ICCJ. Decizia nr. 4264/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4264/2009
Dosar nr. 4235/1/2009
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 martie 2008, reclamanţii O.A., C.L.V. şi C.C.M. au solicitat obligarea Statului Român, prin C.C.S.D. să emită dispoziţiile privind acordarea titlurilor de despăgubiri pentru imobilele situate în municipiul Ploieşti, să le plătească 200 lei/zi de întârziere de la data introducerii acţiunii şi până la emiterea efectivă a dispoziţiilor de despăgubiri şi cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, deşi au fost efectuate rapoartele de expertiză pentru stabilirea valorii actualizate a despăgubirilor care li se cuvin pentru cele două imobile din municipiul Ploieşti, care nu pot fi restituite în natură, C.C.S.D. nu a emis titlurile de despăgubire, încălcând grav şi fără nici o justificare dreptul foştilor proprietari de a primi sumele de bani stabilite de către evaluatorii desemnaţi în mod aleatoriu.
Prin sentinţa nr. 105 din 16 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploieşti. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 4.240 din 20 noiembrie 2009, prin care a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Prin cererea depusă la 6 martie 2009, pârâta C.C.S.D. a invocat în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 3.785 din 10 iulie 2006 emisă de Primăria municipiului Ploieşti, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, motivând că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi a principiului de soluţionare a notificărilor, stabilit la pct. 1 lit. e) din Capitolul I al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
În fond după casare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 60 din 1 aprilie 2009, prin care a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 3785 din 10 iulie 2006, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să emită dispoziţiile privind acordarea titlurilor de despăgubiri pentru imobilele situate în municipiul Ploieşti, şi a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 200 lei/zi de întârziere până la data emiterii efective a dispoziţiilor.
Instanţa de fond a constatat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocate de pârâtă, motivând că actul contestat are un caracter mixt, civil şi administrativ, pentru a cărui eliberare şi contestare legiuitorul a prevăzut o procedură specială în Legea nr. 10/1001.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că autoritatea administrativă pârâtă are obligaţia să soluţioneze cererile reclamanţilor prin emiterea dispoziţiilor privind acordarea titlurilor de despăgubiri într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
Instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a emis dispoziţiilor solicitate de reclamanţi, deşi dosarele acestora au fost în evidenţele sale încă din anul 2006.
Cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere a fost respinsă cu motivarea că, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute pentru acordarea acestora de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs Statul Român prin C.C.S.D., solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată în parte hotărârea atacată, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate invocate şi respingerii cererii din acţiune privind emiterea titlurilor de despăgubiri, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 3.785 din 10 iulie 2006 emisă de Primăria municipiului Ploieşti, deşi potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, trebuia să suspende judecata cauzei şi să trimită dosarul la Tribunalul Prahova, competent pentru soluţionarea excepţiei aflată într-o dependenţă evidentă de judecata fondului pricinii.
În raport cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 498/2003, s-a susţinut că este admisibilă excepţia de nelegalitate invocată, în condiţiile în care C.C.S.D. nu poate fi obligată la executarea unei obligaţii, în temeiul unui act administrativ nelegal, aşa cum este cazul dispoziţiei emise în favoarea intimaţilor-reclamanţi.
Recurentul a criticat şi soluţia pronunţată pe fondul cauzei, arătând că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea pentru aspecte legate de aplicarea criteriului aleatoriu în analizarea dosarelor, deşi intimaţii nu au contestat acest criteriu, fiind incidente în prezentul litigiu dispoziţiile legale privind compensarea creanţelor reciproce existente între stat şi persoanele îndreptăţite.
În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora, în cazul în care statul şi persoanele îndreptăţite au obligaţii reciproce de plată, prin Decizia C.C.S.D. se dispune compensarea lor.
Recurentul a învederat că nu a fost posibilă emiterea deciziilor de compensare în Dosarul nr. 24.105/CC, aferent dispoziţiei nr. 3785/2006 pentru imobilul din Ploieşti, şi nici în dosarul nr. 17.333/CC, aferent dispoziţiei nr. 2087/2006 pentru imobilul din aceeaşi localitate, întrucât în primul dosar s-au constatat neconcordanţe cu privire la suprafaţa de teren, iar în cel de-al doilea dosar nu s-a depus copia legalizată a sentinţei civile nr. 1.462/2004 a Tribunalului Călăraşi, cu menţiunea definitivă şi irevocabilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respingând ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la dispoziţia nr. 3.785 din 12 iulie 2006 emisă de Primăria municipiului Ploieşti, prin care s-a propus să se acorde intimaţilor despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în municipiul Ploieşti.
Natura juridică a actului contestat pe calea excepţiei de nelegalitate a fost corect stabilită de instanţa de fond, care a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, Decizia, sau după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii e restituire în natură poate fi atacată la secţia civilă a tribunalului, în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin aceste dispoziţii legale s-a stabilit o competenţă specială, derogatorie de la legea generală, astfel că devin incidente prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea şi desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Exceptarea astfel instituită de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ are ca obiect atât acţiunea, cât şi excepţia de nelegalitate a unui act administrativ, motiv pentru care va fi menţinută ca legală soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate invocată de recurentul-pârât.
Critica formulată de recurent pe fondul cauzei este de asemenea neîntemeiată, constatându-se că este legală şi temeinică hotărârea de obligare a C.C.S.D. să emită dispoziţiile privind acordarea titlurilor de despăgubiri pentru imobilele situate în municipiul Ploieşti.
Din actele depuse în cauză rezultă că pentru cele două imobile, intimaţii-reclamanţi au înregistrat în anul 2006 la comisia recurentă Dosarele nr. 17.333/CC şi nr. 24.105/CC, în care au fost întocmite rapoartele de evaluare la 3 ianuarie 2007 şi respectiv, la 21 februarie 2007.
Această situaţie de fapt a fost confirmată de recurentul-pârât prin întâmpinarea depusă la termenul din 26 martie 2008, cu precizarea că primele rapoarte de evaluare nu au fost efectuate în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, motiv pentru care cele două dosare au fost transmise în vederea refacerii rapoartelor de evaluare, urmând ca ulterior întocmirii acestora, să fie emise deciziile reprezentând titluri de despăgubire .
Faţă de apărările astfel formulate la cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 martie 2008 şi de faptul că, pe parcursul judecăţii cauzei, la data de 10 decembrie 2008, au fost întocmite alte două rapoarte de evaluare în dosarele depuse de intimaţii-reclamanţi, instanţa de fond a constatat corect că este nejustificat refuzul recurentului-pârât de a emite deciziile reprezentând titluri de despăgubire în procedura prevăzută în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (4) – (7) din Legea nr. 247/2005, după primirea dispoziţiei emise de entitatea investită cu soluţionarea notificării, însoţită de întreaga documentaţie aferentă acesteia, Secretariatul C.C.S.D. procedează la analizarea dosarelor în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, apoi va centraliza dosarele în care a fost respinsă întemeiat cererea de restituire în natură şi va proceda la transmiterea lor către evaluator sau societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite comisiei centrale, raport care va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea titlului de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În cauză, se constată că recurentul-pârât nu a respectat aceste dispoziţii legale, deoarece nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea Dosarelor nr. 24.105/CC şi nr. 17.333/CC depuse de intimaţii-reclamanţi.
Deşi prin întâmpinarea depusă la 26 martie 2008 recurentul-pârât a susţinut că este necesară numai reevaluarea despăgubirilor conform Standardelor Informaţionale de Evaluare, la data de 6 martie 2009, au fost formulate noi apărări privind depunerea de către intimaţi a unor documentaţii incomplete sau nelegalitatea dispoziţiilor prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Aceste apărări, reiterate în recurs, nu au fost dovedite, fiind susţinute numai de adresele din 2 martie 2009, prin care recurentul-pârât a solicitat Primăriei municipiului Ploieşti transmiterea unor noi informaţii şi documente, în condiţiile în care la data respectivă erau efectuate rapoartele de evaluare şi de reevaluare a despăgubirilor, fiind deci finalizată procedura de analizare a dosarelor în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi a dispoziţiei de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanţa de fond a procedat corect la înlăturarea acestor apărări, care contravin elementelor de fapt din dosar şi susţinerilor din întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual de recurentul-pârât cu privire la stadiul soluţionării celor două Dosare depuse de intimaţii-reclamanţi şi înregistrate în anul 2006 sub nr. 17.333/CC şi nr. 24.105/CC.
Din acest motiv, se constată că este neîntemeiată critica din recurs privind neaplicarea dispoziţiilor art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deoarece în ipoteza compensării obligaţiilor reciproce de plată, C.C.S.D. nu este exonerată de obligaţia respectării unui termen rezonabil pentru soluţionarea dosarelor şi pentru emiterea deciziilor de compensare în favoarea persoanelor îndreptăţite.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român – prin C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 60 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4261/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4267/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
