ICCJ. Decizia nr. 4466/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4466/2009
Dosar nr. 2774/2/2009
Şedinţa publică de Ia 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1601 din 10 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta P.N.C., în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul General al Guvernului şi Cancelaria Primului Ministru, prin care solicita suspendarea executării ordinului nr. 318 din 9 martie 2009 emis de secretarul general al Guvernului, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu dintre reclamantă şi pârâta Cancelaria Primului Ministru.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Secretariatul General al Guvernului, susţinând că este netemeinică şi nelegală, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că:
- hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâtul Secretariatul General al Guvernului a fost citat, contrar dispoziţiilor art. 1141 alin. (3) din acelaşi cod, cu mai puţin de 5 zile înaintea primului termen de judecată;
- prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în sensul că, în speţă nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 ci cele ale Legii nr. 188/1999, care nu prevăd posibilitatea suspendării unui astfel de act, precum cel contestat în cauză, şi potrivit cărora acţiunea reclamantei era, deci, inadmisibilă; -în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În ce priveşte critica referitoare la încălcarea de către prima instanţă a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că acesta nu este întemeiată.
Astfel, deşi se constată că, într-adevăr, pârâtul a fost citat cu mai puţin de 5 zile înaintea primului termen de judecată, această împrejurare nu poate fi considerată o încălcare a formelor de procedură, în sensul dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, în materia contenciosului administrativ, sunt aplicabile prevederile speciale ale Legii nr. 554/2004, potrivit cărora „instanţa va rezolva cererea de suspendare, de urgenţă, cu citarea părţilor" [art. 14 alin. (2)] şi „cererile adresate instanţei se judecă de urgenţă (...)" [art. 17 alin. (1) teza I-a]. Or, conform art. 89 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., „În pricinile urgente, termenul (de 5 zile înaintea termenului de judecată - n.r.) poate fi şi mai scurt, după aprecierea instanţei".
Este, de asemenea, neîntemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa de fond ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin aplicarea greşită în cauză a prevederilor Legii nr. 554/2004, în loc de cele speciale, derogatorii, ale Legii nr. 188/1999, care nu prevăd posibilitatea suspendării unui astfel de act, precum cel contestat în cauză, şi potrivit cărora acţiunea reclamantei era, deci, inadmisibilă.
Aceasta, întrucât, între cele două acte normative susmenţionate nu există o relaţie de la general la special, natura acestora fiind diferită; mai mult decât atât, ambele legi au, în materia pe care o reglementează, caracter general, neputându-se, deci, vorbi de caracterul derogatoriu al uneia de la cealaltă, aşa cum susţine recurentul.
Astfel, în timp ce Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală" [art. 1 alin. (1)], Legea nr. 554/2004 priveşte contenciosul administrativ, înţeles ca „activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim" [art. 2 alin. (1) lit. e)].
Aşa fiind, cum ordinul nr. 318 din 9 martie 2009 emis de secretarul general al Guvernului, contestat în cauză, reprezintă un act administrativ, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, în mod corect a procedat instanţa de fond făcând aplicarea acestora la speţă.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării, formulată de reclamantă, se reţine că, în cauză, aşa cum s-a anticipat mai sus, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit acestor dispoziţii legale, „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Referindu-se la noţiunile susmenţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte „paguba iminentă" ca fiind - „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" [lit. ş)] iar „cazuri bine justificate" -„împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" [lit. t)].
În speţă, s-a făcut dovada că intimata - reclamantă a sesizat, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, plângerea prealabilă fiind înregistrată din 23 martie 2009.
În ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat, se reţine că sunt relevante prevederile OUG nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului Ministru şi stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, potrivit cărora „Secretariatul General al Guvernului preia, pe bază de protocol de predare - primire, activul şi pasivul, patrimoniul, arhiva, litigiile în curs, programele, proiectele şi contractele aflate în derulare, dotările şi creditele bugetare aferente activităţii fostei Cancelarii a Primului-Ministru" (art. 10).
Având în vedere că interpretarea acestor dispoziţii legale - ce constituie temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat - este hotărâtoare în ce priveşte verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt şi de drept care au condus la emiterea actului administrativ contestat iar această operaţiune juridică nu o poate face instanţa sesizată cu cererea de suspendare şi ţinând cont de îndoiala ce poartă asupra legalităţii actului respectiv, în raport de dispoziţiile legale susmenţionate, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia existenţei unui caz bine justificat.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a treia condiţii, referitoare la paguba iminentă, se va reţine că şi aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere consecinţa imediată şi directă pe care punerea în executare a actului administrativ contestat ar avea-o asupra veniturilor intimatei - reclamante, prin lipsirea acesteia de salariul corespunzător exercitării funcţiei publice ocupate.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, corect invocate de prima instanţă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi fără ca, astfel, să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecţie provizorie îi aparţine şi măsura suspendării executării actului administrativ contestat în cauză, pe care prima instanţă a dispus-o prin sentinţa recurată, în mod corect apreciind şi suficient motivând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Fată de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei nr. 1601 din 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4188/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4471/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
