ICCJ. Decizia nr. 3696/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3696/2009
Dosar nr. 986/117/200.
Şedinţa publică din 7 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul L.E.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi Inspectoratul General al Politiei Române:
- constatarea nelegalităţii Dispoziţiei nr. 85 din 28 noiembrie 2008 emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, precum şi a deciziei prin care s-a respins contestaţia;
- reintegrarea reclamantului în Poliţia Română pe postul de agent de poliţie în comuna Gârbău, Judeţul Cluj;
- obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale începând cu data destituirii din funcţie şi până la data reintegrării pe postul deţinut anterior;
- în subsidiar, a solicitat aplicarea unei sancţiuni mai uşoare.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că cele două abateri disciplinare care i-au fost reţinute în sarcină, respectiv conducerea fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice şi cu numerele de înmatriculare expirate au fost săvârşite în afara programului de lucru, motiv pentru care acestea nu pot fi corelate cu obligaţia de a respecta disciplina muncii şi nici cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, aşa încât acestea nu pot fi calificate ca abateri disciplinare, ci ca încălcări ale regulilor de deontologie profesională care nu erau de natură să justifice aplicarea sancţiunii disciplinare cele mai grave.
A mai arătat reclamantul că fapta de a fi condus autovehiculul marca Opel în raza comunei Gârbău, pe un drum comunal aproape necirculat de autovehicule, nu prezintă pericolul de a comite un accident de circulaţie şi că s-a urcat la volanul autovehiculului nu ca un necunoscător al tehnicii conducerii auto ci ca absolvent al şcolii de şoferi. Manevrele efectuate la volanul maşinii au fost de scurtă durată astfel că fapta este lipsită de pericol, neproducând un ecou social deosebit în mediul localităţii unde îşi desfăşura activitatea. S-a mai precizat de către reclamant că, în cadrul cercetării disciplinare, nu s-a avut în vedere principiul respectării prezumţiei de nevinovăţie, principiu de care beneficiază în calitate de învinuit în cadrul dosarului de urmărire penală, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Pârâtul Inspectoratul de Poliţie Cluj, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea ca legale şi temeinice a celor două acte administrative, iar, în ceea ce priveşte petitul subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil.
Tribunalul Cluj, prin încheierea nr. 839 din 16 mai 2008 , a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei, prin sentinţa civilă nr. 52 din 6 februarie 2009 a respins acţiunea reclamantului L.E.V. aşa cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
Din analiza cercetării disciplinare a rezultat fără echivoc că reclamantul a săvârşit abaterile disciplinare prevăzute de art. 57 lit. a) şi k) din Legea nr. 360/2002 privind statul poliţistului. Aceste fapte sunt de o gravitate deosebită prin prisma contextului în care au fost săvârşite, mai ales să sunt prevăzute şi de legea penală, respectiv art. 85 şi alin. (1) şi art. 86 alin. (1) din OUG nr. 95/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.
Ca atare, Curtea de apel a apreciat că sancţiunea cu destituirea din funcţie s-a stabilit în mod corect şi legal, la individualizare ţinându-se seama de împrejurările în care abaterile disciplinare au fost săvârşite, de cauzele şi gravitatea acestora şi de gradul de vinovăţie a poliţistului, aşa cum impun dispoziţiile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002.
În ceea ce priveşte dreptul la apărare, precum şi prezumţia de nevinovăţie a poliţistului cercetat, instanţa a constatat că au fost respectate, aşa cum rezultă expres şi din procesul-verbal încheiat la data de 26 noiembrie 2007 cu prilejul şedinţei consiliului de disciplină, din care reiese că agentul a fost apărat de subinspector F.P.; pe de altă parte reclamantul a fost prezumat nevinovat până când a fost stabilită sancţiunea disciplinară.
A mai arătat instanţa că reclamantul a recunoscut că a săvârşit faptele pentru care a fost cercetat disciplinar, inclusiv prin răspunsurile la întrebările consiliului de disciplină, arătând că a condus fără a poseda permis de conducere autoturismul de culoare albă, marca Opel, având numele provizorii de înmatriculare expirate, în data de 12 octombrie 2007, în intervalul orar 11-12, în timpul serviciului, îmbrăcat în uniformă, de la postul de poliţie al comunei Gârbău spre centrul comunei Gârbău, pentru a se întâlni cu numitul N.A. la bar, de unde urmau să meargă împreuna pentru a vedea un televizor pe care dorea să-1 achiziţioneze pentru o rudă.
De asemenea, pe parcursul cercetării disciplinare s-a mai relevat faptul că şi anterior acestui eveniment reclamantul obişnuia să conducă diverse autoturisme pe drumurile publice, afirmând fără nicio bază că a obţinut permisul de conducere.
