ICCJ. Decizia nr. 4702/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4702/2009
Dosar nr. 45/57/2008
Şedinţa publică din 29 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 16 ianuarie 2008, reclamantul R.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., obligarea acestuia să-i răspundă în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii, la petiţia depusă la data de 20 noiembrie 2007 cu recomandata poştală nr. 114550 şi obligarea pârâtului să-i răspundă dacă mai are dreptul constituţional, ca cetăţean român să se adreseze acestei autorităţi publice cu petiţii privind erori judiciare ale judecătorilor, în cauzele reclamantului; obligarea pârâtului să-i comunice dacă C.S.M. nu poate lua măsuri de pedepsire a magistraţilor pentru erori judiciare în România, ce cale trebuie să urmeze reclamantul pentru a-şi apăra sau pentru a-şi câştiga drepturile.
Acţiunea a fost raportată în drept la art. 1 alin. (1), art. 2 lit. g), art. 11 alin. (1), art. 12 din Legea nr. 554/2004, art. 159 din Legea nr. 19/2000, art. 15 lit. d) şi e) din Legea nr. 146/1997.
Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât în cauză nu există refuz nejustificat de răspuns la petiţia din 20 noiembrie 2007 şi reclamantul nici nu a făcut dovada vătămării sale într-un drept prevăzut de lege.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 30/F/CA din 5 martie 2008 a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., motivând că refuzul autorităţii pârâte de soluţionare a plângerii din 22 noiembrie 2007 şi comunicarea răspunsului este justificat, în temeiul prevederilor art. 10 din OG nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002, nefiind îndeplinite prevederile art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la celelalte două capete de cerere s-a reţinut că au fost formulate direct în faţa instanţei, fără ca anterior să facă obiectul unei petiţii sau plângeri prealabile adresate pârâtului, conform prevederilor OG nr. 27/2002 şi art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, care a invocat în mod generic prevederile art. 3041 şi ale art. 304 pct. 4 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Totodată, recurentul-reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 şi ale OG nr. 27/2002, instanţa de recurs admiţând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 889 din 16 iunie 2009, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a OG nr. 27/2002 şi ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Curtea Constituţională a reţinut că acest text al legii a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţată Decizia nr. 182/2008, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 255 din 1 aprilie 2008, prin care s-a constatat că dispoziţiile respective sunt constituţionale.
În ceea ce priveşte invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, Curtea Constituţională a reţinut că aceasta este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta fiind nemotivată.
Recursul este nefondat.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea prin care recursul-reclamant solicitase:
- obligarea C.S.M. să-i răspundă în termen de 30 de zile la petiţia depusă la data de 20 noiembrie 2007;
- obligarea C.S.M. să-i răspundă dacă mai are dreptul de a sesiza acestei autorităţi erorile judiciare comise în cauzele sale;
- obligarea C.S.M. să-i răspundă dacă această autoritate are competenţa să ia măsuri de sancţionare a magistraţilor care comit erori judiciare.
În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin cererea din data de 20 noiembrie 2007, înregistrată la C.S.M. sub nr. 1/24659/1154 din 22 noiembrie 2007 a sesizat aceeaşi problemă pe care o sesizase şi prin memoriile anterioare cu nr. 7174/2007, nr. 7621/ SK/2007 şi nr. 8094/2007, astfel că prin Nota nr. 1/24659/1154 din 25 noiembrie 2007 i s-a comunicat că cererea sa, potrivit art. 10 alin. (1) şi (2) din OG nr. 27/ 2002, nu necesită un răspuns.
Într-adevăr, potrivit art. 10 din OG nr. 27/2002 „(1) În cazul în care un petiţionar adresează aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite. (2) Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns".
În ceea ce priveşte criticile soluţiei în raport cu prevederile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, rezultă că, într-adevăr, „Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară".
Însă, aşa cum s-a arătat mai sus, prin Decizia nr. 889 din 16 iunie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul-reclamant, astfel că temeiurile legale pe care Curtea de apel şi-a fundamentat soluţia sunt constituţionale.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.I. împotriva sentinţei nr. 30F/CA din 5 martie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4701/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4704/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
