ICCJ. Decizia nr. 3608/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3608/2009
Dosar nr. 2549/102/200.
Şedinţa publică din 26 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României obligarea acestuia din urmă la modificarea sau completarea OUG nr. 156/2007, astfel încât să fie despăgubit în aceleaşi condiţii prevăzute pentru persoanele care nu au transferat sumele de la C.E.C. la B.R.D.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 14 iulie 1989 a depus la C.E.C., sucursala Târgu Mureş, suma de 70.000 lei pentru cumpărarea unui autoturism Dacia 1310, pe care trebuia să-l primească în anul 1992, iar după anul 1990 unitatea C.E.C. nu a mai acordat împrumuturi, întrucât preţul autoturismelor s-a majorat, în urma protocolului nr. 9 din 1991 dintre C.E.C. şi B.R.D. a transferat suma depusă la B.R.D.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 780 din 21 noiembrie 2008 a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul G.V. şi pârâtul Guvernul României în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 29 din 19 februarie 2009 a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate în contencios administrativ decât în condiţiile art. 9 din lege, iar declararea neconstituţionalităţii respectivei ordonanţe este o condiţie de admisibilitate pe fondul cauzei deduse judecăţii instanţei de contencios.
Concluzionând, instanţa a reţinut că ordonanţele de urgenţă, nu sunt acte administrative în înţelesul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci acte normative cu putere de lege, emise de Guvern ca autoritate legislativă, iar nu executivă, astfel că acţiunea este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul G.V., considerând-o netemeinică şi nelegală.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că numai prin admiterea acţiunii ar putea fi despăgubit pentru prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a aplicării OUG nr. 156/2007, care, de altfel, a fost între timp modificată, prin Legea de aprobare nr. 232/2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, în raport cu prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza prin prima criticii formulate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea Guvernului României să modifice şi să completeze OUG nr. 156/2007.
Instanţa de fond a constatat în mod corect că, prin obiectul său, cererea de chemare în judecată nu se încadrează în câmpul de reglementare al art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit prevederilor exprese ale alin. (1) şi (5) ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, precum şi interpretării date alin. (1) al aceluiaşi articol prin Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007 a Curţii Constituţionale, acţiunea în contencios administrativ nu poate avea ca obiect anularea sau modificarea unei ordonanţe a Guvernului, act normativ adoptat în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie.
Instanţa de contencios administrativ se poate pronunţa numai asupra efectelor vătămătoare ale ordonanţei sau dispoziţiilor din ordonanţe declarate neconstituţionale, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Recurentul-reclamant nu a urmat însă procedura prevăzută de textul legal menţionat, pentru că nu a invocat o excepţie de neconstituţionalitate care să fi însoţit acţiunea în despăgubire.
Acţiunea întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă şi dintr-o altă perspectivă, ţinând seama de împrejurarea că norma pretins vătămătoare din OUG nr. 156/2007 a fost modificată în sensul dorit de reclamant prin Legea nr. 232/2008.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G.V. împotriva sentinţei nr. 29 din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3601/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3619/2009. Contencios → |
|---|
