ICCJ. Decizia nr. 3480/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3480/200.
Dosar nr. 1368/40/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani secţia civilă, sub nr. 1368/40/2008, reclamantul B.M. a solicitat obligarea S.R.I. şi a Casei de Pensii din cadrul S.R.I. la recalcularea drepturilor de pensie, şi a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului M.P. nr. 1277 din 01 decembrie 1994.
Investită, prin încheierea din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Botoşani, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 28 din 13 februarie 2009 a respins atât excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de pârâtul Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0472 Bucureşti, cât şi excepţia de nelegalitate a Ordinului Serviciului Român de Informaţii nr. M.P. nr. 1277 din 01 februarie1994, invocată de reclamantul B.C.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă, următoarele.
In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, instanţa a constatat că actul atacat nu are caracterul unui act de comandament militar, astfel cum a susţinut, în apărarea sa, prin întâmpinare, pârâtul Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0472 Bucureşti, instanţa constatând în acest sens, că ordinul nr. M.P. nr. 1277 din 01 februarie1994, nu îndeplineşte condiţiile impuse expres de textul art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004, fiind aşadar un simplu act administrativ unilateral, cu caracter individual, ce poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, o condiţie a admisibilităţii excepţiei de nelegalitate a actului administrativ este cea privind existenţa unei legături între respectivul act şi dezlegarea fondului litigiului. A reţinut însă instanţa, că ordinul de punere la dispoziţie atacat cu excepţia de nelegalitate, nu este un act principal iar Decizia de pensionare a cărei anulare a fost cerută pe fondul litigiului, nu este un act accesoriu subsecvent acestuia, a cărui existenţă să depindă de cea a actului principal. Pe de altă parte, a argumentat în continuare instanţa, după eliberarea sa din funcţia de conducere şi punerea la dispoziţie prin ordinul a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată, reclamantul a mai desfăşurat activitate în această poziţie timp de 3 luni, astfel încât nu poate fi acceptată susţinerea acestuia că nu ar fi avut cunoştinţă de acest ordin şi nu l-a putut contesta potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În fine, instanţa a reţinut că ordinul de punere la dispoziţie M.P. nr. 1277 din 01 decembrie 1994 este un act emis legal, în temeiul art. 30 din Statutul Corpului Ofiţerilor, urmare a cererii reclamantului de pensionare şi evident a reorganizării activităţii biroului în care reclamantul îşi desfăşura activitatea.
Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2009, reclamantul B.M. a solicitat Curţii de Apel Suceava îndreptarea şi lămurirea dispozitivului acestei sentinţe.
Prin sentinţa civilă nr. 57 din 13 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, constatând că aspectele arătate de reclamant nu privesc nicidecum dispozitivul sentinţei, ci se constituie de fapt în nemulţumiri, critici faţă de hotărârea instanţei în întregul ei, aspecte ce ţin aşadar de competenţa instanţei de recurs - a respins cererea reclamantului ca nefondată.
Reclamantul B.C.M. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 28 din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Ulterior, reclamantul a declarat recurs şi împotriva sentinţei civile nr. 57 din 13 martie 2009 a aceleaşi instanţe.
Mai înainte însă de a examina motivele de recurs, Curtea constată că recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 28 din 13 februarie 2009 este tardiv.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul de exercitare a recursului împotriva soluţiei instanţei de contencios administrativ asupra excepţiei de nelegalitate este de 5 zile de la comunicarea acestei soluţii.
Termenul de 5 zile stabilit prin textul legal menţionat se calculează potrivit dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) C. proc. civ., care arată că "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua în care a început, nici ziua în care s-a sfârşit termenul".
Din actele dosarului rezultă că hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 13 februarie 2009, fiindu-i comunicată reclamantului la data de 19 februarie 2009 (fila 41 din dosarul de fond) iar recursul a fost declarat la data de 27 martie 2009 (astfel cum rezultă din data inserată în ştampila poştei aplicată pe plicul aflat la fila 4 din dosarul de recurs).
Calculând termenul de 5 zile prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit regulilor stabilite prin dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care reclamantul avea dreptul să declare recurs împotriva sentinţei nr. 28 din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, era cuprins între 20 februarie 2009 şi 26 februarie 2009, inclusiv.
Cum data de 26 februarie 2009 a fost depăşită de reclamant, rezultă că recursul a fost declarat peste termenul legal prevăzut pentru exercitarea sa.
In aceste condiţii, fată de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinţei nr. 28 din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este tardiv formulat, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
In ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei nr. 57 din 13 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în acelaşi dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere iar potrivit dispoziţiilor art. 2811 alin. (1) din acelaşi cod, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Prin procedura astfel reglementată nu se poate dispune decât pentru situaţiile strict reglementate de textul de lege şi, în nici un caz, nu poate duce la schimbarea rezolvării problemei de drept sau a părţilor în contradictoriu cu care au fost pronunţate
Mai mult, cererea de îndreptare a erorii materiale sau de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti trebuie să privească în mod exclusiv erori sau omisiuni existente exclusiv în dispozitivul hotărârii sau să privească clarificarea sau interpretarea a măsurilor dispuse de instanţă strict prin dispozitivul hotărârii respective.
Or, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, în cauză, aspectele invocate în cererea sa de reclamant, nu priveau nicidecum dispozitivul sentinţei, şi nu se refereau la „neclarităţi sau dispoziţii potrivnice" sau la erori materiale strecurate în conţinutul acestuia, ci priveau aspecte legate de conţinutul sentinţei, care însă puteau fi analizate asupra corectitudinii, legalităţii sau temeiniciei doar de către instanţa de recurs, şi în nici un caz de către instanţa fondului.
Astfel fiind, recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe este în mod vădit nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinţei nr. 28 din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat iar recursul împotriva sentinţei civile nr. 57 din 13 martie 2009 a aceleiaşi instanţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3472/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3484/2009. Contencios → |
|---|
