ICCJ. Decizia nr. 4689/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4689/2009
Dosar nr. 14/2/2009
Şedinţa publică din 29 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 3 iulie 2007 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul C.V.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.V., anularea Ordinului nr. 5748 din 29 mai 2007 emis de pârâtă, reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior destituirii şi acordarea de despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi celelalte drepturi cuvenite de la data destituirii şi până la efectiva sa reintegrare.
În motivarea acţiunii a arătat că ordinul contestat este nelegal, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile constitutive ale abaterii disciplinare, sancţiunea fiind dispusă cu încălcarea prevederilor art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii şi art. 844 alin. (1) lit. a) din Statutul funcţionarului public.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2577 din 30 octombrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamantul C.V.O. în contradictoriu cu pârâta A.N.V. A anulat Ordinul nr. 5748 din 29 mai 2007 emis de pârâtă. A dispus reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior destituirii, obligând pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului de la data destituirii, până la reintegrarea efectivă.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că ordinul de destituire din funcţia publică este nelegal, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003, art. 35 din Legea nr. 188/1999 modificată şi republicată, motiv pentru care nu au mai fost cercetate celelalte aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie invocate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2927 din 18 septembrie 2008 a admis recursul declarat de pârâta A.N.V. împotriva acestei sentinţe pe care a casat-o, trimiţând cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei de casare, s-a reţinut că, instanţa de fond s-a aflat în eroare cu privire la calitatea de angajator a D.R.A.O.V. Bucureşti, unde reclamantul a depus certificatul de concediu medical, întrucât reclamantul a fost numit în funcţie şi respectiv, a fost destituit prin ordinul şefului Autorităţii Naţionale a Vămilor, care însă nu a avut cunoştinţă de incapacitatea temporară de muncă a reclamantului-intimat, stabilit prin certificatul de concediu medical.
Rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 572 din 13 februarie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamantul C.V.O. în contradictoriu cu pârâta A.N.V. A anulat Ordinul nr. 5748 din 29 mai 2007 emis de pârâtă, pe care a obligat-o la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului, de la data destituirii până la reîncadrarea efectivă.
Instanţa de fond a reţinut că actul administrativ contestat este lovit de nulitate absolută întrucât nu cuprinde nici o referire la termenul în care poate fi contestat şi nici la instanţa care poate fi sesizată în acest scop. S-a reţinut de asemenea, că prin Rezoluţia din 22 februarie 2008 a D.N.A., Dosar nr. 82/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de reclamant, nefăcându-se dovada că reclamantul ar fi săvârşit fapta pentru care a fost destituit.
Cererea formulată de reclamantul C.V.O. pentru lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 572 din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost soluţionată prin Încheierea din 10 aprilie 2009 a aceleiaşi instanţe, în sensul admiterii în parte a cererii. S-a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 572/2009 a Curţii de Apel Bucureşti în sensul că pârâta a fost obligată la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului, de la data destituirii până la efectiva reintegrare – drepturi salariale indexate.
Pârâta A.N.V. a declarat recurs, atât împotriva sentinţei civile nr. 572 din 13 februarie 2009, cât şi împotriva încheierii din 10 aprilie 2009 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă, că:
- hotărârea pronunţată de instanţa de fond este lipsită de temei legal şi a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, ordinul atacat fiind anulat în mod nelegal pentru motive de formă, acesta având menţiunea că poate fi contestat la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, ceea ce făcea inaplicabile dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. c) şi f) C. muncii şi ale HG nr. 1210/2003;
- hotărârea cuprinde motive contradictorii, instanţa de fond interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii şi schimbând înţelesul lămurit al acestuia.
Recursul nu poate fi admis.
Într-adevăr, instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii pronunţate că ordinul atacat este lovit de nulitate în condiţiile art. 268 alin. (2) lit. c) şi lit. f) C. muncii şi ale HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, dar a considerat în mod greşit că această sancţiune este aplicabilă.
Astfel, în Ordinul nr. 5748 din 29 mai 2007 se menţionează în mod expres că intimatul-reclamant sancţionat are „drept de contestaţie la secţia de contencios administrativ a Curţii de apel competente", ceea ce face trimitere şi la termenele legale prevăzute de Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
Dovada faptului că aceste menţiuni au fost suficiente este tocmai litigiul de faţă, care a fost declanşat în termenul legal şi la instanţa competentă, fără ca intimatul-reclamant să fi suferit vreo vătămare a drepturilor sale.
Deci, acest prim motiv de recurs, prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este întemeiat, dar nu poate duce, singur, la admiterea recursului, instanţa de fond analizând cauza şi pe fondul său, ceea ce impune verificarea şi a celorlalte două motive de recurs.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect în considerentele hotărârii pronunţate că, prin Rezoluţia nr. 82/P/2007 din 22 februarie 2008, D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei trei făptuitori, între care şi intimatul-reclamant, în temeiul dispoziţiilor art. 228 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta cercetată nu există).
Oricum, autoritatea recurentă nu a depus dovezi că această soluţie a procurorului a fost infirmată sau cel puţin contestată.
Mai mult, în dosarul instanţei de fond au fost depuse şi Deciziile nr. 3610 şi nr. 3611 din 21 octombrie 2008 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care recursurile formulate de P.S.C. şi C.I., cercetaţi, în aceleaşi împrejurări şi pentru aceeaşi faptă cu intimatul-reclamant, au fost admise, iar ordinele de sancţionare au fost anulate, dispunându-se reintegrarea lor în funcţiile deţinute anterior şi obligarea autorităţii la plata drepturilor salariale şi a cheltuielilor de judecată.
Astfel fiind, în raport cu aceste soluţii care au fost luate, în mod definitiv şi irevocabil, pentru aceleaşi fapte pentru care a fost cercetat şi sancţionat şi intimatul-reclamant, soluţia instanţei de fond este corectă, urmând ca recursul de faţă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.N.V. împotriva sentinţei civile nr. 572 din 13 februarie 2009 şi împotriva Încheierii din 10 aprilie 2009, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4688/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4690/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
