ICCJ. Decizia nr. 4472/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4472/2009
Dosar nr. 5319/2/2008
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiuneaînregistrată la 9 septembrie 2008, reclamantul F.A. a solicitat modificarea parţială a Ordinului nr. 1.400/C din 23 mai 2008 emis de ministrul justiţiei prin care s-a stabilit modul de salarizare a personalului din I.N.E.C, în sensul prevederii exprese că acest ordin nu se aplică experţilor criminalişti jurişti şi acordarea cu titlu de despăgubire a echivalentului drepturilor salariale, care i s-ar fi cuvenit potrivit reglementărilor cuprinse în OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor sau alte categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 45/2007, începând cu data de 18 aprilie 2008 până la zi cu indexările şi indicele de actualizare aferente.
La data de 4 decembrie 2008 reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul anulării art. 1 şi art. 2 din Ordinul nr. 1400/C din 23 mai 2008 şi obligarea M.J. la emiterea unui ordin sau la completarea celui existent care să reflecte dispoziţiile legale, astfel ca experţii criminalişti cu studii juridice din cadrul I.N.E.C. să fie salarizaţi conform OUG nr. 27/2006, precum şi obligarea ministerului pârât ca în statul de funcţii al institutului susmenţionat să transforme posturile de experţi criminalişti jurişti în posturi de personal de specialitate juridică.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că ordinul contestat încalcă prevederile Legii nr. 97/2008 de aprobare a OUG nr. 100/2007 prin încadrarea experţilor criminalişti jurişti în sfera personalului contractual din cadrul I.N.E.C.
Prin această reglementare, reclamantul a arătat că nu a fost respectat principiul ierarhiei actelor normative, deoarece nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 86 şi art. 87 din Legea nr. 303/2004, care prevăd în mod expres asimilarea experţilor jurişti criminalişti cu magistraţii în privinţa drepturilor şi îndatoririlor, astfel că asimilarea de statut juridic determină şi o asimilare sub aspectul drepturilor salariale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 3380 din 4 decembrie 2008, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că ordinul contestat nu se referă la salarizarea reclamantului ca expert criminalist în cadrul I.N.E.C., având ca obiect salarizarea altor categorii de personal.
Susţinerea reclamantului că trebuia să fie asimilat cu personalul de specialitate juridică şi să fie salarizat în baza art. 87 din Legea nr. 303/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a fost respinsă cu motivarea că, potrivit Legii nr. 97/2008, experţii criminalişti îndeplinesc o funcţie de specialitate criminalistică şi nu juridică, astfel că nu pot beneficia de drepturile salariale acordate judecătorilor şi procurorilor.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii şi pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, întrucât s-a reţinut că ordinul contestat nu priveşte salarizarea recurentului - reclamant şi cu toate acestea, nu a fost declinată competenţa în favoarea Secţiei a VlII-a a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocat în baza art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi că a fost dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.
În acest sens, recurentul a precizat că acţiunea sa a avut ca obiect omisiunea din ordinul contestat a prevederilor referitoare la salarizarea experţilor criminalişti jurişti, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, considerând neîntemeiat că experţii criminalişti sunt asimilaţi personalului contractual, deşi a motivat că actul dedus judecăţii nu reglementează salarizarea acestei categorii de personal.
Ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost formulat pentru aplicarea greşită a Legii nr. 97/2008, care în art. 87 asimilează magistraţilor pe experţii criminalişti cu studii juridice din cadrul I.N.E.C., situaţie în care se află şi recurentul-reclamant în privinţa drepturilor salariale.
În baza acestor prevederi legale, recurentul a susţinut că ministerul intimat avea obligaţia să-i remunereze pe experţii criminalişti jurişti potrivit OUG nr. 27/2006, ceea ce reprezintă un drept câştigat recunoscut de art. 100 din Legea nr. 303/2004, care a statuat că magistraţii în funcţie Ia data intrării în vigoare a legii, se consideră că îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care sunt numiţi.
Recurentul a învederat că, a absolvit Facultatea de drept în anul 1973, de când îndeplineşte şi funcţia de expert criminalist, funcţie care din anul 1958 a fost asimilată funcţiei magistraţilor, fără a exista o lege proprie de salarizare a experţilor criminalişti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente.
Necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ a fost neîntemeiat invocată în primul motiv de recurs, cu atât mai mult cu cât recurentul nu a argumentat în drept cererea de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei alte secţii a Curţii de Apel Bucureşti.
Normele de competenţă materială cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ. au fost respectate de instanţa de fond în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, care viza anularea parţială a Ordinului nr. 1400/C/2008 al ministrului justiţiei, ca act administrativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Cererea de precizare a acţiunii, depusă la 4 decembrie 2008, nu impunea aplicarea altor norme de competenţă materială, pentru că nu a fost schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, fiind numai completate motivele de nelegalitate a ordinului dedus judecăţii şi supus controlului judecătoresc în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs se dovedeşte a fi nefondată, întrucât hotărârea atacată nu cuprinde considerente contradictorii, iar ordinul contestat de recurent a fost corect interpretat, prin prisma dispoziţiilor legale în baza cărora a fost emis.
Instanţa de fond nu a reţinut că prin ordinul contestat recurentul-reclamant a fost asimilat personalului contractual din cadrul I.N.E.C. şi formularea respectivă se regăseşte în motivarea cererii de chemare în judecată, ca argument pentru anularea parţială a actului administrativ emis de ministerul intimat.
Examinând susţinerile din acţiune, instanţa de fond nu a constatat existenţa unei asemenea asimilări a experţilor criminalişti cu personalul contractual din cadrul I.N.E.C., cum neîntemeiat s-a arătat în recurs.
Concluzia instanţei de fond că ordinul atacat nu se referă la categoria de personal din care face parte recurentul - reclamant este rezultatul unei interpretări corecte a dispoziţiilor adoptate de intimat, iar criticile formulate sub acest aspect în recurs vizează în realitate emiterea unui alt act administrativ, care să reglementeze salarizarea experţilor criminalisti. Instanţa de fond nu a fost sesizată cu o asemenea cerere şi s-a pronunţat corect, în limitele investirii sale, asupra cererii de anulare parţială a Ordinului nr. 1400/C din 23 mai 2008,
Motivul de recurs invocat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este de asemenea nefondat, constatându-se că instanţa de fond a aplicat corect prevederile legale incidente în cauză.
Astfel, s-a reţinut întemeiat că dispoziţiile art. 86 şi art. 87 din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 97/2008 nu au asimilat experţii criminalişti magistraţilor, indiferent dacă au sau nu studii juridice.
Faptul că perioada îndeplinirii funcţiei de expert criminalist cu studii superioare juridice, autorizat potrivit legii, poate fi valorificată ca vechime în magistratură, în sensul prevederilor legale susmenţionate, nu echivalează cu asimilarea acestei categorii profesionale cu magistraţii, în ceea ce priveşte statutul, ca ansamblu de drepturi şi obligaţii.
Prin reglementarea invocată de recurent a fost asimilat magistraţilor personalul de specialitate juridică şi nu personalul de specialitate criminalistică prevăzut de OG nr. 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007.
În consecinţă, nu există temei legal pentru asimilarea pretinsă prin acţiune şi pentru acordarea drepturilor salariale recunoscute altor categorii de personal decât aceea din care face parte recurentul.
Împrejurarea că recurentul are studii juridice nu determină un alt regim juridic al funcţiei îndeplinite, pentru care drepturile salariale au fost prevăzute distinct în capitolul 4 din OG nr. 8/2007, în raport cu nivelul studiilor şi vechimea în specialitate.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul F.A. împotriva sentinţei nr. 3380 din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4471/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4599/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