Instanţa a mai constat că potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Ordinul 400/2004, existenţa răspunderii penale nu înlătură răspunderea disciplinară. Raportat la abaterile disciplinare constatate şi reţinute în sarcina agentului, respectiv purtarea necorespunzătoare în serviciu, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi a prestigiului instituţiei, precum şi încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, în cauză nu se impune suspendarea procedurii disciplinare, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 65 alin. (1) partea finală din Legea nr. 360/2002.
Cât priveşte solicitarea reclamantului de reindividualizare a sancţiunii aplicate, curtea de apel a considerat că instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui autorităţii administrative al cărei act îl cenzurează, sens în care a respins-o ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul L.E.V. invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Într-un amplu memoriu de recurs recurentul formulează următoarele critici împotriva soluţiei adoptate de Curtea de apel:
1. Instanţa de fond a ignorat faptul că sancţiunea disciplinară a „destituirii din poliţie" i s-a aplicat nelegal prin dispoziţia Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, în condiţiile în care din interpretarea dispoziţiilor art. 15 lit. c) din Legea nr. 360/2002 rezultă că această competenţă aparţine numai inspectorului general al Poliţiei Române.
2. În considerentele sentinţei s-a făcut referire la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, invocat de pârâţi în susţinerea apărărilor lor, dar acest act normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României şi, ca atare, trebuie considerat ca inexistent. Drept consecinţă, afirmă recurentul, întreaga procedură de cercetare prealabilă, precum şi cea derulată în faţa Consiliului de disciplină sunt lovite de nulitate absolută, desfăşurându-se în baza unui ordin care încalcă principiul legalităţii, principiul dreptului la apărare, principiul contradictorialităţii, principiul previzibilităţii şi pe cel al accesibilităţii normei.
3. Au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 care instituie o cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii disciplinare până în momentul soluţionării definitive a procesului penal. Instanţa de fond şi-a argumentat soluţia adoptată prin invocarea dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, potrivit cărora răspunderea penală nu ar înlătura răspunderea disciplinară, dar acest act normativ nu poate produce consecinţe juridice, întrucât, pe lângă motivul invocat anterior (pct. 2 al motivelor de recurs) încalcă principiul ierarhiei actelor normative, contravenind legii în executarea căreia a fost emis.
Prin întâmpinările formulate, ambii intimaţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând apărări similare.
Astfel, intimaţii au arătat că sancţiunea disciplinară a fost aplicată în mod legal de şeful inspectoratului de poliţie, conform Ordinului M.A.I. nr. 600/2005.
Referitor la nepublicarea Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 au susţinut că aceasta nu a creat privilegii sau discriminări, câtă vreme ordinul a fost transmis tuturor structurilor ministerului, personalul având acces neîngrădit la conţinutul acestuia.
Ambii intimaţi au mai afirmat în motivele întâmpinării că art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 nu este incident în speţă întrucât abaterile disciplinare imputate sunt diferite de infracţiunile pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor cuprinse în întâmpinări, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recurentul-reclamant a dedus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Dispoziţia şefului I.P.J. Cluj nr. 85 din 28 noiembrie 2007 prin care a fost sancţionat disciplinar cu sancţiunea „destituirea din poliţie" şi, corelativ, Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române nr. 2736 din 11 decembrie 2007 prin care i s-a respins ca neîntemeiată contestaţia administrativă.
In actul sancţionator s-a reţinut că recurentul L.E.V., ajutor şef post la Postul de poliţie al comunei Gârbău, judeţul Cluj, a fost depistat în ziua de 17 octombrie 2007, în timpul serviciului, conducând un autoturism cu numere provizorii de înmatriculare expirate din data de 26 septembrie 2007, fără a poseda permis de conducere.
In acelaşi act s-a arătat că fapta agentului are un impact negativ asupra comunităţii, cauzând prejudicii majore prestigiului instituţiei şi profesiei de poliţist. S-a concluzionat că agentul de poliţie se face vinovat de comportare necorespunzătoare în serviciu şi societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei; încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege, precum şi de încălcarea regulilor de comportament instituite de Codul de etică şi deontologie al poliţistului, abateri disciplinare prevăzute la art. 57 lit. a) şi k) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.
Sancţiunea disciplinară a fost aplicată cu respectarea procedurii prescrise de art. 59 din lege, după cercetarea prealabilă finalizată prin Raportul de cercetare prealabilă privind abaterile disciplinare ale agentului L.E.V. nr. 219432 din 19 octombrie 2007 şi după consultarea Consiliului de disciplină, care, prin încheierea nr. 240478 din 26 noiembrie 2007, a propus, cu unanimitate de voturi, destituirea din poliţie a recurentului.
Atât în etapa procedurii administrative cât şi ulterior, în cea judiciară, recurentul nu a contestat elementele factuale anterior expuse, nuanţând numai contextul în care s-a produs evenimentul respectiv. Recurentul a combătut legalitatea cercetării sale disciplinare atât în faţa Curţii de apel, cât şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în faţa instanţei de recurs formulând şi motive noi de nelegalitate a sancţiunii examinate.
În concret, cu privire la motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că toate sunt nefondate, după cum urmează:
1. Potrivit art. 60 alin. (2) din Legea nr. 360/2002: „Destituirea din poliţie se dispune în mod corespunzător de persoanele care, potrivit art. 15, au competenţa sa acorde gradele profesionale ale poliţiştilor".
La rândul său, art. 15 lit. c), incident în speţă, are următorul cuprins: „Acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către:
c) inspectorul general al Poliţiei Române şi şefii celorlalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, pentru agenţii de poliţie".
Detaliind atribuţiile şefilor structurilor ministerului, Ordinul M.A.I. nr. 600 din 15 aprilie 2005, în art. 51 şi art. 52 din Anexă, stabileşte că şeful inspectoratului judeţean de poliţie are, între altele, competenţa de a dispune încadrarea, acordarea gradelor profesionale, precum şi încetarea raporturilor de serviciu cu privire la agenţii de poliţie din structurile subordonate.
Ca urmare, sancţiunea disciplinară a destituirii din poliţie, aplicată agentului de poliţie L.E.V. de către şeful I.P.J. Cluj este legală, această persoană având atât competenţa acordării gradului profesional cât şi a destituirii agenţilor de poliţie din unităţile subordonate.
2. Nepublicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a produs nicio vătămare recurentului care a cunoscut actul normativ în detaliu, prevalându-se constant de dispoziţiile acestuia pe tot parcursul cercetării disciplinare. Relevante în acest sens sunt, de exemplu, Raportul întocmit de recurent la data de 19 octombrie 2007 (fila 93 dosar tribunal) şi contestaţia formulată la data de 6 noiembrie 2007 (fila 83, acelaşi dosar) din care rezultă, fără putinţă de tăgadă, că apărările intimaţilor în sensul că întregului personal din structura ministerului i s-a comunicat ordinul în discuţie sunt veridice, câtă vreme agentul de poliţie L.E.V. a dovedit o cunoaştere aprofundată a acestui act normativ.
Mai mult, într-o primă fază, recurentul a obţinut desfiinţarea primei dispoziţii de sancţionare cu destituirea din poliţie, nr. 75 din 26 octombrie 2007 şi reanalizarea cazului de către un nou Consiliu de disciplină, fundamentându-şi contestaţia administrativă şi pe Ordinul M.A.I. nr. 400/2004
În plus, la data emiterii ordinului în discuţie erau în vigoare dispoziţiile art. 27 alin. (3) din HG nr. 555/2001, potrivit cărora „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională", iar din interpretarea logică a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, invocat de recurent, rezultă că nepublicarea actului normativ atrage inopozabilitatea acestuia, iar nu nelegalitatea lui.
Susţinerile recurentului din cadrul acestui motiv de recurs referitoare la nelegalitatea procedurii cercetării disciplinare sunt complet lipsite de suport.
Judecătorul fondului, printr-o motivare foarte convingătoare şi coerentă a răspuns concis dar complet tuturor pretinselor neregularităţi invocate, referitoare la respectarea principiului dreptului la apărare şi a prezumţiei de vinovăţie, ori a principiului contradictorialităţii, reiterate şi în recurs.
Astfel, din încheierea Consiliului de disciplină din data de 26 noiembrie 2007 rezultă că agentul de poliţie a fost apărat de subinspectorul F.P. reprezentant al Corpului naţional al poliţiştilor. De asemenea, pe tot parcursul procedurii administrative a formulat memorii şi rapoarte explicative.
Din actele dosarului de cercetare disciplinară se mai constată că recurentul a fost citat pentru toate termenele, deşi art. 50 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 impunea citarea poliţistului numai pentru primul termen. De altfel el s-a prezentat, participând activ la derularea întregii procedurii.
În fine, nu există nicio bază pentru susţinerea că i s-ar fi încălcat prezumţia de nevinovăţie până la momentul stabilirii sancţiunii disciplinare, recurentul nefurnizând nici un element care să contureze o atare neregularitate.
3. Dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 au fost corect interpretate de instanţa de fond.
Într-adevăr, în cauză nu se impunea suspendarea procedurii disciplinare pentru că abaterile disciplinare imputate: purtare necorespunzătoare în serviciu, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei, precum şi încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, chiar dacă decurg din aceeaşi situaţie de fapt, au o existenţă distinctă în raport cu infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată recurentul, neexistând un raport de interdependenţă între cele două categorii de fapte.
Recurentul nu indică motivul pentru care consideră că dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 încalcă principiul ierarhiei actelor normative, în contextul în care art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/ 2002 are un conţinut similar.
Pentru aceste considerente, văzând că nu există motive de modificare ori de casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul L.E.V. împotriva sentinţei civile nr. 52 din 6 februarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3605/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3697/2009. Contencios → |
|---|
