ICCJ. Decizia nr. 4251/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4251/2009

Dosar nr. 1543/33/2008

Şedinţa publică din 13 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 13 octombrie 2008 reclamantul M.S.T. a chemat în judecată Statul Român prin C.C.S.D., solicitând ca în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti să numească un evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii pentru apartamentul nr. 16 din imobilul situat în Cluj Napoca, şi să emită în favoarea sa o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobil.

În motivarea acţiunii reclamantul arată că din anul 2005 când s-a efectuat expertiza, şi i-a fost stabilită suma de 55.000 euro, valorile pieţei imobiliare au crescut, motiv pentru care se impune reevaluarea imobilului.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 724 din 20 noiembrie 2008 a admis acţiunea a obligat pârâta ca în termen de 30 de zile să numească un evaluator autorizat şi să emită în favoarea reclamantului o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobil.

Instanţa a reţinut refuzul nejustificat al autorităţii de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de Legea nr. 247/2007.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta C.C.S.D., susţinând în esenţă că, în mod greşit instanţa a apreciat că nu şi-aîndeplinit obligaţia de a transmite dosarul la evaluator, întrucât Decizia reprezentând titlu de despăgubire trebuie emisă în baza unei sentinţei definitive şi irevocabile din anul 2005.

Recursul este fondat.

Prin sentinţa civilă nr. 1129 din 9 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Cluj, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 150 din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Cluj şi Decizia civilă nr. 9958 din 5 decembrie 2006, s-a stabilit dreptul intimatului – reclamant M.S.T. la acordarea de măsuri reparatorii în cuantum de 55.000 euro.

În cazul de faţă, întrucât prin hotărâre definitivă şi irevocabilă s-a stabilit, dreptul său la acordare de măsuri reparatorii, conform expertizei efectuate, din totalul acordat urmând a fi dedusă despăgubirea de 80.00 lei încasată, actualizată la rata inflaţiei pentru apartamentul în discuţie, C.C.S.D. a procedat la efectuarea demersurilor legale pentru punerea în executare a sentinţei civile amintite.

Întrucât prin hotărâre definitivă s-a stabilit cuantumul despăgubirilor nu se mai impune reevaluarea imobilului printr-o expertiză de specialitate.

Aşa fiind, se va admite recursul declarat de pârâtă şi se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că se va respinge cererea de efectuare a expertizei pentru stabilirea despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Statul Român – C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 724 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge cererea de efectuare a lucrării de specialitate pentru stabilirea despăgubirilor.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4251/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs