ICCJ. Decizia nr. 4671/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4671/2009
Dosar nr.64/2/2009
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa Civilă nr. 1303 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei privind SC A.I.R. SRL, în contradictoriu cu A.N.A.F., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal,
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în raport cu excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 27 martie 2009, că în materia contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa materială în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei şi de natura acesteia.
Astfel, a apreciat instanţa, în situaţia în care actul a cărui anulare se solicită priveşte taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, potrivit dispoziţiilor, în speţă, competenţa materială a instanţei de fond urmează a fi stabilită în raport de criteriul valoric al sumei contestate, indiferent de rangul autorităţii publice emitente.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.A.F., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu prevederile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a admis în mod greşit excepţia necompetenţei materiale.
A opinat recurenta în sensul că din interpretarea art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, rezultă că instanţa competentă să judece cauza este curtea de apel, având în vedere faptul că actele administrative atacate sunt emise de o autoritate centrală.
Se apreciază că din economia aceluiaşi text de lege se disting două situaţii în care competenţa materială aparţine curţilor de apel, respectiv aceea în care actul administrativ atacat a fost emis de către o autoritate publică centrală, respectiv aceea în care actul administrativ atacat priveşte sume mai mari de 500.000 lei.
Din prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, rezultă cu claritate faptul că legiuitorul a înţeles să statueze ca actele administrative emise de autorităţi publice centrale să fie supuse controlului judiciar, în fond, la instanţele de judecată de grad superior, respectiv la curţile de apel, urmând ca recursul să fie soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, susţine recurenta, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 trebuie raportate la prevederile art. 3 pct. l C. proc. civ., care stabilesc o competenţă exclusivă în favoarea curţilor de apel privind litigiile având ca obiect acte administrative emise sau încheiate de autorităţi publice centrale, fără a se face distincţie în funcţie de valoarea litigiului, criteriul valoric fiind incident numai în ceea ce priveşte autorităţile publice locale şi judeţene.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei, ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed:
Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instituie două criterii pentru stabilirea competenţei materiale în judecarea în fond a cauzelor în contencios administrativ: 1. criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice (sau criteriul rangului autorităţii emitente) şi 2. criteriul valoric.
Criteriul valoric se aplică în cauzele care au ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, delimitând competenţa materială a tribunalului şi a curţii de apel în raport de suma în litigiu.
Prin urmare, se aplică criteriul valoric în ceea ce priveşte stabilirea competenţei materiale, neavând relevanţă dacă actul administrativ este emis de o autoritate publică centrală sau locală.
În atare condiţii, în raport cu valoarea taxei pe valoare adăugată contestată şi solicitată spre restituire, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a admis în mod corect excepţia invocată, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinţei Civile nr. 1303 din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4670/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4673/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
