ICCJ. Decizia nr. 4471/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.4471/2009

Dosar nr. 4409/2/2008

Şedinţa publică din 21 octombrie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 161 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta P.M., prin mandatar P.C., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D., şi a obligat pe această din urmă pârâtă să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Bârlad, judeţul Vaslui. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor şi prematurităţii petitului 2 din acţiune.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de ambele pârâte, în raport cu împrejurarea că acestea au fost citate printr-o singură citaţie deşi sunt două entităţi diferite, prima instanţă a apreciat că faptul nu a produs o vătămare niciuneia dintre pârâte, atâta timp cât, având acelaşi sediu, ambele au luat cunoştinţă de termenul de judecată şi au formulat întâmpinare.

Nici excepţia prematurităţii petitului 2 al acţiunii nu a fost găsită întemeiată, instanţa de fond reţinând că A.N.R.P., prin direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar, efectuează plata despăgubirilor băneşti imediat după emiterea de către C.C.S.D. a deciziei privind titlurile de despăgubire, iar aceste operaţiuni, deşi constituie etape distincte, fac parte din aceeaşi procedură administrativă reglementată de titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că nu se poate vorbi de o prematuritate a petitului 2 al acţiunii, acesta decurgând ca o consecinţă firească a emiterii titlului de despăgubire.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că acţiunea este întemeiată, întrucât garanţia unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu numai în procedura contencioasă, ci şi în procedura prealabilă celei dintâi şi, în acest context, este necesar ca durata procedurii să fie una previzibilă. Or, se arată în considerentele sentinţei recurate, în speţă, Decizia Primarului Municipiului Bârlad de acordare a despăgubirilor în favoarea reclamantei a fost emisă la data de 1 noiembrie 2006, dosarul fiind înaintat pârâtei pentru emiterea deciziei privind titlul de despăgubiri în cursul aceluiaşi an, deci cu aproape 2 ani înainte de data introducerii acţiunii, iar cererea nu a fost soluţionată până în prezent.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâtele, reiterând, în esenţă, apărările invocate în faţa instanţei de fond; în plus, recurentele susţin că sentinţa atacată a fost dată cu ignorarea prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează procedura administrativă şi etapele ce trebuie parcurse pentru acordarea despăgubirilor.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurente, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Aşa cum rezultă din acţiunea formulată de reclamantă, cererea acesteia are două capete distincte: obligarea C.C.S.D. să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a terenului, pe de o parte, şi emiterea titlului de plată de către A.N.R.P., pe de altă parte.

Din dispozitivul precum şi din considerentele sentinţei recurate, rezultă, însă, că, la pronunţarea soluţiei, instanţa de fond a ignorat obiectul cererii de chemare în judecată, nepronunţându-se cu privire la nici unul dintre cele două capete de cerere formulate de reclamantă.

Astfel, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererile de obligare a C.C.S.D. să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare şi, respectiv, a A.N.R.P. de a emite titlul de plată, însă a acordat ceea ce reclamanta nu a cerut, şi anume obligarea C.C.S.D. de a emite Decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Or, potrivit prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".

Judecătorul nu poate, aşadar, soluţiona un litigiu decât pe baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării, principiul disponibilităţii, prevăzut de dispoziţiile legale citate, cuprinzând în conţinutul său prerogativa dreptului reclamantului de a determina limitele acţiunii.

Dacă formulările părţilor sunt confuze, împiedicând determinarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanţa are îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, cu scopul de a evita, în favoarea respectării cu rigoare a principiului disponibilităţii, un ultra sau minus petita.

Neprocedând astfel, prima instanţă a încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., motiv pentru care recursurile vor fi admise şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) din acelaşi cod, va fi casată sentinţa atacată şi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru a se pronunţa asupra cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 161 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4471/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs