ICCJ. Decizia nr. 4025/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4025/2009
Dosar nr. 72/35/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 27/CA/2009-PI din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.A.O. SA în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Bihor şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 173 din 17 februarie 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală până la soluţionarea cauzei pe fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele, să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 173/2008, întrucât cele reţinute în această decizie nu ţin cont de prevederile art. 26 alin. (5) şi art. 44 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, art. 9 alin. (2) din contractul de concesiune aprobat prin HCL nr. 417/2007.
Această situaţie atrage nelegalitatea şi netemeinicia deciziei a cărei suspendare se solicită.
Reclamanta a învederat şi faptul că dacă Decizia de impunere nu ar fi suspendată, i s-ar crea un prejudiciu greu de remediat, iar activitatea companiei ar fi grav perturbată având în vedere valoarea mare a obligaţiilor de plată, care se ridică la cca. 50 miliarde lei vechi.
Pârâtele au solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, considerând că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Motivând hotărârea pronunţată, prima instanţă a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În condiţiile în care reclamanta contestă Decizia de impunere nr. 173/2008, s-a apreciat că acest fapt implică existenţa unei îndoieli puternice privind prezumţia de legalitate de care trebuie să se bucure actul administrativ atacat.
De asemenea, instanţa de fond a considerat că din perspectiva valorii ridicate de aproximativ 50 miliare lei a obligaţiilor de plată stabilite în sarcina companiei, prejudiciul suferit ar fi evident, neputând fi remediat într-un interval de timp scurt, iar activitatea acesteia ar fi perturbată grav.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Bihor, care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică deoarece în mod greşit s-a apreciat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor imperative impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube. Se arată că instanţa de fond s-a mărginit la a prelua doar afirmaţiile reclamantei.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului prin prisma dispoziţiilor art. 3021 C. proc. civ., arătând că nu s-a indicat care este hotărârea atacată.
A solicitat respingerea recursului arătând că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reiterând faptul că executarea deciziei a cărei suspendare a solicitat-o ar putea determina chiar intrarea în incapacitate de plată cu toate consecinţele ce decurg de aici, inclusiv în plan social.
Înalta Curte apreciază că în cauză nu pot fi reţinute ca fiind incidente dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. Cererea de recurs cuprinde menţiunile impuse de art. 3021 C. proc. civ., iar faptul că nu a fost indicat explicit numărul hotărârii care se atacă nu atrage nulitatea recursului cât timp recurenta a menţionat că declară recurs împotriva soluţiei de admitere a cererii formulate de reclamantă ce a format obiectul Dosarului nr. 72/35/CA/2009.
Folosirea termenului de „încheiere" în loc de sentinţă nu creează dubii cu privire la hotărârea care se atacă.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, apărările pârâţilor, probele administrate, precum şi dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente ce vor fi expuse în continuare.
Una dintre caracteristicile actului administrativ, inclusiv cel fiscal este executarea sa din oficiu (ex officio) bazată pe prezumţia de legalitate a acestuia.
Este adevărat că în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, s-a instituit o excepţie de la această regulă, respectiv posibilitatea suspendării executării acestui act, însă, numai după ce se face dovada existenţei unui caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente, astfel cum aceste noţiuni au fost definite de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din legea menţionată.
După cum se constată, instanţa de fond nu a argumentat şi nici nu a identificat vreo împrejurare de fapt şi de drept care să fie de natură să afecteze prezumţia de legalitate de care se bucură Decizia nr. 173/2008 a cărei suspendare a executării se solicită.
Simplul fapt al contestării acestei decizii nu este o dovadă suficientă şi convingătoare în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei referitoare la „cazul bine justificat".
Referitor la condiţia „pagubei iminente" se reţine că nici aceasta nu este îndeplinită întrucât cuantumul mare al sumei, menţionat în actul administrativ fiscal pentru care se solicită suspendarea executării nu constituie prin el însuşi un argument solid care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate.
De asemenea, intimata-reclamantă nu poate beneficia de un tratament privilegiat, astfel că nici argumentele potrivit cărora executarea sumei i-ar perturba activitatea nu fac dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, instanţa de recurs constată ca fiind fondat motivul de recurs care vizează situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 312 alin. (1) teza I alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se va admite recursul, se va casa sentinţa recurată şi se va respinge cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 173 din 17 decembrie 2008, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor împotriva sentinţei nr. 27/CA/2009-PI din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4022/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4026/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
