ICCJ. Decizia nr. 3479/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3479/2009
Dosar nr. 2576/36/200.
Şedinţa public de la 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, reclamantul N.S. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărări Naţionale pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
- anularea ordinului şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM 117 din 29 august 2008 şi a tuturor ordinelor ulterioare privind situaţia militară şi de serviciu a reclamantului;
- suspendarea executării ordinului nr. A 33100 din 9 octombrie 2008 al Statului Major al Forţelor Navale şi tuturor ordinelor ulterioare privind situaţia militară şi de serviciu a reclamantului;
- obligarea şefului Statului Major al Forţelor Navale să emită ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din OG nr. 7/1998 şi ale art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/2005, sub sancţiunea unor penalităţi;
- obligarea pârâtului să plătească reclamantului ajutoarele şi plăţile compensatorii prevăzute de legislaţia în vigoare, actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data de 1 septembrie2008, până la pronunţare;
- obligarea pârâtului să emită Decizia de pensionare a reclamantului;
- obligarea Ministerului Apărării Naţionale să plătească reclamantului drepturile băneşti conform cu cele avute până la data de 31 august 2006, actualizate cu indicele de inflaţie;
- obligarea pârâtului să plătească reclamantului daune morale;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând, în esenţă, că disponibilizarea personalului militar şi civil, reglementată prin OG nr. 7/1998, reprezintă excepţia şi nu regula în situaţia cadrelor militare ale căror funcţii se reduc în perioada restructurării armatei.
Prin sentinţa civilă nr. 39/CA din 19 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului, a anulat în parte, cu privire la reclamant, Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM 117/2008 şi a obligat pârâtul să emită ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condiţiile OG nr. 7/1998, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege.
Au fost respinse celelalte capete de cerere ale acţiunii reclamantului, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele:
Funcţia pe care o ocupa reclamantul, maistru militar încadrat la UM 02192 Constanţa a fost redusă în cadrul procesului de restructurare a armatei şi nu s-a mai regăsit pe noul stat de organizare intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2008.
Reclamantul a solicitat, potrivit legii, trecerea sa în rezervă, nefiind de acord cu funcţia ce i s-a propus de către Comisia de selecţie.
Prin Ordinul nr. MM nr. 117 din 29 august 2008, al Şefului Statului Major al Forţelor Navale, reclamantul a fost pus la dispoziţia Academiei Navale „Mircea cel Bătrân", pe o perioadă de 3 luni, începând cu 1 septembrie 2008 în vederea încadrării.
Potrivit art. 6 din OG nr. 7/1998, coroborate cu art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, în perioada de restructurare a armatei, personalul militar are dreptul de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, cu acordarea plăţilor compensatorii corespunzătoare.
În cazurile în care personalul militar optează pentru trecerea în rezervă, Comisia de selecţie verifică doar dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de OG nr. 7/1998 şi propune trecerea în rezervă.
Or, în cauză, prin Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. MM nr. 117 din 29 august 2008 s-a încălcat dreptul reclamantului de a opta pentru trecerea sa în rezervă, în condiţiile în care unitatea militară din care făcea parte a fost supusă restructurării, iar funcţia pe care o ocupa reclamantul nu se mai regăsea în noul stat de organizare.
In raport cu cele constatate, prima instanţă a apreciat că nr. MM nr. 117 din 29 august 2008 al Şefului Statului Major al Forţelor Navale este ilegal impunându-se a fi anulat în parte, în ceea ce-1 priveşte pe reclamant, cu obligarea pârâtului la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului cu acordarea drepturilor ce i se cuvin potrivit OG nr. 7/1998.
Celelalte capete de cerere ale acţiunii reclamantului au fost apreciate ca fiind nefondate, întrucât actele a căror anulare s-a solicitat nu pot fi identificate şi nu au fost indicate motivele de nelegalitate, interesul legitim sau dreptul vătămat prin emiterea lor. De asemenea reclamantul nu a făcut dovada drepturilor băneşti pe perioada punerii sale la dispoziţia. Asupra aplicării sancţiunii penalităţilor instanţa a apreciat că aceasta nu poate fi dispusă mai înainte de a se dovedi refuzul pârâtului de a se conforma obligaţiei impuse de instanţă privind emiterea ordinului de trecere în rezervă.
