ICCJ. Decizia nr. 4331/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4331/2009

Dosar nr. 1111/33/2008

Şedinţa publică din 15 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea formulată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta C.N. a chemat în judecată pe pârâtul M.J.L.C. – C.C.C.L.R.A., solicitând:

- anularea Deciziei nr. 1078 din 8 mai 2008 emisă de C.C.C.L.R.A.;

- obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să i se acorde statutul de luptător în rezistenţa anticomunistă;

- obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.

Reclamanta a considerat că respingerea cererii sale este neîntemeiată, iar dispoziţiile art. II din Legea nr. 173/2006 care se referă la acordarea executării acestui drept într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare, contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 21 alin. (1), art. 2, 3 şi art. 53.

În drept, s-au invocat prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

3. Apărările formulate de pârâtul M.J.L.C.

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că acţiunea este neîntemeiată, dat fiind că ultima zi de depunere a cererilor a fost data de 27 noiembrie 2006.

4. Prin Încheierea din şedinţă din 8 octombrie 2008, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 173/2006, care modifică şi completează OUG nr. 214/1999.

5. Prin Decizia nr. 343 din 17 martie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate.

6. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 167 din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea ca inadmisibilă.

7. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.

Hotărârea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, atunci când prin Decizia Curţii Constituţionale se respinge excepţia de neconstituţionalitate, acţiunea promovată se respinge ca inadmisibilă.

8. Recursul formulat de reclamanta C.N.

Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurenta arată că prin respingerea acţiunii îi este înlăturată posibilitatea de a se bucura de drepturile şi beneficiile prevăzute de OUG nr. 214/1999, raportat la Decretul - Lege nr. 118/1990.

Nu există o motivaţie plauzibilă pentru a limita în timp perioada în care se poate solicita recunoaşterea dreptului.

Principiul constituţional al egalităţii în drepturi este încălcat şi prin faptul că nu există identitate de raţiune între cele două acte normative, pentru că Decretul - Lege nr. 118/1990, spre deosebire de OUG nr. 214/1999 nu prevede un termen limită în care persoanele care au fost persecutate din motive politice să poată depune cereri pentru recunoaşterea dreptului.

9. Întâmpinarea intimatului-pârât M.J.L.C.

Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, avându-se în vedere prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, art. 5 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, precum şi caracterul definitiv şi obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

II. Considerentele instanţei de recurs.

1. Recursul este nefondat.

2. Motivul de recurs prevăzut de ar.304 pct. 8 C. proc. civ., nu a fost dezvoltat prin cererea de recurs, astfel încât se va constata că invocarea numai a textului legal este pur formală.

3. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este respinsă de Curtea Constituţională, acţiunea va fi respinsă ca inadmisibilă.

4. Celelalte consideraţii făcute prin motivele de recurs, legate de prevederile Decretului - Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999 nu au legătură cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, fiind străine pricinii.

5. În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.N. împotriva sentinţei civile nr. 167 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4331/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs