ICCJ. Decizia nr. 4756/2009. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4756/2009
Dosar nr. 5592/1/2009
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 514 din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de recurentul A.V. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a admis recursul declarat împotriva încheierii din 3 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care a casat-o şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 95-117 şi art. 121 alin. (2) din OUG nr. 195/2002, art. 131-136 C. proCod Fiscal, a capitolului VII din HG nr. 1391/2006 şi a capitolului 7 din OUG nr. 195/2002.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Curtea de Apel a arătat, în esenţă, că Tribunalul Iaşi a soluţionat excepţia invocată de recurent, respingând-o ca inadmisibilă, deşi, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, competenţa exclusivă să soluţioneze aceste excepţii aparţine instanţei constituţionale.
De asemenea, Curtea de Apel a respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, constatând că din actele dosarului rezultă faptul că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de acest text de lege aşa încât excepţia nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.V., arătând în motivarea căii de atac că, prin necomunicarea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Prin Decizia nr. 75 din 9 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a apreciat că recurentul A.V. a declarat în termenul legal recurs împotriva încheierii din 3 septembrie 2008 a Tribunalului Iaşi prin care i s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, motiv pentru care, în mod corect s-a apreciat de către prima instanţă că dispoziţia legală criticată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Ca atare, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) C. proc. civ. este legală.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a promovat contestaţie în anulare, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 C. proc. civ., de către A.V., care a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, admiterea recursului şi a cererii de sesizare a instanţei constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
În motivarea căii de atac, contestatorul arată că asiguratorul SC C.A. SA – sucursala Iaşi nu a fost legal citat la termenul de judecată din data de 9 ianuarie 2009, cu toate că a achitat daunele cauzate în urma avarierii autoturismului, condus neregulamentar de numitul M.A.
Ca atare, contestatorul consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Analizând prezenta cale extraordinară de atac, prin prisma criticilor formulate, cât şi din perspectiva prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1) când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Alin. (2) al aceluiaşi articol precizează: „cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Conform art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Într-adevăr, la termenul de judecată din data de 9 ianuarie 2009, procedura de citare cu intimata SC C.A. SA – sucursala Iaşi nu a fost legal îndeplinită, întrucât pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare există menţiunea că „destinatarul este mutat".
Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În speţa de faţă, contestatorul nu a probat că a suferit o vătămare, urmare a faptului că Decizia contestată a fost pronunţată în condiţiile în care procedura de citare cu o altă parte nu a fost legal îndeplinită.
Pe de altă parte, contestatorul a indicat drept temei juridic al prezentei contestaţii în anulare şi dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În temeiul acestui text legal, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În litigiul de faţă, în mod evident, nu există critici privitoare la greşelile materiale efectuate de instanţa de recurs sau la motivele de recurs care nu au fost cercetate de aceasta.
Înalta Curte apreciază că susţinerile contestatorului din cererea dedusă judecăţii nu prezintă relevanţă juridică din perspectiva textului legal analizat anterior.
În consecinţă, în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de A.V. împotriva Deciziei nr. 75 din 9 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4723/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4833/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
