ICCJ. Decizia nr. 4258/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4258/2009
Dosar nr. 8291/59/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la instanţa de contencios administrativ şi fiscal în contradictoriu cu M.S. şi M.E.C.T., reclamanta Universitatea de Vest V.G. din Arad a solicitat anularea Ordinului comun nr. 140/1515/2007 pentru aprobarea Metodologiei în baza căreia se realizează colaborarea dintre spitale şi instituţii de învăţământ superior medical, publicat în M.O: nr. 645 din 21 septembrie 2007, obligarea M.E.C.T. de a răspunde la plângerea prealabilă înaintată prin adresa nr. X şi suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii.
A invocat totodată şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 16 alin. (1) şi (3) din O.U.G nr. 115/2004 cu privire la sintagma : funcţii în baza unui contract individual de muncă cu 1/2 normă.
Prin încheierea pronunţată la data de 26 ianuarie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat atât cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat cât şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.
A respins cererea reclamantei de suspendare a executării Ordinului comun al M.S.P. şi al M.E.c.T. nr. 140/1515/2007.
A constatat admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 16 alin. (1) şi alin. (3) din OUG nr. 115/2004, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992.
A sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 16 alin. (1) şi alin. (3) din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar.
A suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Cu privire la solicitarea reclamantei de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de Ordinul comun al M.S.P. şi al M.E.C.T. nr. 140/1515/2007, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 instanţa a constatat că în speţa de faţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prevederile art. 14 din legea mai sus menţionată care precizează în mod expres şi limitativ cazurile în care este posibilă admiterea cererii de suspendare.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu. Aşadar, neexecutarea lui ar fi contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept.
În consecinţă, suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu.
În speţa de faţă, deşi reclamanta a îndeplinit condiţia sesizării prealabile a autorităţii emitente a actului administrativ atacat, nu a demonstrat existenta şi a celorlalte condiţii prevăzute de legiuitor în art. 14, şi anume cazul bine justificat şi paguba iminentă. Astfel fiind, reclamanta nu a invocat suficiente argumente juridice aparent valabile cu privire la indiciile de nelegalitate a actului administrativ în discuţie. De asemenea având în vedere definiţia legală a noţiunii de pagubă iminentă, rezultă că nu s-a demonstrat de către reclamantă existenţa unui prejudiciu material, viitor, previzibil cu evidentă.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate:
În speţă reclamanta a invocat neconstituţionalitatea art. 16 OUG nr. 115/2004.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost motivată prin faptul că textul criticat încalcă dispoziţiile art. 16, 32 alin. (6), art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţia României, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii autorităţilor publice, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei pentru ocuparea unor funcţii şi demnităţi, garantarea autonomiei universitare, libertatea de alegere a profesiei, meseriei şi ocupaţiei, precum şi situaţiile în care sunt restrânse anumite drepturi sau libertăţi.
Totodată s-a arătat că aceste texte încalcă prevederile art. 35 alin. (1) C. muncii care menţionează că orice angajat poate să cumuleze anumite funcţii în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Reclamanta a invocat şi încălcarea prevederilor art. 14 din C.E.D.O.
Constatând îndeplinite condiţiile art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 16 alin. (1) şi alin. (3) din OUG nr. 115/2004.
Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prima instanţă a suspendat judecarea cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Universitatea de Vest V.G. Arad, criticând-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a respins cererea de suspendare a actului administrativ care a fost formulată odată cu acţiunea principală, în temeiul şi în aplicarea prevederilor art. 15 şi art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554, cu modificările şi completările ulterioare.
Se arată în cererea de recurs că cererea de suspendare a ordinului este motivată în fapt, apreciind că pentru a preveni producerea unor perturbări grave în organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ medical, până la soluţionarea acţiunii, este absolut necesar suspendarea executării actului administrativ iar încheierea contractului în condiţiile reglementate prin Ordinul în speţă, este netemeinic, nelegal, neconstituţional şi necorelat cu legislaţia în vigoare din acest domeniu.
că în cauză există un interes public major, de natură a perturba grav organizarea, desfăşurarea şi funcţionarea activităţii procesului de învăţământ medical precum şi prevenirea unei pagube iminente care se concretizează în plata obligaţiilor pe care recurenta trebuie să le achite în baza contractelor anuale, spitalelor clinice, în condiţiile în care aceste plăţi nu sunt obligatorii instituţiilor de învăţământ superior de stat.
în condiţiile egalităţii cetăţenilor în faţa legii fără privilegii şi discriminări, instituţiile de învăţământ superior particular acreditat la fel ca şi cel de stat cu plată/fără plată trebuie să beneficieze de spaţii de învăţământ în mod gratuit.
Prin întâmpinare, intimatul M.E.C.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat,menţinerea hotărârii recurate prin care s-a reţinut în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, precum şi, sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Reclamanta Universitatea de Vest V.G. Arad a solicitat odată cu formularea acţiunii principale suspendarea executării ordinului comun al M.S.P. şi al M.E.C.T. nr. 140/1515/2007 pentru aprobarea Metodologiei în baza căreia se realizează colaborarea dintre spitale şi instituţii de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ.
Prin încheierea recurată, prima instanţă a respins cererea de suspendare apreciind în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Instanţa de contencios administrativ poate suspenda executarea unui act administrativ unilateral, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Existenţa cazului bine justificat nu poate fi reţinută întrucât din împrejurările cauzei nu rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrativ.
În cauză, actul administrativ a cărui suspendare se solicită a fost emis în temeiul art. 167 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare care prevede "(1) în spital se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ medico farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală. Aceste activităţi se desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în spital. Activităţile de învăţământ şi cercetare vor fi astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi deontologiei medicale.
(2) Colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, se desfăşoară pe bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei şi cercetării. " şi în baza HG nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar de specialitate medical, medico-dentar şi farmaceutic uman, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede la art. 24 alin. (1) "Spaţiile din spitale vor fi folosite pentru învăţământ universitar şi postuniversitar acreditat de stat, fără plată. Instituţiile de învăţământ superior particular care au specializări cu profil medico-farmaceutic uman pot încheia contracte de închiriere, cu aprobarea ministrului sănătăţii şi familiei, conform legislaţiei în vigoare".
Nu se poate susţine că subzistă un argument juridic valabil în ce priveşte nelegalitatea ordinului comun atacat, fără a prejudicia fondul litigiului.
Mai mult se constată că recurenta nu motivează în fapt cererea de suspendare a ordinului în privinţa condiţiei cazului bine justificat arătând că se impunea suspendarea ordinului pentru a preveni producerea unor perturbări grave în organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ medical, deşi aşa cum susţine intimatul prin întâmpinare, aceasta a încheiat cu spitalul un contact de furnizare de servicii de instruire şi formare clinică, contract care are putere de lege între părţi.
Pentru aceste considerente, nefiind dovedite ca îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind cazul bine justificat şi paguba iminentă a patrimoniului recurentei, criticile de nelegalitate nu pot fi reţinute, motiv pentru care în baza art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Universitatea de Vest V.G. Arad împotriva încheierii din 26 ianuarie 2009 pronunţată de Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4251/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4261/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
