ICCJ. Decizia nr. 4645/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4645/2009

Dosar nr. 8243/2/2008

Şedinţa publică din 27 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 16 decembrie 2008 reclamanta M.G. a chemat în judecată M.A.D.R., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 22.827 lei, reprezentând diferenţă drepturi salariale pentru perioada mai – noiembrie 2008, precum şi obligarea la plată în continuare a salariului de bază lunar în cuantum de 5019 lei, plus sporurile aferente, de care a beneficiat până la data de 30 aprilie 2008, în calitate de funcţionar public la S.A.C.A.A.P.O.C.A.P. din cadrul autorităţii pârâte.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că, începând cu 1 mai 2008 la iniţiativa angajatorului a fost mutată definitiv cu acordul său, în cadrul Direcţiei de audit Intern, prin Ordinul nr. 174/2008, în condiţiile în care a solicitat menţinerea salariului de bază de 4757 lei.

Menţionează reclamanta că era îndreptăţită să primească lunar suma de 5019 lei, plus sporurile aferente.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1445 din 20 aprilie 2009 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta M.G., susţinând în esenţă că, în mod greşit s-a reţinut de instanţa de fond obligativitatea procedurii administrative prealabile şi că nu a avut în vedere prevederile art. 6 din C.E.D.O. şi prevederile Convenţiei Europene de la Lisabona din anul 1967, la care România a aderat.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.

Curtea Constituţională s-a pronunţat în mai multe rânduri în sensul că aceste dispoziţii nu contravin dreptului de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil.

Aşa fiind, în mod legal instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Ca urmare, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.G. împotriva sentinţei civile nr. 1445 din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4645/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs