ICCJ. Decizia nr. 4022/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4022/2009

Dosar nr. 188/33/2009

Şedinţa publică din 1 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.E. a chemat în judecată C.J.P. Cluj, solicitând anularea Hotărârii nr. 23905 din 29 decembrie 2008 emisă de pârâtă şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că hotărârea contestată este nelegală şi netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte şi declaraţii de martori.

A precizat că părinţii săi s-au refugiat ca urmare a Dictatului de la Viena din localitatea Vişag în localitatea Căţele unde, la data de 28 ianuarie 1944 s-a născut reclamanta.

Prin întâmpinare, pârâta, C.J.P. Cluj a solicitat respingerea acţiunii, apreciind că reclamanta nu a dovedit calitatea sa de persoană refugiată şi, pe cale de consecinţă nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 105/2009 din 10 martie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea Hotărârii nr. 23905 din 29 decembrie 2008 emisă de pârâta C.J.P. Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 28 ianuarie 1944 – 6 martie 1945, şi să-i acorde drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 01 noiembrie 2008.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

A considerat că potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, beneficiază de prevederile legale, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu.

A constatat că strămutarea părinţilor reclamantei din localitatea de domiciliu în altă localitate s-a datorat persecuţiilor etnice instituite de regimul instaurat în perioada respectivă prin Dictatul de la Viena.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, C.J.P. Cluj, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluţia pronunţată în cauză este netemeinică întrucât reclamanta, născută în localitatea de refugiu nu a suferit persecuţii din motive etnice.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea, ca fiind legală şi temeinică a sentinţei civile atacate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În cauză, se reţine că părinţii reclamantei s-au refugiat din localitatea Vişag, judeţul Cluj, în localitatea Căţele, judeţul Cluj, ca urmare a Dictatului de la Viena,iar reclamanta s-a născut la data de 28 ianuarie 1944, în timpul refugiului părinţilor săi în localitatea de refugiu.

Efectele refugiului s-au răsfrânt şi asupra reclamantei, de la data naşterii, care se situează în intervalul de timp avut în vedere de legea menţionată.

Prima instanţă a observat corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferenţă în legătură cu persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile legii, în sensul că nu stipulează în mod expres că nu pot beneficia de prevederile acesteia copiii concepuţi şi născuţi după refugiul părinţilor.

Prin urmare, faţă de împrejurarea că intimata reclamantă s-a născut în intervalul de timp avut în vedere de Legea nr. 189/2008 într-o localitate în care s-au refugiat părinţii săi şi întrucât actul normativ evocat nu distinge în ceea ce priveşte persoanele refugiate care beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins ca atare, menţinându-se hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 105/2009 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4022/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs