ICCJ. Decizia nr. 4254/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4254/2009
Dosar nr. 966/35/200.
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la instanţa la 03 octombrie 2008 (prin declinare de la Tribunalul Bihor - sentinţa nr. 389/CA din 22 septembrie 2008), reclamanta P.O.C.P. cu „H.S.S.P.M." din P. Oradea a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 1544 din 11 decembrie 2007 emisă de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de retrocedare a terenului situat în Sânmartin, C.F. iniţial nr. 1 Sânmartin, nr. topo. 23456 şi transcris în C.F.D.N.F. nr. 1907 Sânmartin, nr. topo. 2906 şi 644 şi în C.F.N.D.F. nr. 104 nr. topo. 96 Sânmartin.
În subsidiar a solicitat plata echivalentă a valorii terenului, cu titlu de despăgubire.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în mod greşit autoritatea pârâtă, în baza dispoziţiilor OUG nr. 94/2000 art. l alin. (1), art. 3 alin. (6) şi pct. l din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din OUG nr. 94/2000, republicată şi modificată, a dispus respingerea parţială a cererii de retrocedare cu privire la imobilul din litigiu deoarece imobilul a fost preluat de Statul român cu titlu de drept de rectificare în anul 1937, preluarea făcându-se anterior perioadei de referinţă a OUG nr. 94/2000.
În pofida celor reţinute în decizie, a susţinut reclamanta, Statul român a preluat imobilul, care a fost intabulat sub B.24 din C.F. nr. 1 Sânmartin prin încheierea nr. 2435 din 18 iulie 1945, având ca temei legal Decretul-lege nr. 260/1945, act normativ emis ulterior datei de 06 martie 1945.
Legiuitorul nu a exceptat de la restituire imobilele trecute în proprietatea statului în baza unui act normativ elaborat după 06 martie 1945 şi ar fi cel puţin bizar, ca, pe baza Legii nr. 260/1945, să fie expropriată o persoană juridică română, aşa cum este reclamanta. Consecinţa calităţii reclamantei de persoană juridică română este aceea că nulitatea instituită prin Decretul-lege nr. 260/1945 nu produce efecte împotriva ei, fiind, de asemenea, de necontestat faptul că Ordinul figura ca proprietar de C.F. din anul 1855 şi, deci, problema vreunei rectificări legale se exclude de plano.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. l din Legea nr. 554/2004, OUG nr. 94/2000 şi Legea nr. 263/2006.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a invocat excepţia de tardivitate a cererii de chemare în judecată (excepţie respinsă ca nefondată de instanţă la termenul din 27 octombrie 2008), iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 185/CA/2008-P.I. a respins ca nefondată acţiunea reclamantei P.O.C.P. cu „H.S.S.P.M.".
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 1544 din 11 decembrie 2007 emisă de autoritatea pârâtă şi care face obiectul prezentei cauze, cererea de retrocedare imobilului situat în corn. Sânmartin, jud. Bihor, înscris în C.F. nr. l Sânmartin, nr. topo. 23456 şi transcris în C.F.D.N.F. nr. 1907 Sânmartin, nr. topo. 2906 şi 644 şi în C.F.D.N.F. nr. 104 nr. topo. 96 Sânmartin, formulată de reclamantă a fost respinsă parţial cu motivarea că imobilul solicitat a fost preluat de către Statul român, cu titlu de drept de rectificare, în anul 1937, preluare care a operat anterior perioadei de referinţă a OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv anterior perioadei 06 martie 1945-22 decembrie 1989. Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000, republicată, „imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".
Potrivit dispoziţiilor pct. l din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 94/2000 „sunt considerate acele preluări de proprietate cu privire la imobilele aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării".
În cauză din analiza actelor depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare, respectiv conţinutul cărţilor funciare iniţiale nr. 1 Sânmartin nr. top. 2, 3, 4, 5, 6, nr. 66 Sânmartin nr. top. 2, 3, 4, 5/2, 6/2, nr. 1429 Sânmartin nr. top. 2, 3, 4, 5/2, 6/2, conţinutul cărţilor funciare cu caracter nedefinitiv nr. 1907 Sânmartin nr. cadastral 2906, 644 şi nr. 104 Sânmartin nr. cadastral 96, 644, precum şi adresele nr. 186 din 10 iulie 2007 şi nr. 216 din 27 august 2007 emise de SC S. SA referitoare la situaţia juridică şi locativă a imobilului solicitat, rezultă că în mod corect Comisia Specială de retrocedare a constatat faptul că, parţial, solicitarea reclamantei nu se încadrează în prevederile OUG nr. 94/2000, republicată.
Din conţinutul C.F. nr. 1 Sânmartin, a reieşit că, în temeiul Legii nr. 206/1945, s-a restabilit situaţia de carte funciară anterioară, în sensul că în anul 1937 bunul solicitat aparţinea Statului român cu titlu de drept de rectificare, considerându-se astfel că imobilul solicitat a fost preluat abuziv în anul 1937. Motivul respingerii parţiale a solicitării reclamantei nu l-a constituit contestarea calităţii de proprietar asupra imobilelor solicitate, ci acela al preluării de către Statul român a unuia dintre imobilele solicitate în afara perioadei de referinţă a OUG nr. 94/2000, republicată.
