ICCJ. Decizia nr. 4721/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4721/2009
Dosar nr. 2107/54/2009
Şedinţa publică din 29 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 310 din 18 august 2009 a admis acţiunea formulată de reclamanţii F.V., A.A.I., B.C.M., G.C.C. şi P.M.E. – judecători în cadrul Judecătoriei Filiaşi, judeţul Dolj, în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. A dispus suspendarea executării actului administrativ emis de pârât sub nr. 76602 din 3 iulie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat s-a dispus ca drepturile salariale ale reclamanţilor, aferente lunii iunie 2009, să se achite fără a include şi sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând a se păstra şi pentru viitor, obligând ordonatorii de credite secundari şi terţiari să ia măsurile ce se impun pentru respectarea acestei dispoziţii.
A mai reţinut instanţa că, pentru suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite trei condiţii, după cum urmează: reclamanţii să fi sesizat, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă sau pe cea ierarhic superioară, să existe un caz bine justificat şi măsura să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Cu privire la aceste aspecte, instanţa a constatat că reclamanţii au sesizat M.J.L.C., prin ministru, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (fila 28).
A mai constatat că există o serioasă îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită întrucât, pe de o parte, actul menţionat este fundamentat pe dispoziţiile unui act normativ neaplicabil în speţă, respectiv OUG nr. 71/2009, care vizează drepturi salariale restante, în vreme ce actul administrativ reprezentat de adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009 vizează sistarea unor drepturi salariale, curente şi viitoare, iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că ordonanţa menţionată priveşte şi drepturile salariale lunare, neajunse la scadenţă, nu trebuie omis faptul că OUG nr. 71/2009 are un conţinut aproape identic unei alte ordonanţe, declarată neconstituţională, respectiv OUG nr. 75/2008.
Totodată, în aprecierea aparenţei de nelegalitate s-a mai avut în vedere şi împrejurarea că actul administrativ în discuţie este emis în iulie 2009, pentru drepturi salariale aferente lunii iunie 2009 şi deci cuvenite pentru munca prestată anterior emiterii actului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât prin adresa din 3 iulie 2009 emisă de M.J.L.C. se dispune suspendarea efectelor unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, fapt de natură să creeze serioase îndoieli asupra legalităţii acestui act administrativ, în condiţiile în care efectele unei hotărâri judecătoreşti irevocabile nu pot fi suspendate, nici chiar printr-un act cu caracter normativ, indiferent de forţa juridică a acestuia.
A admite teza contrară echivalează cu încălcarea art. 6, dar şi a art. 1 a Protocolului I din C.E.D.O. Mai mult, se încalcă principiile de bază în materia salarizării magistraţilor enunţate de art. 6.1 din Carta Europeană privind Statutul judecătorilor, ca şi recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Cu privire la îndeplinirea celei de-a III-a condiţii s-a constatat că şi aceasta este îndeplinită, întrucât reducerea venitului reclamanţilor într-un procent de 50%, prin urmare substanţial, constituie evident, un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâtul M.J.L.C., criticând sentinţa în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, adresa contestată nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ci o simplă operaţiune de încunoştinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009 coroborată cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002, prin care se aduce la cunoştinţa ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, situaţia bugetului şi noua formă de plată a sporului de 50%.
A fost invocată în acest sens, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la actele emise de organele fiscale în cadrul activităţii de îndrumare a contabililor, în aplicarea legislaţiei fiscale şi cea privind adresa prin care se comunică personalului didactic, rezultatul evaluării activităţii profesionale.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât pe de o parte, nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor, ci doar de executarea unor hotărâri judecătoreşti, care va fi realizată nu lunar, ci potrivit eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009; pe de altă parte, obligaţia de plată a drepturilor salariale corespunzătoare lunii iunie 2009 a devenit exigibilă la data de 10 iulie 2009, ulterior datei de 10 iunie 2009, a intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009, astfel că actul normativ nu retroactivează.
Examinând sentinţa atacată, criticile formulate prin recurs, actele normative incidente pricinii şi potrivit prevederilor art. 3041 C. proc. civ. se constată că, recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea executării adresei din 3 iulie 2009, emisă de recurentul M.J.L.C.
Prin acest act emitentul a dispus ca, la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include şi sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. În plus, aceeaşi autoritate publică a arătat că, această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra şi pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale, personalului din sectorul bugetar.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că, această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ poate fi luată numai dacă ne aflăm în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În speţa de faţă nu poate fi primită critica recurentului, în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei a cărei suspendare s-a solicitat prin acţiune.
În mod evident, adresa în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică un element esenţial al raporturilor de serviciu existente între judecători şi stat; mai precis este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a OUG nr. 71/2009, dar şi a unei legi, respectiv Legea nr. 18/2009.
În consecinţă, nu se poate susţine că suntem în prezenţa unei simple operaţiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari şi terţiari de credite, după cum susţine în mod eronat, recurentul.
Totodată, s-a reţinut corect prin sentinţa atacată că, reclamanţii au dovedit îndeplinirea cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat (adresa din 3 iulie 2009 emisă de recurentul-pârât fiind vădit nelegală prin raportare la dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată cu modificările ulterioare, cât şi la dispoziţiile Ordinului nr. 1165/C din 9 aprilie 2009, emis de M.J.L.C.) cât şi îndeplinirea condiţiei pagubei iminente (care rezultă din diminuarea substanţială a drepturilor salariale cuvenite).
Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei nr. 310 din 18 august 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4714/2009. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4722/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
