ICCJ. Decizia nr. 4307/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4307/2009
Dosar nr. 2480/1/2009
Şedinţa publică din 14 octombrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1. Cadrul procesual. Actul administrativ atacat.
Prin hotărârea nr. 102 din 11 ianuarie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de M.E., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti de stabilire a nivelului funcţiei de execuţie în cadrul ierarhiei acestor funcţii astfel cum aceasta este definită prin Legea nr. 303/2004, corespunzător gradului profesional I dobândit prin examen, conform dispoziţiilor din Legea nr. 52/1991 şi Legea nr. 92/1992.
În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că deşi petentul M.E. a dobândit, prin examen, sub imperiul vechii reglementări, gradul profesional I (ultimul grad în accepţiunea Legii nr. 52/1991), acest lucru nu atrage dreptul de a funcţiona la o instanţă sau parchet ierarhic superior, ci doar creşterea cuantumului salariului de bază, astfel cum s-a statuat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 654 din 20 octombrie 2007, prin care s-a stabilit că noţiunea de avansare în grade sau trepte profesionale produce efecte asupra nivelului de salarizare a judecătorilor şi procurorilor şi nu asupra nivelului instanţei sau parchetului ierarhic superior la care poate funcţiona judecătorul sau procurorul care a dobândit un anumit grad profesional.
2. Recursul declarat. Motive.
Împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/2009 a formulat recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 M.E., solicitând anularea parţială a acesteia în sensul obligării intimatului la recunoaşterea gradului său profesional, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea căii de atac exercitate recurentul a formulat următoarele critici:
2.1. Intimatul a interpretat eronat dispoziţiile legale aplicabile, respectiv art. 6, art. 10 şi Anexa nr. 3 pct. A lit. a) din Legea nr. 52/1991, ajungând la o concluzie greşită.
Recurentul afirmă că a dobândit gradul profesional I prin examen conform Legii nr. 52/1991 şi Legii nr. 92/1992 şi acest fapt i-a fost recunoscut prin Ordin al Ministrului Justiţiei, acordându-i-se salarizarea corespunzătoare.
Aşa fiind, consideră recurentul, câtă vreme noua reglementare, respectiv Legea nr. 303/2004 nu conţine dispoziţii de abrogare a vechii reglementări (privind gradele profesionale obţinute prin examen), el are un drept câştigat, şi anume dreptul de a promova într-o funcţie superioară de execuţie, cea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
2.2. Invocarea propriei practici a intimatului, reprezentată de Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 654 din 20 septembrie 2007, nu prezintă relevanţă.
În dezvoltarea acestei critici recurentul susţine pe de o parte că hotărârea menţionată a fost anulată în parte de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1951 din 15 mai 2008 şi, pe de altă parte, că dispoziţiile legale au fost greşit interpretate în acel act administrativ, intimatul adăugând la lege.
3. Apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 1 iunie 2009, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Dezvoltând argumentele prezentate în hotărârea atacată, intimatul a arătat că noţiunea de avansare în grade sau trepte profesionale, consacrată de Legea nr. 52/1991, a produs efecte asupra nivelului de salarizare al procurorilor şi judecătorilor, care, în raport de vechime puteau trece, progresiv, de la gradul V până la gradul I, şi nu asupra nivelului instanţei sau parchetului ierarhic superior la care puteau funcţiona judecătorul sau procurorul care au dobândit un anumit grad profesional.
II. 1. Soluţia instanţei de recurs
Recursul de faţă este nefondat, Înalta Curte considerând că cererea formulată de magistratul M.E. a fost legal soluţionată de intimat.
2. Argumentele instanţei de recurs.
Recurentul îndeplineşte funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
În esenţă, instanţa de recurs trebuie să lămurească dacă există o corelaţie între stabilirea nivelului funcţiei de execuţie în cadrul ierarhiei acestor funcţii, astfel cum aceasta a fost definită în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi gradul profesional I dobândit prin examen de recurent, conform dispoziţiilor Legii nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti şi Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească. În plus, trebuie lămurit dacă, în speţă, gradul profesional I corespunde funcţiei de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
2.1. Referitor la cadrul normativ aplicabi.
Recurentul a dobândit gradul I profesional în condiţiile aplicabilităţii Legii nr. 52/1991, dar şi a Legii nr. 92/1992.
Legea nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti reglementa, potrivit art. 1, modalitatea de salarizare a personalului din cadrul organelor puterii judecătoreşti, ale procuraturii, din notariatele de stat, laboratoarele de criminalistică, Direcţia generală a penitenciarelor şi unităţile acesteia, salarizare care se realiza în raport de rolul, importanţa şi răspunderea care reveneau în exercitarea fiecărei funcţii, potrivit anexelor nr. 1 - 7, parte integrantă din lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 52/1991, „salariile de bază pentru personalul de execuţie sunt diferenţiate pe funcţii şi, în cadrul fiecărei funcţii, pe grade sau trepte profesionale. Salariile de bază pentru fiecare grad sau treaptă sunt stabilite pe 3-4 gradaţii. ".
