ICCJ. Decizia nr. 4845/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4845/2009
Dosar nr. 634/2/2009
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 ianuarie 2009, reclamanta M.A. a chemat în judecată M.A.E., solicitând constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, cu obligarea şi la 1000 lei daune morale.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că, la data de 18 septembrie 2006 s-a adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău, cu o cerere, prin care a solicitat să i se comunice data la care urmează să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române. Precizează reclamanta că deşi la 7 ianuarie2008 a formulat o nouă cerere către M.A.E. nu a primit nici un răspuns.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1534 din 8 aprilie 2009 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia de netimbrare a cererii şi a admis în parte acţiunea, obligând pârâta să stabilească o dată pentru depunerea de către reclamantă a actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de obligarea la daune morale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.A.E. susţinând în esenţă că instanţa a interpretat greşit legea când a respins excepţia prescripţiei extintive a dreptului la acţiune.
Se mai arată că în mod greşit s-a reţinut de către instanţă refuzul nejustificat de a-i răspunde, că în cauză s-a dovedit că reclamanta a fost încunoştinţată de faptul că cererea sa va fi soluţionată favorabil în momentul în care se vor procesa cererile similare ale cetăţenilor moldoveni.
Recursul este nefondat.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în raport cu prima cerere, depusă în septembrie 2006 aceasta a fost corect respinsă de instanţa de fond.
Cererea reclamantei-intimate cu revenirile din 2 octombrie 2008 şi respectiv 7 ianuarie 2009 au rămas nesoluţionate.
Recurentul-pârât nu poate invoca propria culpă, constând în inacţiunea sa de a răspunde cererii reclamantei.
În ceea ce priveşte „aşa-zisul răspuns" din luna octombrie 2008, reprezintă în fapt un refuz nejustificat de primire a cererii, care urmează a fi soluţionată la o dată neprecizată.
Potrivit prevederilor art. 14 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, preşedintele Comisiei pentru Cetăţeni va fixa termenul la care Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române, termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii.
De menţionat practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care în numeroase decizii a respins recursul M.A.E., obligând această instituţie, să primească cererile reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei.
Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinţei civile nr. 1534 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurentul să plătească intimatei 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4841/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4861/2009. Contencios. Conflict de... → |
---|