ICCJ. Decizia nr. 4806/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4806/2009
Dosar nr. 874/39/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 153 din 12 august 2009, a admis acţiunea formulată de reclamanţii Z.N., A.M., C.M., P.M.L., P.T., R.M.G., M.V., M.D.M., Ş.M.E., C.A., C.R., C.E., R.L.M., I.C.D., Ş.L.S., F.R.F., M.R., C.G., A.G., C.M., R.M., P.I., H.E.M., M.D., R.L., R.A., D.(B.) E.M., S.A., B.C., J.(B.) I.A., Ş.(G.) E.Ş., C.C., M.E., S.A.M., S.M., V.C.G., C.N.A., V.O., Ş.L., A.M., N.G., A.(U.) F.O., T.M., D.D.F., M.A., L.I., G.F., I.T., T.C., L.N., M.V., M.L., I.E., B.I.G., U.E., în contradictoriu cu pârâul M.J.L.C. şi, pe cale de consecinţă a suspendat executarea actului administrativ emis de pârât sub nr. 76.602 din 3 iulie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond, respingând totodată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată în cauză.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţia invocată că, pe de o parte, reclamanţii au îndeplinit cerinţa prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la sesizarea autorităţii publice emitente a actului şi, pe de altă parte că, atâta vreme cât adresa în discuţie a fost emisă în scopul punerii în aplicare a OUG nr. 71/2009 şi conţine referiri concrete la modificarea drepturilor salariale, în speţă sunt îndeplinite şi cerinţele art. 2 pct. 1 lit. c) din legea sus menţionată, referitoare la definiţia actului administrativ.
Pe fondul cauzei s-a constatat că cerinţele imperativ prevăzute de art. 7 din Legea contenciosului administrativ sunt îndeplinite în speţă întrucât cazul bine justificat şi paguba iminentă ce s-ar crea reclamanţilor, persoane vătămate în sensul art. 2 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 554/2004, prin punerea în executare a acestui act administrativ, au fost dovedite în cauză, raportat la modul de definire a acestor noţiuni, conform art. 2 lit. s) şi t) din Legea contenciosului administrativ.
S-a reţinut în acest sens că actul administrativ a cărui suspendare se solicită este pus sub semnul unei îndoieli serioase până la pronunţarea instanţei asupra legalităţii acestuia, în acţiunea având ca obiect anularea actului administrativ, iar prin neacordarea procentului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, le cauzează reclamanţilor o pagubă iminentă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut în acest sens că adresa din 3 iulie 2009 nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 fiind o simplă operaţiune de încunoştiinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a unui act normativ – OUG nr. 71/2009, coroborat cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002, iar nu o manifestare de voinţă unilaterală a unităţii emitente, susceptibilă de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, prin ea însăşi.
S-a invocat în acest sens practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 5412 din 11 noiembrie 2005 referitoare la actele emise de organele fiscale în cadrul activităţii de îndrumare a contribuabililor şi Decizia nr. 3026 din 23 septembrie 2008 referitore la adresele prin care se comunică rezultatul evaluării activităţii către personalul didactic.
Pe fondul cauzei s-a apreciat că în speţă nu există motive justificate pentru a se dispune suspendarea executării adresei întrucât eşalonarea, justificată prin lege, a unor sporuri acordate în baza hotărârilor judecătoreşti, nu are caracterul unei pagube iminente şi ireparabile, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
S-a susţinut totodată că, în speţă, nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale cuvenite intimaţilor ci doar de executarea unor hotărâri judecătoreşti şi s-a invocat în acest sens Decizia nr. 838/2009 a Curţii Constituţionale privind conflictul juridic de natură constituţională între puterea judecătorească, pe de o parte, şi Parlamentul şi Guvernul României, pe de altă parte în baza căreia art. 47 din Legea nr. 50/1996 trebuia considerat ca abrogat.
A mai susţinut recurentul că la momentul acţiunii, OUG nr. 71/2009 bucurându-se de o prezumţie de legalitate, atâta vreme cât a fost adoptat în conformitate cu legea şi Constituţia, trebuie respectat ca atare atât de justiţiabili cât şi de instanţa de judecată, iar în condiţiile în care plata drepturilor salariale corespunzătoare lunii iunie 2009 a devenit exigibilă la 10 iulie 2009, actul administrativ a cărei suspendare se solicită, nu retroactivează.
Recursul este nefondat.
Analizând sentinţa atacată în raport de motivul de recurs formulat, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea măsurii dispuse cu privire la plata drepturilor salariale, ce a fost comunicată cu adresa din 3 iulie 2009 emisă de recurentul M.J.L.C.
Prin această măsură, emitentul a dispus ca, la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include şi sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. În plus, aceeaşi autoritate publică a arătat că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra şi pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În speţa de faţă, nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării caracterului de act administrativ măsurii luate, care a fost comunicată cu adresa în litigiu.
În mod evident, prin adresa în discuţie a fost comunicată o măsură prin care se modifică un element esenţial al raporturilor de serviciu existente între judecători şi stat: mai precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a OUG nr. 71/2009, dar şi a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.
Aşadar, nu se poate afirma că suntem în prezenţa unei simple operaţiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari şi terţiari de credite, după cum susţine în mod eronat recurentul.
În ceea ce priveşte condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât sub aspectul cazului bine justificat concretizat în îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului a cărei suspendare se solicită şi caracterul lui retroactiv, cât şi în ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu material viitor şi previzibil, constând în reducerea, cu 50%, a veniturilor intimaţilor.
Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 153 din 12 august 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4803/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4827/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