Referitor la suspendarea executării Ordinului nr. A 33100 din 9 octombrie 2008 şi a tuturor actelor ulterioare, instanţa a reţinut faptul că reclamantul nu a arătat temeiul legal al acestei cereri, iar prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile speţei întrucât reclamantul nu a solicitat suspendarea executării a actului administrativ supus procedurii de contestare în faţa instanţei de contencios, ci a unui ordin ulterior, nesupus analizei instanţei.
S-a concluzionat, totodată, că măsura menţinerii reclamantului în activitate nu poate fi considerată frustrantă şi umilitoare faţă de colegii săi, acestuia nefiindu-i încălcate nici drepturile fundamentale la libertate, libera circulaţie ori la muncă, atâta vreme cât nu i-a fost negat dreptul de a solicita încetarea raporturilor de serviciu pin demisie, situaţie în care nici capătul de cerere privind acordarea daunelor morale nu se justifică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu şi ca reprezentant al UM 02150 Bucureşti şi UM 02192 Constanţa solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului.
Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-a susţinut, în esenţă, că prevederile art. 1 coroborate cu cele ale art. 5 din OG nr. 7/1998, conduc la concluzia că legiuitorul a avut în vedere existenţa unui temei legal pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare, conform art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 doar pentru situaţia în care în cadrul procesului de restructurare o parte a personalului îşi pierde funcţia şi nu există posibilităţi de reîncadrare în alte funcţii sau unităţi. Dacă sunt astfel de posibilităţi şi nu sunt alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale, nu se poate dispune trecerea în rezervă în temeiul art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995.
Prin urmare, susţine recurenta, neexistând temei legal pentru a se dispune o astfel de trecere în rezervă, persoanele vizate nu pot fi considerate disponibilizate în sensul art. 1 din OG nr. 7/1998 şi nu pot beneficia de măsurile de protecţie specială prevăzute de ordonanţă.
In opinia recurentului, nu poate fi susţinută cu temei nici concluzia instanţei de fond potrivit căreia, în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaşte dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă cu acordarea plăţilor compensatorii corespunzătoare, iar Ministerul Apărării Naţionale este ţinut de opţiunea reclamantului, întrucât regula în clarificarea situaţiei acestora o constituie încadrarea şi nu disponibilizarea lor, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 din OG nr. 7/1998 şi Normele metodologice de aplicare a acestora aprobate prin Ordinul nr. 169 din 18 octombrie 2001.
S-a apreciat, de asemenea, că soluţia adoptată contrazice considerentele hotărârii potrivit cărora disponibilizarea cadrelor militare trebuiau să se desfăşoare în limitele legii, fără eventuale abuzuri şi anume doar în acele situaţii în care, în urma reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, nu sunt posibilităţi pentru a fi încadrate în alte funcţii sau unităţi, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării.
Concluzionând, recurentul a susţinut că reclamantul nu se află în situaţia prevăzută de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, în care să poată fi trecut în rezervă ca urmare a reorganizării unităţii şi a reducerii funcţiei sale, deoarece nu sunt posibilităţi pentru a fi încadrat în altă funcţie, neputând fi vorba nici despre alte motive sau nevoi ale ministerului, astfel că, raportat la starea de fapt prezentată şi dispoziţiile legale incidente, se impunea respingerea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. MM nr. 117 din 29 august 2008.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu poate fi reţinută incidenţa în speţă a motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., invocate de recurent.
Criticile aduse hotărârii atacate, în dezvoltarea acestor motive de recurs sunt grefate, în principal, pe greşita interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, impunându-se examinarea cu prioritate a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Situaţia de fapt, corect reţinută de prima instanţă şi necontestată de recurent, constă în esenţă, în aceea că reclamantul are statutul de cadru militar în activitate, cu grad de maistru militar, iar în cadrul procesului de restructurare ce a avut la nivelul UM 02192 Constanţa funcţia ocupată de acesta a fost redusă, nemai regăsindu-se în noul stat de organizare a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2008.
In aceste condiţii, la 30 august 2008, reclamantul a solicitat trecerea în rezervă, conform revederilor OG nr. 7/1998 şi ale Legii nr. 80/2005.
Cu toate acestea, Comisia de selecţie i-a propus reclamantului o nouă funcţie şi, întrucât nu a fost acceptată, s-a procedat potrivit art. 6 din ordinul M 169/2001, în sensul punerii la dispoziţie a contestatorului pe o perioadă de 3 luni; ulterior, prin Ordinul nr. 117/2008 s-a dispus prelungirea perioadei de punere la dispoziţie a reclamantului pentru o perioadă de încă 3 luni.
Problema esenţială ce se impune a fi dezlegată în cauză, de care depinde atât soluţionarea recursului de faţă cât şi a fondului litigiului, constă în interpretarea prevederilor OG nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale precum şi Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin Ordinul nr. 169/2001.
Din interpretarea logică şi sistematică a prevederilor art. 6 şi art. 8 ale OG nr. 7/1998, redate integral în considerentele sentinţei atacate, rezultă fără echivoc că legiuitorul a reglementat două situaţii distincte pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare din unităţile supuse restructurării cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăţilor compensatorii corespunzătoare, respectiv: (i) situaţia în care pot trece în rezervă, la cerere şi (ii) situaţia în care pot fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naţionale ca urmare a nevoilor de reducere şi restructurare a armatei.
Pentru prima situaţie, a fost instituit dreptul cadrelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de cele două texte de a cere trecerea în rezervă, formularea folosită pot trece în rezervă având semnificaţia posibilităţii de a exercita sau nu respectivul drept, iar nu a instituirii unei simple vocaţii în favoarea acestora.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să instituie doar vocaţia respectivelor cadre pentru trecerea în rezervă, ar fi folosit formularea pot fi trecute în rezervă, singura care ar fi justificat susţinerea că această operaţiune ar fi fost lăsată la aprecierea Ministerului Apărării Naţionale, utilizată ca atare pentru cea de a doua situaţie, respectiv aceea în care nu s-a solicitat trecerea în rezervă, dar se impune luarea unei astfel de măsuri ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare a armatei.
Mai mult, acelaşi act normativ dispune, prin art. 27, că pot beneficia de prevederile acestuia şi cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unităţi care nu sunt supuse restructurării, în funcţie de necesarul de personal al armatei şi de fondurile alocate măsurilor de protecţie socială a personalului disponibilizat, evident fiind că opţiunea de trecere în rezervă reprezintă un drept acordat personalului militar, în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei, cum corect a apreciat şi prima instanţă.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Ordinului nr. 169/2001 al ministrului apărării pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 7/1998, din interpretarea sistematică a acestora rezultând cu evidenţă ca în situaţia cadrelor militare care optează pentru trecerea în rezervă, cum este cazul în speţă, competenţa comisiei de selecţie este limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse de acest act normativ pentru a propune trecerea lor în rezervă.
Prin urmare, doar în cazurile în care se optează pentru menţinerea în activitate, respectiva comisie va proceda la evaluarea cadrelor militare în baza criteriilor de la art. A din anexa 1 şi apoi la ierarhizarea acestora conform art. B din aceeaşi anexă.
Interpretarea contrară a acestor dispoziţii, în modalitatea indicată de recurent şi raportată doar la menţiunea „indiferent de opţiune" utilizată la art. 3 din Norme nu poate fi reţinută, întrucât s-ar admite că este posibilă adăugarea la lege printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară.
În raport cu prevederile legale incidente în materia supusă controlului judiciar şi cu situaţia concretă în care s-a aflat intimatul-reclamant, prima instanţă a concluzionat în mod corect că pârâtul recurent era ţinut de opţiunea de trecere în rezervă formulată de acesta, prin ordinul atacat fiindu-i încălcat un drept recunoscut de lege, astfel încât s-a impus anularea lui.
În consecinţă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, hotărârea atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii.
Considerentele acestei hotărâri corespund exigenţelor impuse de lege, făcând posibilă exercitarea controlului judiciar, iar indicarea unui argument în plus pentru înlăturarea aserţiunii pârâtului privind condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995, ulterior dezlegării corecte a problemelor de drept esenţiale în soluţionarea cauzei, nu poate conduce la concluzia că acestea ar fi contradictorii, cum se pretinde prin cererea de recurs, astfel încât nici incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că deşi acesta a fost indicat ca temei al cererii de recurs, ulterior el nu a mai fost dezvoltat, recurentul omiţând să indice sub ce aspect instanţa fondului a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii. Cum din examinarea sentinţei atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ipoteza de nelegalitate conţinută de acest text legal nu poate fi reţinută, va respinge ca nefondat, şi acest motiv de recurs.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul de faţă ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 39/CA din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3478/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3482/2009. Contencios → |
|---|
