ICCJ. Decizia nr. 3482/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3482/2009
Dosar nr. 791/46/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 160/F-C- din 5 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să-i răspundă la cererea expediată în 5 mai 2008, respectiv să-i dea o dovadă scrisă din care să rezulte că împotriva mai multor judecători şi procurori se efectuează cercetări penale.
Solicitarea reclamantului a fost înregistrată la pârât, care a efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale în dosarul nr. 425/P/2007, iar rezoluţia din 12 mai 2007 a fost comunicată reclamantului cu borderoul din 19 mai 2008, situaţie care rezultă din înscrisurile de la filele 13 şi 14 din dosar, iar dacă acesta este nemulţumit de rezultatul cercetărilor penale, concretizat în rezoluţia sus amintită, are la îndemână căi speciale de atac.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.I., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe egale în grad, sau modificarea ei în sensul admiterii acţiunii.
Pe fondul cauzei, a solicitat obligarea pârâtului să-i răspundă la cererile formulate, respectiv să-i comunice stadiul cercetărilor ce se efectuează în dosarul nr. 425/P/2007 împotriva unor judecători de la Tribunalul Vâlcea şi Judecătoria Drăgăşani, procurori de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi a unor ofiţeri sau subofiţeri de la Poliţia Drăgăşani şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, cu arătarea numelui acestora şi a faptelor pentru care sunt cercetaţi.
Pentru ipoteza în care în dosarul menţionat s-a dat vreo rezoluţie, a solicitat obligarea pârâtului să procedeze la comunicarea ei, întrucât până în prezent nu a primit-o.
Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea acestora făcându-se însă referire numai la aspectele ce urmează:
1. Hotărârea atacată este lovită de nulitate, întrucât reclamantul a formulat plângeri penale împotriva tuturor judecătorilor secţiei, aceştia având obligaţia de a formula cereri de abţinere, care să fie soluţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În opinia recurentului, obligaţia de a face dovada acestui aspect îi revenea pârâtului, întrucât a fost invocat prin însăşi cererea de chemare în judecată.
2. În dosar nu se află nicio dovadă de comunicare a rezoluţiei nr. 425/P/2007, cum se reţine în hotărâre, borderoul indicat cuprinzând o expediere fără destinaţie, nume, prenume, adresă, etc. către Oraşul Drăgăşani, unde există mai multe persoane cu numele C.I.
Or, aceasta constituie un abuz grosolan al procurorilor care se eschivează în fel şi chip şi refuză cu orice preţ să-i comunice respectiva rezoluţie.
Această comunicare este necesară pentru a se formula plângere potrivit art. 278, art. 2781 C. proc. pen., acesta fiind motivul refuzului practicat de pârât, iar motivarea din finalul hotărârii nu are suport şi temei legal întrucât, indiferent de pretinsa comunicare a rezoluţiei, pârâtul nu a răspuns niciodată cererii formulate de reclamant la 5 mai 2008.
Analizând actele dosarului, hotărârea atacată şi motivele de recurs invocate de recurent, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
1. Hotărârea atacată a fost dată cu respectarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., precum şi a principiilor fundamentale care guvernează procesul civil, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.
Reclamantul –recurent nu a formulat cerere de recuzare în cauză, iar concluziile scrise prin care a susţinut că a formulat plângere penală împotriva tuturor judecătorilor secţiei a fost depusă la arhiva instanţei ulterior momentului pronunţării soluţiei adoptate.
Abstracţie făcând de acest aspect, motivul prevăzut de art. 27 pct. 5 C. proc. civ., căruia i-ar putea fi circumscrise susţinerile recurentului, presupune existenţa unei judecăţi penale în ultimii 5 ani între judecător şi una din părţi, condiţie neîndeplinită atunci când se invocă doar formularea unei plângeri penale, cum este cazul în speţă, astfel încât nu se poate reţine existenţa obligaţiei judecătorului care a pronunţat hotărârea atacată de a formula o cerere abţinere întemeiată pe acest text de lege, coroborat cu art. 25 C. proc. civ.
2. Hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nefiind incident în speţă nici acest motiv de nelegalitate invocat de recurent.
3. Prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs fără a fi însă dezvoltat, se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Acest motiv de modificare a hotărârii priveşte numai situaţia în care, deşi actul dedus judecăţii este cât se poate de clar, fiind „vădit neîndoielnic", instanţa îi schimbă „natura" sau „înţelesul".
Or, în speţă, nu s-a pus problema stabilirii naturii sau înţelesului unui act juridic, în sensul acestui text de lege, prima instanţă pronunţându-se, în limitele învestirii, asupra acţiunii reclamantului grefată pe refuzul nejustificat de soluţionare a unor cereri şi, respectiv, nesoluţionarea acestora în termenul legal de 30 de zile.
4. Nejustificate sunt şi criticile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competentă pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În sensul acestei legi, actul administrativ are semnificaţia unui act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia, care dă naştere, modifică sau stinge aporturi juridice, astfel cum se prevede prin art. 2 alin. (1) lit. c).
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi celelalte acte emise în legătură cu activitatea parchetelor, cum este cazul în speţă, nu sunt acte administrative în sensul Legii contenciosului administrativ, acestea având natură penală şi intrând sub incidenţa Codului de procedură penală.
Prin urmare nici aspectele circumscrise pretinsei neîndepliniri a obligaţiei de comunicare a respectivelor acte, modalităţii concrete de efectuare a comunicării şi eventualei nerespectări a termenelor prevăzute de lege nu pot fi examinate de instanţa de contencios administrativ, reclamantul-recurent putându-şi valorifica drepturile şi interesele procesuale numai prin exercitarea căilor specifice de atac, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 160/F-C din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3479/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3488/2009. Contencios → |
|---|
