ICCJ. Decizia nr. 4791/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4791/2009
Dosar nr. 375.1/59/2008
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 149 din 28 aprilie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamantă L.A., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiş, a anulat adresa din 10 aprilie 2008, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată, raportat la art. 22 din HG nr. 287/2008.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, potrivit probelor administrate în cauză, reclamanta s-a născut la data de 1 mai 1943, în localitatea Cerna, judeţul Tulcea unde părinţii săi au fost strămutaţi la data de 15 septembrie 1940 din judeţul Caliacra, astfel cum confirmă şi actul intitulat „Situaţia de avere imobiliară rurală", depus de aceasta în susţinerea cererii sale.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile OG nr. 105/1999, astfel cum au fost modificate prin art. 22 din HG nr. 287/2008 potrivit cărora de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată, beneficiază, la cerere şi persoanele care aveau domiciliul pe teritoriul statului român, sau în teritoriile româneşti vremelnic ocupate de către alte state, indiferent dacă localitatea în care au fost strămutate se află sub administraţia românească ori sub administraţia acelor, ale căror cereri anterioare au fost soluţionate prin hotărâri de respinge ale comisiei prevăzute la art. 7 alin. (1) din OG nr. 105/1999, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta.
În critica formulată recurenta a susţinut că, deşi acelaşi complet al Curţii de Apel Timişoara, în urmă cu un an de zile a respins acţiunea reclamantei ca tardiv introdusă, soluţionând pricina în fond după casare s-a pronunţat de această dată în sensul admiterii acţiunii; în acest context a fost reiterată excepţia tardivităţii acţiunii cu motivarea că, în condiţiile în care actul contestat a fost comunicat intimatei reclamante la data de 6 ianuarie 2003, sesizarea instanţei de contencios administrativ la data de 22 aprilie 2008, s-a făcut peste termenul de 30 de zile reglementat de Legea nr. 189/2000, apreciindu-se totodată că adresa a cărei anulare s-a solicitat nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 întrucât nu este o cerere de revizuire conform legii.
Pe fondul cauzei recurenta a susţinut că intimata nu a dovedit calitatea de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu şi nu este îndreptăţită să beneficieze de prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 întrucât la data de 15 septembrie 1940 când părinţii săi au fost strămutaţi, aceasta nu era concepută şi s-a născut la un interval de 31 de luni, ulterior strămutării; au fost invocate în acest sens dispoziţiile art. 654 C. civ., precum şi precizările nr. 3233/2002 şi nr. 3423/2002 ale casei Naţionale de Pensii şi adresa emisă de M.J.
Curtea, analizând recursul în raport de actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin sentinţa civilă nr. 133 din 20 mai 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca tardiv introdusă acţiunea formulată de reclamanta L.A., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiş, având ca obiect contestarea răspunsului negativ al pârâtei la cererea prin care reclamanta a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Urmare a admiterii recursului declarat de reclamantă, împotriva hotărârii susmenţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3988 din 7 noiembrie 2008 a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă în vederea soluţionării ei pe fond, reţinând în acest sens că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 22 aprilie 2008, cerere ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta L.A. a contestat răspunsul autorităţii pârâte, înregistrat la sediul acesteia sub nr. 5718 din 10 aprilie 2004 şi nu Hotărârea nr. 4345 din 16 decembrie 2002, emisă de această autoritate şi comunicată reclamantei la data de 6 ianuarie 2003, astfel încât nu se poate susţine tardivitatea prezentei acţiuni, în condiţiile în care reclamanta nu a înţeles să promoveze calea de atac prevăzută de art. 7 alin. (4) OG nr. 105/1999.
Rezultă prin urmare că asupra tardivităţii acţiunii promovate de intimata-reclamantă şi, implicit, asupra caracterului de act administrativ al adresei emise de pârâtă din 10 aprilie 2008, s-a pronunţat deja printr-o decizie irevocabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie existând sub acest aspect autoritate de lucru judecat.
Privitor la incompatibilitatea judecătorilor Curţii de Apel Timişoara, care au judecat pricina în fond, de a se pronunţa, în aceeaşi cauză, în fond după casare, Curtea reţine că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. întrucât la prima judecată a pricinii judecătorii au soluţionat cauza pe temeiul unei excepţii fără a-şi exprima opinia pe fondul pricinii.
Pe fondul cauzei se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi sau concepuţi înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât consecinţele traumatizante ale unei asemenea experienţe au fost suportate de toţi membrii familiei şi în condiţiile în care scopul legii constă în acordarea unor drepturi compensatorii.
În concluzie, intimata-reclamantă, născută pe teritoriul României, la data de 1 mai 1943, cu alte cuvinte în intervalul reglementat de Legea nr. 189/2000, este îndreptăţită, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond, să beneficieze de drepturile acordate prin acest act normativ.
Curtea va respinge apărările recurentei constând în interpretarea dată dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999 prin precizările C.N.P. şi adresa M.J., întrucât, actele administrative invocate, prin natura lor juridică nu pot modifica sau completa legea în baza căreia au fost emise.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 149 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4786/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4798/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