Totodată, art. 10 reglementa felul în care se realiza avansarea personalului de specialitate în grade sau trepte profesionale, respectiv prin examen şi ţinându-se cont de vechimea minimă în specialitate, competenţa profesională şi rezultatele obţinute în activitate.
În cuprinsul Anexei 3 pct. A lit. a) erau detaliate salariile de bază pentru funcţiile de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, corespunzătoare gradului profesional I-V, judecător/procuror stagiar şi executor judecătoresc gradele I-III.
Corelativ, dispoziţiile art. 21 din conţinutul aceleiaşi Legi nr. 52/1991, stabileau că încadrarea judecătorilor la judecătorii şi tribunale, a procurorilor, notarilor, experţilor criminalişti şi executorilor judecătoreşti se făcea prin ordin al ministrului justiţiei şi, după caz, al procurorului general, iar a celuilalt personal de specialitate din unităţile de justiţie, procuratură şi notariate, de către preşedintele tribunalului, de procurorul şef al procuraturii judeţene sau a municipiului Bucureşti, respectiv de notarul şef al notariatului judeţean sau al municipiului Bucureşti, în condiţiile respectivei legi şi ale legilor de organizare.
Odată cu republicarea Legii nr. 52/1991, mai precis la data de 01 septembrie 1993, legile de organizare la care art. 21 făcea trimitere, au fost înlocuite de Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, publicată în M.Of. nr. 197 din 13 august 1992.
Potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 92/1992, „În cadrul corpului magistraţilor, ierarhia funcţiilor de execuţie se stabileşte în raport cu nivelul pregătirii şi vechimii, pe gradele profesionale prevăzute de lege. Ierarhia funcţiilor de conducere în cadrul corpului magistraţilor se stabileşte în raport cu nivelul instanţelor şi al parchetelor ".
Din formularea textului normativ se deduce că fiecare funcţie de execuţie era susceptibilă de a avea mai multe grade profesionale, însă acest grad nu constituia în sine un criteriu pe baza căruia să se stabilească ierarhia funcţiilor de execuţie, criteriile în raport cu care se determina ierarhia funcţiilor de execuţie fiind doar două, respectiv nivelul de pregătire şi vechimea.
Conform dispoziţiilor art. 66 alin. (41) din Legea nr. 92/1992, modificată prin OUG nr. 179/1999, „Promovarea în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel şi la parchetele de pe lângă aceste instanţe a magistraţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege se face pe bază de examen" .
2.2. Interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile
Din coroborarea dispoziţiilor legale citate rezultă că soluţia adoptată de intimat prin hotărârea atacată este corectă.
Într-adevăr, dobândirea gradului profesional I nu atrăgea dreptul de a funcţiona la o instanţă sau parchet ierarhic superior, ci doar creşterea cuantumului salariului de bază.
Contrar susţinerilor recurentului, avansarea prin examen în condiţiile art. 10 din Legea nr. 52/1991 nu îşi poate găsi echivalentul în instituţia promovării în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel şi parchetele de pe lângă aceste instanţe, potrivit art. 6 alin. (41) din Legea nr. 92/1992, modificată prin OUG nr. 179/1999.
Recurentul nu a câştigat dreptul de a funcţiona în cadrul unui parchet ierarhic superior, aşa încât teoria drepturilor câştigate nu poate avea incidenţă în cauză.
2.3. Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 654 din 20 octombrie 2007, într-o cauză similară, Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit că „noţiunea de avansare în grade sau trepte profesionale, astfel cum este prevăzută la art. 10, produce efecte asupra nivelului de salarizare al procurorilor şi judecătorilor, care, în funcţie de vechime pot trece, progresiv, de la gradul V la gradul I, şi nu asupra nivelului instanţei sau parchetului ierarhic superior la care poate funcţiona judecătorul sau procurorul care a dobândit un anumit grad profesional … Cu alte cuvinte, dobândirea gradului profesional I nu atrage dreptul de a funcţiona la o instanţă sau parchet ierarhic superior, ci doar creşterea cuantumului salariului de bază".
Susţinerea recurentului referitoare la anularea acestei hotărâri de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1951 din 15 mai 2008 este lipsită de suport.
Prin aceasta din urmă hotărâre judecătorească, instanţa supremă a desfiinţat o altă hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nr. 791 din 28 noiembrie 2007, magistratul – procuror din acel litigiu având o situaţie diferită de a recurentului din prezenta cauză, în sensul că acela funcţionase în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i se recunoscuse gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi fusese salarizat ca atare.
2.4. Pentru toate aceste considerente, constatând că actul administrativ atacat este legal, în temeiul art. 29 alin. (7) – (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E. împotriva hotărârii nr. 102 din 22 ianuarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4305/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4308/2009. Contencios → |
|---|