Or, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 260/1945 sunt şi rămân fără forţă legală actele săvârşite şi drepturile dobândite în temeiul Ordonanţelor maghiare nr. 1440/1941 M.E. etc. şi nu se poate considera că preluarea a fost realizată prin dispoziţiile Legii nr. 260/1945, deoarece acest act normativ restabilea o situaţie anterioară anului 1941 şi Dictatului de la Viena.
Drept urmare, preluarea abuzivă poate fi invocată la nivelul anului 1937 şi nu la nivelul anului 1948, actul din 1945 restabilind o situaţie juridică apărută în anul 1937.
Referitor la solicitarea subsidiară a reclamantei, de acordarea unor despăgubiri echivalente cu valoarea terenului, prima instanţă a reţinut că prin cererea adresată Comisiei de retrocedare reclamanta nu a formulat un astfel de capăt de cerere întemeiat pe prevederile art. 1 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă, iar cum instanţa a fost sesizată doar cu contestaţie împotriva deciziei emise de Comisie [art. 3 alin. (7) din ordonanţă], a apreciat că nu se justifică analizarea acestei cereri subsidiare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P.O.C.P., formulând critici de nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine, în esenţă, că preluarea imobilului cu care a fost sesizată Comisia Specială de Retrocedare a fost făcută în perioada de referinţă a OUG nr. 94/2000 şi în mod greşit atât Comisia cât şi prima instanţă au reţinut că imobilele revendicate au fost preluate de către Statul Român cu titlu de rectificare, în anul 1937.
Astfel, se arată că imobilele ce au constituit proprietatea O.C.P. Oradea, s-au aflat în proprietatea şi folosinţa sa în momentul preluării de către Statul Român din 1948 şi chiar după această perioadă până în anul 1959.
În recurs sunt formulate critici de nelegalitate ale Încheierii de carte funciară din 30 martie 1937, când Statul Român nu a prezentat nici un titlu de proprietate, contrar dispoziţiilor din Regulamentul Cărţilor funciare din 15 decembrie 1855.
Prin întâmpinare intimata Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate.
Motivul respingerii parţiale a solicitării recurentei-reclamante nu l-a constituit contestarea calităţii de proprietar asupra imobilelor solicitate, ci acela al preluării de către Statul Român a unuia dintre imobilele solicitate în afara perioadei de referinţă a OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv anterior perioadei 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Intimata arată că relevantă, la emiterea Deciziei Comisiei speciale de Retrocedare cu nr. 1544 din 11 decembrie 2007 a fost şi Decizia cu nr. 1574 din 15 martie 2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care s-a pronunţat definitiv şi irevocabil într-o speţă similară în sensul că preluarea abuzivă poate fi invocată la nivelul anului 1936 şi nu la nivelul anului 1945.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 1544 din 11 decembrie 1997 prin care Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a respins, parţial, cererea de retrocedare cu privire la imobilul situat în comuna Sânmartin , judeţul Bihor.
Decizia a fost emisă în cadrul procedurii reglementate de OUG nr. 94/2000, care în art. 1 alin. (1) prevede că „imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste au de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 se retrocedează foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".
În demersul de verificare a legalităţii deciziei menţionate, instanţa a avut de lămurit două aspecte: 1) dacă imobilul a fost preluat de Statul Român de la un cult religios şi 2) dacă preluarea imobilului de către stat a avut loc în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Conform înscrierilor din Cartea funciară nr. 1 a localităţii Sânmartin, proprietarul imobilelor din această carte este Statul Român cu titlu de drept rectificare în temeiul Legii nr. 260/1945 prin care s-a restabilit situaţia de carte funciară anterioară, în sensul că în anul 1937 bunul solicitat aparţinea Statului Român cu titlu de drept rectificare, astfel, că imobilul solicitat a fost preluat abuziv în anul 1937.
Preluarea abuzivă poate fi invocată la nivelul anului 1937 şi nu la nivelul anului 1945, în condiţiile în care această lege a restabilit o situaţie juridică apărută în anul 1937.
Recurenta formulează în recurs critici de nelegalităţi ale acestei Cărţi funciare care avea nu numai efect de opozabilitate faţă de terţi, ci, în primul rând efect constitutiv de drepturi, fiind reglementată ca o condiţie necesară pentru dobândirea dreptului de proprietate.
Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică sub aspectul datei preluării imobilului de către stat.
Din acest motiv, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 94/2000 modificată şi completată, întrucât imobilul pentru care prin Decizia contestată s-a respins cererea de restituire, nu a fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Ţinând seama de toate considerentele expuse, care conduc la concluzia că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică în raport cu datele speţei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.O.C.P. împotriva sentinţei nr. 185/F/CA –PI din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4253/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4262/2009. Contencios → |
|---|
