ICCJ. Decizia nr. 4565/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4565/2009
Dosar nr. 1136/2/2008
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursul de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii N.C.V. şi N.D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.J.(în prezent M.J.L.C.) şi C.C.C.L.R.A. din cadrul M.J., anularea Deciziei nr. 1367 din 22 noiembrie 2001 emisă de comisia pârâtă în favoarea numitei O.E.
Prin sentinţa civilă nr. 1012 din 12 aprilie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, admiţând excepţia tardivităţii invocată de pârâtul M.J., a respins acţiunea reclamanţilor ca fiind introdusă peste termenul prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 4045 din 24 octombrie 2007, constatând că actul administrativ atacat nu a fost supus nici unei forme de publicitate - fapt apreciat de instanţă ca fiind de natură a le crea reclamanţilor imposibilitatea practică de a-l contesta în termenul legal - a admis recursul declarat împotriva sentinţei nr. 1012 din 12 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, şi casând această sentinţă, a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Judecând după reinvestire, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3150 din 18 noiembrie 2008, a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată. Prin aceeaşi sentinţă, curtea de apel a admis cererea de intervenţie formulată de O.D.M.C., în folosul pârâtului M.J. şi i-a obligat pe reclamanţi la plata către acesta a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că Decizia atacată de reclamanţi este legală şi temeinică, aceasta fiind emisă în temeiul dispoziţiilor art. 6 din OUG nr. 214/1999 coroborate cu cele ale art. 1 raportate la art. 2 lit. c) din aceeaşi ordonanţă.
În acest sens, instanţa a apreciat că fapta săvârşită de O.E. se înscrie în dispoziţiile normei legale anterior amintite, faţă de orientarea anticomunistă dovedită a acesteia, constând în acordarea de sprijin fiului său, O.D.M., condamnat pentru infracţiunea de favorizare la crima de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută şi pedepsită de art. 284 pct. 1 alin. ultim C. pen., coroborat cu art. 209 pct. 1 C. pen., înlesnindu-i găzduirea la diferite rude până în anul 1956, când acesta a revenit acasă, unde a locuit până la data arestării. Instanţa a concluzionat astfel, că atitudinea activă a numitei O.E. împotriva comunismului şi calitatea recunoscută a acesteia de luptător în rezistenţa anticomunistă, o înscriu pe aceasta în dispoziţiile art. 1 din ordonanţă, coroborate cu art. 2 lit. c) din acelaşi act normativ, motiv pentru care Decizia emisă de Comisie a fost apreciată ca fiind temeinică şi legală.
Asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de O.D.M., instanţa a considerat-o ca fiind admisibilă faţă de calitatea acestuia de fiu al titularei deciziei atacate, interesat în valorificarea drepturilor de care mama sa, O.E., ar fi beneficiat ca urmare a acordării acestei calităţi, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 1367/2001 ca nelegală.
A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât O.E. nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură politică, ci pentru o infracţiune de drept comun, respectiv aceea de favorizare a infractorului, condamnat deja printr-o hotărârea definitivă, de a se sustrage de la executarea pedepsei.
În opinia recurenţilor, activităţile desfăşurate de O.E. nu au nimic comun cu propaganda anticomunistă (faptă pentru care s-a emis Decizia nr. 167/2001), fiind evidentă, mai degrabă, colaborarea acesteia cu organele de anchetă comunistă.
Astfel, susţin recurenţii, aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 946/1958, O.E., împreună cu ceilalţi membrii ai familiei (O.E., O.V.B., C.E., etc.), l-au ajutat pe O.D.M.C., care le este rudă, să se sustragă de la executarea unei pedepse privative de libertate, ascunzându-l în casele lor.
Tribunalul Militar Bucureşti a calificat faptele săvârşite de toţi membrii familiei O. ca infracţiune de favorizarea infractorului, calificare menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 2698/2001, pronunţată asupra recursului în anulare, declarat de Procurorul General împotriva sentinţei suscitate.
La data de 25 mai 2001, cândinstanţa supremă a pronunţat această decizie, dispoziţiile OUG nr. 214/1999 erau deja în vigoare, însă nu au fost invocate de nici o parte interesată pentru a susţine că fapta de favorizare a infractorului reprezintă o atitudine activă îndreptată împotriva comunismului şi a ordinii sociale.
Mai mult, aşa cum s-a recunoscut şi s-a reţinut prin sentinţa de condamnare, O.E. a intervenit pe lângă numitul C.P., procuror militar comunist, pentru a-l scoate din cauză pe fiul său, ori pentru a micşora pedeapsa.
Acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă lui O.E. s-a făcut, în opinia recurenţilor, cu încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 214/1999, prin interpretarea şi aplicarea greşită a acestora faţă de înscrisurile care demonstrează în mod evident o altă situaţie de fapt şi de drept.
Instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe aceeaşi interpretare greşită a legii, fiind inadmisibil a se aprecia că ajutorul dat de O.E. fiului său, care a făcut parte dintr-o organizaţie subversivă de tip fascist, condusă de legionarul G.D., constituie o atitudine activă îndreptată împotriva comunismului.
M.J.L.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat întrucât, după cum corect a reţinut şi instanţa de fond, întreg materialul probator depus la dosar atestă caracterul politic al infracţiunii pentru care O.E. a fost condamnată, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, raportat la orientarea anticomunistă a acesteia.
Intimatul-intervenient O.D.M.C., prin precizările scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că susţinerile recurenţilor sunt contrare realităţii, mama sa fiind condamnată în temeiul prevederilor C. pen. anterior, Titlul I, Cap. II – Crime şi delicte contra siguranţei interioare şi exterioare a statului, art. 209 pct. 2 lit. b), conform încadrării juridice stabilite prin Decizia nr. 274 din 19 octombrie 1962 a Colegiului Militar al Tribunalului Suprem, întrucât prin infracţiunea săvârşită s-a adus atingere securităţii statului, a fost privată de libertate ca deţinut contrarevoluţionar timp de peste 4 ani, fiindeliberată din aceeaşi calitate (fila 14 dosar fond).
A solicitat, totodată, a se avea în vedere că potrivit Legii nr. 221/2002, condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute de art. 207-209, art. 2091- 2094, art. 284 alin ultim C. pen. din 1936, republicat în 1948, cu modificările şi completările ulterioare, alături de cele pronunţate pentru alte fapte expres indicate, constituie de drept condamnări cu caracter politic, precum şi faptul că în privinţa caracterului politic al sentinţei nr. 946/1958 a Tribunalului Militar Bucureşti s-au pronunţat şi alte hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, motivul de recurs invocat, dar şi susţinerile celorlalte părţi, examinând, totodată, cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, nefiind dat nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, în considerarea argumentelor în continuare arătate.
OUG nr. 214/1999 recunoaşte, prin art. 1, calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă desfăşurată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, constituie infracţiuni săvârşite din motive politice, infracţiunile care au avut drept scop propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 2009 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta.
Examinând şi coroborând întreg materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut în mod corect caracterul politic al condamnării pronunţate faţă de O.E. pentru infracţiunea de favorizare la crima de uneltire contra ordinii sociale, încadrată juridic în prevederile art. 209 pct. 2 lit. b) C. pen. anterior, conform Deciziei nr. 274 din 19 octombrie 1962, a Colegiului Militar al Tribunalului Suprem, indicată şi în considerentele Deciziei nr. 4572 din 8 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocată ca precedent judiciar (f. 23).
O.E. a fost condamnată pentru favorizarea unui membru al unei organizaţii din cele prevăzute la art. 209 alin. (1) C. pen., prin sprijinul acordat lui O.D. în anul 1948, pentru a nu fi arestat, aceasta înlesnindu-i găzduirea la diferite rude până în anul 1956, când a revenit acasă unde a locuit până la data arestării, faptă prevăzută în Titlul I, Cap. II al C. pen. anterior – Crime şi delicte contra siguranţei interioare şi exterioare a statului.
Raportat la probele administrate în cauză, nu se poate reţine că faptele lui O.D., care au atras aplicarea unui pedepse de 10 ani temniţă grea, nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (2) din OUG nr. 214/1999, cum pretind recurenţii, nefiind dovedit că acesta a activat în cadrul mişcării legionare, la care a aderat într-adevăr, însă în considerarea orientării anticomuniste a acestuia şi nu a caracterului ei fascist.
Caracterul politic al condamnărilor pronunţate faţă de O.D. şi o altă persoană care i-a acordat sprijin pentru a se sustrage de la executarea pedepsei de 10 ani temniţă grea ce i-a fost aplicată (C.G.) a fost reţinut, de altfel, printr-o hotărârea judecătorească irevocabilă – Decizia nr. 4572 din 8 decembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1581/1/2008 (f.11), în virtutea principiului disciplinei jurisdicţionale, consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., neputându-se face abstracţie de o atare statuare.
Prin urmare, prima instanţă a concluzionat în mod corect că fapta săvârşită de O.E. se înscrie în dispoziţiile OUG nr. 214/1999, dată fiind orientarea anticomunistă a acesteia, Decizia nr. 1367 din 22 noiembrie 2001 emisă de Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă îndeplinind toate condiţiile de legalitate.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.C.V. şi N.D. împotriva sentinţei civile nr. 3150 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenţii la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-intervenient O.D.M.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4556/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4614/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
