în anul 2004 nu a fost eliberată o autorizaţie de utilizator final de produse energetice pentru SC D. SRL
Reţinând că din susţinerile reclamantei rezultă că aprovizionarea s-a făcut de la un distribuitor agreat, a stabilit instanţa că autorizaţia de utilizator final despre care s-a afirmat că lipseşte (caz în care sunt datorate accize) trebuia deţinută în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (5) din HG nr. 44/2004, privind Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal, de către distribuitor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au formulat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, în nume propriu cât şi în numele Autorităţii Naţionale a Vămilor ca şi a Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Tulcea, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii reclamantei intimate.
Raportat la considerentele hotărârii atacate, prin motivele de recurs dezvoltate recurenţii-pârâţi au susţinut, în esenţă următoarele aspecte de nelegalitate:
- nu se contestă împrejurarea că macaralele plutitoare, cu sau fără propulsie sunt nave, după cum a susţinut reclamanta-intimată, eronată fiind numai concluzia că produsele energetice (motorina) utilizată la bordul lor sunt scutite de accize în temeiul art. 201 alin. (1) lit. b) Cod Fiscal, întrucât vine în contradicţie cu textul de lege citat ce impune ca produsele energetice să fie utilizate drept combustibil pentru motor pentru navigaţie, or macaralele nu au astfel de motoare;
- instanţa a interpretat eronat şi prevederile pct. 23 alin. (1), (4) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, în vigoare la data achiziţionării produsului energetic de către intimata-reclamantă, referitor la aprovizionarea de la un distribuitor agreat, concluzionând fără temei că intimata-reclamantă avea calitatea de beneficiar, iar SC R.S. SRL calitatea de distribuitor agreat;
- calitatea de distribuitor agreat o avea în fapt SC D. SRL deţinătoare a mai multor nave şi a certificatului de autorizare pentru navigaţie şi, prin urmare, intimata-reclamantă trebuia să deţină autorizaţie de utilizator final pentru ca produsele energetice destinate navelor, pentru propulsia acestora, să fie scutite de accize în temeiul art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003.
Recursul este fondat.
Înalta Curte analizând sentinţa atacată în raport de prevederile legale incidente în materia supusă examinării şi faţă de motivele de recurs invocate dar şi de apărările formulate de reclamanta-intimată reţine că în temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proCod Fiscal, privind greşita aplicare a legii, se impune modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii reclamantei, în considerarea celor în continuare arătate.
În urma operaţiunii de inspecţie fiscală desfăşurată în luna mai 2008 la societatea reclamantă, ce are ca obiect principal de activitate transport naval şi operare portuară de mărfuri, organele de control au reţinut că în perioada anilor 2004 -2008 societatea reclamantă s-a aprovizionat cu motorină în regim de scutire directă de la plata accizelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 201 alin. 1 lit. c) Cod Fiscal, republicat cu modificări, o parte din cantitatea aprovizionată, respectiv 314.716 litri motorină fiind utilizată pentru consum la macarale plutitoare, în vederea manipulării de mărfuri.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond şi primind criticile întemeiate ale recurentelor-pârâte, Înalta Curte reţine că sunt corecte aprecierile şi constatările organelor de control în sensul că reclamanta-intimată nu putea beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru cantităţile de motorină folosite în exploatarea macaralelor plutitoare, întrucât în sensul art. 201 Cod Fiscal, acestea nu au un sistem de propulsie propriu şi drept consecinţă nu pot naviga.
Textul citat prevede expres că „sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigaţie în apele comunitare şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigaţia ambarcaţiunilor private de agrement.
Este necontestat atât în sensul textului sus-citat cât şi potrivit art. 23 lit. b) din OG nr. 42/1997, privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, că macaralele plutitoare cu sau fără propulsie, sunt considerate nave (a se vedea în acest sens şi pct. 23.1 alin. (17) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004).
Relevantă în determinarea regimului accizabil aplicabil în sensul art. 201 alin. (1) lit. b) Cod fiscal este însă condiţia impusă prin textul incident în sensul că produsele energetice, pentru a fi scutite de la plata, trebuie să fie utilizate „drept combustibil de motor pentru navigaţie în apele comunitare şi pentru navigaţie pe căile navigabile interioare", condiţie care în cauză nu este îndeplinită întrucât macaralele plutitoare neavând motoare pentru propulsie proprie nu navighează pe căile navigabile interioare.
Ca atare, produsele energetice (motorina) au fost consumate în alt scop decât cel menţionat expres în textul de lege arătat întrucât respectivele activităţi, reţinute de altfel şi prin actele de control nu figurează printre cele pentru care se poate acorda scutirea de a plata accizelor aferente produselor energetice achiziţionate. Drept urmare, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea actelor de control şi a deciziilor emise în sensul stabilirii în sarcina reclamantei-intimate a obligaţiilor suplimentare în sumă totală de 525.360 lei, compusă din 301.663 lei accize şi 223.697 lei majorări de întârziere.
Nu poate fi reţinută apărarea intimatei-reclamante întemeiată pe conţinutul unei adrese emisă către un alt agent economic, la o dată ulterioară soluţionării contestaţiei reclamantei, de către Ministerul Economiei şi Finanţelor în care se exprimă o opinie contrară celei din cuprinsul recursului de faţă câtă vreme rezultă cu certitudine tipul de activităţi desfăşurate de acel agent economic. În plus, dată fiind formularea evidentă a textului de lege, aplicarea acestuia nu poate fi înlăturată pe temeiul arătat de intimată.
Înalta Curte apreciază că întemeiate sunt şi susţinerile şi criticile recurentelor-pârâte vizând modalitatea în care prima instanţă a soluţionat şi cel de-al doilea aspect contestat, în privinţa cantităţii de motorină achiziţionată de reclamanta-intimată de la un furnizor din Drobeta Turnu Severin, cu atât mai mult cu cât argumentele pe care instanţa de fond şi-a recomandat soluţia, au mai degrabă caracter prezumtiv, în lipsa dovezii că SC R. SRL este un distribuitor agreat, în sensul pct. 23 alin. (1), (4) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobată prin HG nr. 44/2004, în vigoare la data achiziţionării produsului energetic de către intimata-reclamantă.
Este corectă susţinerea recurentelor potrivit cu care reclamanta-intimată trebuia să deţină autorizaţie de utilizator final pentru ca produsele energetice destinate navelor să fie scutite de accize în temeiul art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 iar împrejurarea că în factura cu care a fost achiziţionată motorina de la SC R.S. SRL a fost înscrisă o menţiune referitoare la existenţa unei autorizaţii ce ar fi putut aparţine, potrivit primei instanţe, SC R. SRL nu este de natură a acoperi cerinţa legală referitoare la obţinerea autorizaţiei de utilizator final de către societatea reclamantă în calitate de distribuitor agreat.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proCod Fiscal cu referire la art. 304 pct. 9 C. proCod Fiscal, reţinând incidenţa acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi modificând în tot sentinţa atacată va respinge în fond, ca neîntemeiată, acţiunea societăţii reclamante SC D. SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, în nume proprie şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 970/CA din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge pe fond acţiunea reclamantei SC D. SRL Smârdan, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3477/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3479/2009. Contencios → |
|---|
